Exemple din viaţa cotidiană despre felul in care nivelurile conştiinţei determină comportamentul uman
În Harta Conştiinţei™ există două puncte de sprijin, puncte critice care permit o avansare majoră.
• Primul este la nivelul 200, nivelul iniţial al împuternicirii.
Aici apare disponibilitatea de a opri blamarea altora şi de a accepta responsabilitatea pentru acţiunile, sentimentele şi convingerile proprii. Atâta vreme cât cauza şi responsabilitatea sunt proiectate în afara sinelui, persoana rămâne în modul lipsit de putere al victimizării. Singura modalitate de a ne spori fericirea, prosperitatea şi energia spirituală este, în mod clar, trecerea la un nivel superior al conştiinţei. Nesfârşitele căutări ale fericirii undeva acolo, în afară – proprietăţile, aprobarea, premiile, diplomele şi aşa mai departe – nu aduc niciodată fericirea durabilă. Fericirea este un sub‑produs automat al progresului în conştiinţă.
• Al doilea este la nivelul 500, nivel atins prin acceptarea iubirii şi iertării ca stil de viaţă, exersarea bunătăţii necondiţionate faţă de toţi oamenii, lucrurile şi evenimentele fără excepţie. (În grupurile de recuperare în 12 Paşi se spune că nu există resentiment justificat. Chiar dacă cineva „ţi‑a greşit”, tu eşti liber să alegi cum răspunzi şi eşti liber să renunţi la resentimente.) Odată ce te angajezi să faci astfel şi pe măsură ce percepţiile evoluează, începi să experimentezi o lume diferită, mult mai bună.
Să încercăm să înţelegem mai bine efectul determinant al nivelurilor conştiinţei printr‑un exemplu. Imaginaţi‑vă un aşa numit vagabond la colţul unei străzi.
Într‑un cartier elegant dintr‑un mare oraş, un bătrân îmbrăcat în haine ponosite se sprijină de un perete placat cu marmură. Priviţi‑l din perspectiva mai multor niveluri ale conştiinţei şi observaţi diferenţele.
La baza scării, la nivelul 20 (Ruşinea), vagabondul este murdar, dezgustător, dizgraţios. De la nivelul 30 (Vinovăţia) el ar fi blamat pentru situaţia lui – are ceea ce merită. Probabil este un leneş care ia ajutorul de şomaj. La 50 (Apatia), situaţia lui precară pare disperată, o dovadă că societatea nu poate face nimic pentru cei fără adăpost. La nivelul 75 (Durerea), bătrânul arată tragic, fără prieteni şi uitat de lume.
La nivelul 100 (Frica), am putea percepe acest vagabond ca pe o ameninţare. Poate ar trebui să sunăm la poliţie înainte de a‑l vedea că face vreo crimă. La nivelul 125 (Dorinţa) ar putea reprezenta o problemă frustrantă – de ce nu face nimeni nimic?
La 150 (Mânia), bătrânul poate părea că ar putea fi violent ori, cineva ar putea fi furios pur şi simplu pentru că există o asemenea situaţie.
La 175 (Mândria), ar putea fi văzut ca o ruşine ori că îi lipseşte respectul faţă de sine pentru a‑şi îmbunătăţi situaţia.
La nivelul 200 (Curajul) am putea fi motivaţi să ne întrebăm dacă nu cumva există vreun adăpost în apropiere; tot ce are nevoie este un serviciu şi un loc unde să trăiască.
La nivelul 250 (Neutralitatea) vagabondul apare bine, poate chiar interesant. „Trăieşte şi lasă‑i şi pe ceilalţi să trăiască”, am putea spune. De fapt, bătrânul nu face pe nimeni să sufere.
La nivelul 310 (Disponibilitatea) am putea decide să coborâm şi să vedem dacă îl putem încuraja cumva pe bătrânul din colţ sau să ne angajăm temporar ca voluntari la un adăpost din apropriere.
La 350 (nivelul Acceptării), bătrânul ne stârneşte curiozitatea. Probabil că are de spus o poveste interesantă; se află aici din motive pe care poate nu le vom înţelege niciodată.
La nivelul 400 (Raţiunea), bătrânul reprezintă un simptom al bolii economice şi sociale actuale sau poate este doar un bun subiect pentru un studiu psihologic aprofundat.
La nivelurile superioare, bătrânul începe să pară nu numai interesant, dar şi prietenos, chiar plăcut. Poate că vom avea curiozitatea să vedem cine a fost, poate chiar este un om care a depăşit barierele sociale şi s‑a eliberat, un bătrânel vesel, plin de înţelepciunea vârstei care apare pe faţa lui şi de calmul care provine din indiferenţa faţă de lucrurile materiale.
La nivelul 600 (Pacea), el apare ca o expresie temporară a propriului nostru sine. Atunci când îl vom aborda, vom observa că răspunsurile bătrânului vor varia în funcţie de aceste niveluri diferite ale conştiinţei. Alături de unii oameni se va simţi în siguranţă, în vreme ce alături de alţii va fi deprimat sau înfricoşat. Unii îl vor înfuria, alţii îl vor bucura. În consecinţă, pe unii îi va evita, iar pe alţii îi va primi cu bunăvoinţă. (De aceea se spune că întâlnim în viaţă ceea ce oglindim.)
Cam atât despre modul în care propriul nostru nivel al conştiinţei decide ceea ce noi vedem, lumea pe care noi o întâlnim ca observatori pasivi. Este la fel de adevărat că dacă am aplica această idee la realitatea din faţa noastră, vom reacţiona în funcţie de nivelul percepţiei noastre. Evenimentele externe pot defini condiţiile, dar nu pot determina nivelul conştienţei răspunsului uman. Putem lua în considerare, ca pe un exemplu sugestiv, şi situaţia sistemului penal actual.
Fragment din Capitolul 2 – Nivelurile conştiinţei
HARTA CONŞTIINŢEI – DAVID R. HAWKINS, M.D., Ph.D.