„Omuleţul din ureche“ #universulholografic

Vechea artă chineză a acupuncturii este bazată pe ideea că fiecare organ şi os din corp este conectat cu puncte specifice de pe suprafaţa corpului. Prin activarea acestor puncte de acupunctură, cu ace sau printr-o altă formă de stimulare, se crede că bolile şi dezechilibrele care afectează părţile corpului conectate la aceste puncte pot fi ameliorate şi chiar vindecate. Există peste o mie de puncte de acupunctură organizate în linii imaginare de pe suprafaţa corpului numite meridiane. Deşi încă cotroversată, acupunctura e pe cale să câştige acceptarea comunităţii medicale şi a fost chiar folosită cu succes în tratarea durerilor cronice de spate ale jocheilor, participanţii curselor de cai.

În 1957, un fizician şi acupunctor francez, Paul Nogier a publicat o carte numită Tratat de auriculoterapie, în care a anunţat descoperirea sa că, pe lângă sistemul principal de acupunctură, există două sisteme de acupunctură mai mici pe ambele urechi. El le-a numit microsisteme de acupunctură şi a observat că, atunci când te joci un fel de „uneşte-punctele“, ele formează o hartă anatomică a unui om în miniatură, răsturnat ca un fetus (vezi fig.13). Fapt necunoscut lui Nogier, chinezii descoperiseră „omuleţul din ureche“ cu aproape 4000 de ani mai devreme, dar nu se publicase nici un desen cu sistemul chinez al urechii înainte ca Nogier să vină cu această idee.

FIGURA 13. Omuleţul din ureche. Acupunctorii au descoperit că punctele de acupunctură de pe ureche formează conturul unei fiinţe umane în miniatură. Dr. Terry Oleson, un psihobiolog de la Şcoala de medicină de la UCLA, crede că aceasta se datorează faptului că trupul este o hologramă şi fiecare din porţiunile sale conţine imaginea întregului. [Copyright Dr.Terry Olesson, UCLA School of Medicine. Folosit cu permisiune]

Exploatând puterile creierului holografic

De-a lungul acestui capitol două mesaje au răzbătut tare şi clar.

Conform modelului holografic, în mod fundamental, mintea-corpul nu pot distinge diferenţa între hologramele neurale pe care le foloseşte creierul pentru a experimenta realitatea şi cele pe care le invocă atunci când îşi imaginează realitatea. Amândouă au un efect spectaculos asupra organismului uman, un efect atât de puternic încât poate modula sistemul imun, să repete sau să nege efectele unor droguri puternice, să vindece rănile cu o viteză uluitoare, să topească tumori, să nesocotească programarea noastră genetică şi să ne remodeleze carnea vie în moduri care sfidează încrederea. Atunci primul mesaj este acesta: fiecare din noi are capacitatea, cel puţin la un nivel oarecare, de a-şi influenţa sănătatea şi de a-şi controla forma fizică în moduri cărora nu le lipseşte strălucirea. Suntem toţi potenţiali făcători de minuni, yoghini latenţi şi este clar din dovezile prezentate în paginile precedente că este de datoria noastră, ca indivizi şi ca specie, să dedicăm mult mai mult efort pentru explorarea şi exploatarea acestor talente.

Al doilea mesaj este că elementele care concură la formarea acestor holograme neurale sunt multe şi subtile. Ele includ imaginile asupra cărora medităm, speranţele şi temerile noastre, atitudinile doctorilor, prejudecăţile inconştiente, credinţele individuale, culturale şi încrederea noastră în spiritualitate şi tehnologie. Mai mult decât simple fapte, acestea sunt chei importante, indicatoare rutiere care arată spre acele lucruri de care trebuie să devenim conştienţi şi să obţinem stăpânirea lor, dacă trebuie să învăţăm cum să declanşăm şi să manipulăm aceste talente. Există, fără îndoială, alţi factori implicaţi, alte influenţe care dau formă şi circumscriu aceste capacităţi, dar un lucru ar trebui să fie evident. Într-un univers holografic, un univers în care o schimbare uşoară în atitudine poate însemna diferenţa între viaţă şi moarte, în care lucrurile sunt atât de subtil interconectate încât un vis poate determina apariţia inexplicabilă a unui scarabeu, iar factorii responsabili pentru o boală pot, de asemenea, să reamintească anumite tipare în liniile şi spiralele din palme, avem motive să banuim că fiecare efect are o multitudine de cauze. Fiecare verigă de legătură este un punct de plecare pentru încă o duzină, ca în cuvintele lui Walt Whitman: „O vastă similitudine ne angrenează pe toţi.“

Fragment din Cap.4, Universul holografic, Michael Talbot

Fiinţă infinită #calearenuntarii

Când ne decidem să urmăm o anumită tehnică pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi are loc o schimbare în bine, mintea manifestă tendinţa bizară de a desconsidera tehnica ce a făcut posibilă această schimbare. Este ca şi când ego-ul minţii este foarte vanitos şi nu doreşte să recunoască anumite merite atunci când este cazul.

Înainte de a trece mai departe, ar fi bine să petreceţi câteva momente în linişte şi să luaţi în sinea voastră decizia de a nu mai opune rezistenţă nivelurilor superioare de funcţionare. Aceasta înseamnă să încetaţi să mai negaţi faţă de voi înşivă existenţa nivelurilor superioare şi să vă hotărâţi să renunţaţi la toate blocajele pe care le puneţi în faţa fericirii, succesului, unei bune stări de sănătate, acceptării, iubirii şi păcii sufleteşti. În felul acesta problema este ca şi rezolvată, pentru că plasaţi întreaga experienţă într-un context care va începe să se deruleze în mod automat.

Un mod util de formulare a acestei afirmaţii pentru uzul personal ar fi:

„Sunt o fiinţă infinită şi nu sunt afectat(ă) de ……………… .“

Treptat, devine evident că trupul nu se experimentează pe sine în niciun fel. Dimpotrivă, mintea este cea care trăieşte experienţa existenţei trupului. În lipsa minţii, trupul nu poate fi perceput în niciun fel. Mâna nu-si poate percepe „mânuitatea“. Numai mintea o poate percepe. Acest fenomen constituie însăşi baza anesteziei. Când mintea este adormită, corpul nu înregistrează nicio senzaţie. Încet-încet ne dăm seama că, de fapt, nicio senzaţie nu este a corpului; singură, mintea este capabilă să îndeplinească această funcţie.

În această stare de libertate interioară individul este independent de lumea exterioară şi nu se mai află sub influenţa acesteia. Acest lucru se întâmplă când cineva transcende ceva ce a reuşit să stăpânească.

Pe măsură ce ne eliberăm de gândurile, sentimentele şi atitudinile negative, preluăm puterea pe care o încredinţaserăm lumii.

Cu cât recurgem mai frecvent la mecanismul renunţării, cu atât ştirbim mai mult seducţia pe care lumea o exercită asupra noastră. Cu cât lumea ne fascinează mai puţin, cu atât ne dictează mai puţin ce să facem. Nu ne mai aflăm sub fascinaţia lumii, deci nu mai putem fi manipulaţi de ea. Încetăm să fim vulnerabili în faţa programatorilor profesionişti din mass-media şi de pe scenele social-politice. Nu mai simţim nevoia interioară de a obţine aprobarea celorlalţi.

Trăim mai mult în prezent, fără să ne preocupe trecutul sau viitorul. Alegem să ne expunem cu încredere evenimentelor de viaţă pentru că am preluat din nou puterea pe care o încredinţaserăm lumii. Sentimentul de putere şi invulnerabilitate ne face să simţim o serenitate interioară.

Ne identificaserăm din greşeală cu fenomenele exterioare din viaţa noastră agitată – cu trupul şi trăirile sale, cu obligaţiile noastre, cu serviciul, cu titlurile deţinute, cu activităţile, problemele şi sentimentele noastre. Acum, însă, ne dăm seama că suntem spaţiul fără de sfârşit în care se întâmplă toate fenomenele.

Nu suntem imaginile pâlpâitoare care-si joacă rolul pe un ecran de cinema, ci ecranul însuşi – martorul care nu analizează ci doar observă desfăşurarea filmului vieţii, cel fără de început şi fără de sfârşit, cu potenţialul său infinit. Aceste realizări treptate ale adevăratei noastre naturi pregătesc terenul pentru realizarea absolute a identităţii conştiinţei prin însăşi divinitatea.

Letting Go – Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Featured Image by Schäferle from Pixabay 

Depresia #calearenuntarii

Rezolvarea problemei prin mecanismul de renunţare poate să aducă în lumină şi alte probleme vechi şi persistente. Pentru a descoperi cât de rapid lucrează acest mecanism, haideţi să încercăm să-l aplicăm. Alegeţi câteva probleme vechi şi de durată şi renunţaţi să le mai găsiţi răspunsurile. Căutaţi să vedeţi ceea ce simţiţi, să descoperiţi în primul rând sentimentul care se află la baza unei întrebări. Odată ce aţi renunţat la acel sentiment, răspunsul se va prezenta automat, de la sine.

Analiza bazelor cauzatoare ale depresiei este un lucru şi cu totul alt lucru este să pătrunzi adânc în profunzimile lipsei de speranţă prin renunţarea la opunerea de rezistenţă la sentiment. Îngăduind trăirea sentimentului în întregimea sa şi renunţând la orice senzaţie, la orice gând, la fiecare mică recompensă pe care ai putea-o primi, devii liber.

Nu este necesar să verifici de ce a apărut depresia pentru a te elibera de ceea ce conţine ea. Scopurile renunţării depăşesc cu mult pe cele ale psihoterapiei.

Ultimul ţel al renunţării şi încredinţării este libertatea totală. Scopul terapiei este reajustarea ego-ului pentru un echilibru sănătos. Cele două sisteme se bazează pe paradigme ale realităţii diferite. Obiectivul psihoterapiei este să înlocuiască programe mentale nesatisfăcătoare cu altele mult mai satisfăcătoare. În contrast, obiectivul renunţării este eliminarea programelor mentale şi emoţionale; dobândirea unei minţi necondiţionate şi, în final, transcenderea minţii înseşi către stadiile superioare ale conştiinţei, iubirea şi pacea.

În terapie se manifestă dependenţa de terapeut şi de metoda şi tehnicile sale, precum şi o încredere în teoria psihologică la care aderă atât terapeutul cât şi clientul său. Cercetările ştiinţifice au descoperit că rezultatele terapiei nu sunt legate de şcoala de psihoterapie pe care a făcut-o terapeutul, de trainingul său sau de tehnică, ci rezultatele sunt legate de interacţiunea dintre acestea şi gradul în care pacientul doreşte să-şi îmbunătăţească starea, ca şi de încrederea pe care pacientul o are în terapeut. Prin urmare, există factori psihici care operează şi pe care psihoterapia nu îi cunoaşte.

Cu mecanismul renunţării nu mai există o depedenţă de o altă persoană sau de o teorie. Se descoperă automat chiar tiparele nevrotice; pe măsură ce sunt cunoscute, sunt eliberate şi dispar. Fundaţia lor se află deseori la adâncimi atât de mari, intangibile prin psihoterapie. Cu excepţia câtorva perspective holiste (ex. Analiza jungiană, psihologia transpersonală), terapia se poate baza doar pe o limitată înţelegere a minţii totale. În mod obişnuit, se adresează doar unei porţiuni a ego-ului. Ignoră şi nu înţelege forţele puternice care determină, conduc şi controlează mintea. De vreme ce scopul celor mai multe psihoterapii este o reajustare a ego-ului, nu există vreo concepţie despre ceea ce se află dincolo de ego.

Dimpotrivă, scopul renunţării este eliminarea ego-ului. Ego-ul este plin de frici şi limitat şi, atunci când se renunţă la el, apare sinele interior care înfăţişează tot ceea ce era mult mai puternic şi exista acolo dintotdeauna. Mulţi psihoterapeuţi nu au o reală cunoaştere a sinelui şi, prin urmare, sunt orbi la realitatea însăşi. Cât despre eficienţă, psihoterapia este ca o căruţă cu cal, în timp ce mecanismul renunţării este ca o navă spaţială. În timpul cât îi este necesar terapiei să străpungă o zonă restrictivă, renunţarea a trecut deja de ea într-o cu totul nouă dimensiune.

Renunţarea are un avantaj special prin aceea că renunţând la un sentiment negativ, se eliberează şi energia din spatele multor altor sentimente negative, astfel că se înregistrează un efect constant global.

De exemplu, se renunţă constant la frică pentru o vreme, până când, la un moment dat, ea s-a consumat. Devine apoi dificil sau chiar imposibil să mai simţi frică. Este necesară o stimulare progresivă din ce în ce mai accentuată ca să stimuleze frica. Până la urmă, persoana care a renunţat într-o măsură suficient de mare la frică trebuie să caute cu sârguinţă. Energia fricii pur şi simplu nu mai este acolo. Mânia se diminuează şi ea progresiv astfel că nici o mare provocare nu reuşeşte s-o stârnească. O persoană care simte foarte puţină frică sau mânie este o persoană care simte iubirea, iubeşte tot timpul, priveşte oamenii şi primeşte toate experienţele şi vicisitudinile vieţii cu o acceptare plină de iubire.

Scopul renunţării este transcendenţa. Din punctul de vedere al libertăţii totale, nivelurile comportamentelor pe care psihoterapia le acceptă ca sănătoase sunt total inacceptabile. De exemplu, în psihoterapie este considerat necesar un nivel minim al fricii, furiei şi mândriei. Aceste niveluri necesare funcţionării sunt denumite chiar “sănătoase“. Dar, aşa cum am spus, distructivitatea interioară din spatele acestor stări joase nu este acceptabilă de vreme ce există puterea renunţării care continuă cu puterea de a le transcende în totalitate. Dincolo de “nivelul acceptabil al funcţionării“, aşteaptă destinul nostru mult mai grandios: libertatea totală.

Fragment din Cap.16, Beneficiile renunţării

Letting Go- Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.