Din Caietul Antoniei – Pag.77 #NOIinsecolulXXI

Construim zeci de ziduri adânci, mascând propriile frumuseţi din interior. Întreg universul lăuntric este captiv într-un lanţ al incertitudinilor. Am pierdut esenţa în teama de a fi.

Adevărata putere creşte rădăcini în suflete şi scânteia naşte odată cu ea. Destinul stă, de fapt, în mâinile noastre.

Suntem stăpânii propriilor acţiuni, iar înflorirea începe atunci când bazele sunt puse într-un suflet curat. Din nimic se naşte totul, iar secundele de inspiraţie sunt definitorii vieţii.

În grădina inimii, am plantat speranţă, iar propriile-mi flori se ivesc astăzi. Sparg zidul fricilor şi-mi spulber teama de… mine. Astăzi visez. Astăzi exist. Astăzi cred în mine şi-n Univers, căci în sfârşit de călătorie mă regăsesc în plină linişte de suflet. Trec peste bariere şi îndrăznesc să-mi fiu: astăzi, mâine, pentru totdeauna.

Antonia Isdrailă

Pag.207 – Compact la Chișinău #AdrianOrdean

Am trăit cu toții o experiență unică. Am fost primiți în gara de la Chișinău de către Leonida Lari și Gheorghe Vieru, care ne-a spus în dulcele grai moldovenesc:

— Ghini atz vinit fratzîlor, nu v-am vazut di patru zaci di ani…»

Era ceva incredibil pentru noi, nu ne așteptam la asta. Vieru era cuprins de emoție și de bucurie. Ne-a îmbrățișat pe toți și ne-a strâns la piept, exact așa cum orice om își îmbrătișează frații. Poeziile și textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) au avut un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale. El a participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în care s-a votat limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină. Leonida Lari, poetă, publicistă, scriitoare, activistă, om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România. S-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991.

Sursa foto – Telegraph.md

Nu erau pe atunci schimburi culturale, concerte sau alte manifestări menite să apropie România de Moldova. Vieru și cu Leonida Lari s-au zbătut foarte tare ca să putem realiza acest contact, încă de pe vremea comuniștilor. Ne-au făcut să ne simțim extraordinar, ne-am simțit ca acasă, ce mai. Eram însoțiți și de un fel de „translatoare“, pentru momentele când am fi putut întâlni pe careva care nu vorbea decât rusa. Dar n-am avut probleme, aproape toată lumea vorbea „românește“.

Am fost la o machială la o tavernă când „translatoarea“, a pornit un dialog cu Gabi Nacu, bucureștean get beget. M-am gândit imediat că ar fi fost bine dacă și ea ar fi avut un translator pentru dialogul cu Gabi. Atunci am observat că ar exista totuși niște mici conflicte de fonetică între cele două culturi. Iată un foarte scurt dialog între doamna din Chișinău și un bucureștean. Trebuie citit exact cum l-am scris:

— Am auzît că în România o fuost un mare gahtriemur… și răspunsul lui Gabi Nacu:

— Da, nenică, în șhiapteșh șhiapte a fos nasolia…

Translatoarea n-a-nțeles nimic…

Când am ieșit pe stradă am văzut că era cam ca la noi. Pe magazinul unde se vindea pâine, scria „Pâine“, doar că în alfabetul chirilic și așa mai departe. Locuiam la hotel Inturist. Seara am făcut acolo o masă mare. N-am văzut meniuri pe nicăieri, așa că, atunci când a venit un ospătar la masă, l-am întrebat:

— Ce aveți de mâncare? Și ne-a lămurit repede:

— Ceea ce vă voi aduce, aia veți mânca!

Din pagina 207 a volumului După ani şi ani – povestiri din spatele scenei, Adrian Ordean

Capitolul VII, ROȘU și NEGRU-Pag 117 #AdrianOrdean

Tudan încerca să compună hituri noi și să mențină trupa în topuri, să fie difuzată pe radio și invitată în emisiunile TV, lucru care, bineînțeles, însemna, în final. o solicitare și mai mare în turnee și festivaluri.

Bineînțeles că și Adi a început să compună tot felul de piese, care mai de care mai rock, în zona Maiden, compuse special pentru rockării înfocați. Nu erau însă piese pe placul publicului larg, care se aștepta la piese mai comerciale, mai „cuminți“ și șlăgăroase.

Într-o zi, prin 1984, Tudan, supărat nevoie mare pe o altă piesă „rock dur“ compusă de Adi, i-a spus:

— Măi Ordene, tu nu ești în stare să compui hituri. A compune hituri înseamnă talent, un dar de la Dumnezeu, iar tu vii numai cu „supărări“ de genul ăstora care sperie publicul nostru tradițional.

Adi, i-a răspuns:

— Să o crezi tu – pot compune hituri când vreau eu și am să îți dovedesc.

Ei bine, a doua zi a venit la repetiție cu o piesă compusă peste noapte cu numele Pseudofabula, piesă care a fost poate cel mai cunoscut hit al anilor ’84 – ’89 în România.

Mi-a adus aminte de multe lucruri, povestioara lui Dorian. Cred însă, că e o mică eroare în narațiunea lui, legată de felul în care își aduce aminte de întâmplarea cu Pseudofabula. O să vă spun și varianta mea, puțin mai încolo. Mai zice el că: „trupele din provincie cântau mai puțin în turnee, mai mult spectacole ocazionale și majoritatea timpului în restaurant, la munte sau la mare“. L-aș contrazice puțin pe Dorian dacă mă gândesc doar la câteva nume: Phoenix, Magic, Progresiv TM, Semnal M, sau chiar la formația despre care vorbim, Roşu şi Negru. Toate erau din provincie și cu un foarte bogat program de turnee, spectacole, concerte, dar da, atunci când venea vara și nu mai era de stat acasă, toate trupele erau la mare și cântau pe la cârciumile fără număr de pe litoral, pline de muzică live.

După ani şi ani – povestiri din spatele scenei, Adrian Ordean