Tauroctomia #revelatiasoareluiinterior

Viaţa nu face elecţii, ci selecţii; pentru noi, oamenii, este o auto-elecţie, o alegere dacă să participăm sau nu la evoluţie.

„Criza“ este ocazia de a evolua, de a recunoaşte adevăratele noastre origini, de a discerne între nenumăratele feluri de comunicare şi de a ne elibera de sclavia timpului unic şi liniar. E ca un „zeu“ care face ca viaţa umană să fie o cursă cu obstacole spre moarte, iar societatea să fie nemiloasă in faţa suferinţei. Nu suntem obligaţi să-l venerăm. Toate procesele vitale ale corpului, de la orgasm până la fecundare, de la secreţia hormonală la regenerarea celulară, au ritmuri de miliarde de ori mai rapide decat cele ale „zeului unic“ care a fost corelat cu banii şi datoria. Acestea sunt evenimente biologice şi demonstrează că „zeul“ nu este unic.

Şi nu doar atat. Natura se transformă într-un ritm accelerat de care se vorbeşte doar în treacăt la televizor. Un exemplu este vara din 2012: gheţarii de la poli s-au topit până la un nivel care, după predicţiile ştiinţifice, urma să fie atins abia în 2020. „Experţii“ nu ştiu ce se întâmplă cu Terra. Religiile au vorbit mereu de pace, dar niciodată n-au promovat dezarmarea. Spiritualitatea vorbeşte de meditaţii, rugăciuni şi holism, propune idei înţelepte, însă… ce este Viaţa?

Dacă Viaţa este o Forţă universală aşa cum propun eu aici, atunci se explică de ce evoluează prin întâmplări punctuale, neprevăzute, provocând dispariţia unor specii vechi şi apariţia altora noi, mai evoluate decât precedentele. Evoluţia genetică nu implică doar corpul, ci şi mintea cenuşie, aceea blocată în şanţurile perimate ale repetiţiei şi cuvintelor deşarte, blocată într-o maşinărie. Însă nu e nevoie să combatem mecanismele, ci doar să înţelegem că ele trebuie să lucreze în serviciul oamenilor şi nu al guvernului.

Pe 21 decembrie 2012 nu a venit „sfârşitul lumii“ şi nu va veni niciodată, după părerea mea. Putem, dacă dorim, să contribuim la dispariţia puterii care ne-a asuprit timp de milenii, puterea unei minţi cenuşii, „logice“ şi sclave a „zeului unic“: timpul şi derivatele sale. Problema lumii este economia? Nu! E ignoranţa.

Nu ştim ce este Viaţa, de ce ne naştem, trăim şi suferim pentru a atinge ţeluri ce se evaporă ca mirajele în deşert, apun în faţa acelui mare mister care e moartea. Ştim însă că universul observabil— 4% din întreaga masă calculată – a început, de câteva decenii, să-şi accelereze expansiunea. Cauza este o energie întunecată „misterioasă“- în procent de 74% – o forţă imensă care acţionează la scară mare şi mică.

Expansiunea înfrânge atracţia gravitaţiei. Numeroase cărţi vorbesc despre legea atracţiei, necesară pentru a avea. Aici se propune expansiunea celor ce vor să fie părtaşi la o lume fără limite şi hotare.

Conştiinţa e Viaţă, Calea spre participarea la Evenimentul iminent: revelaţia că realitatea reală nu e cea care se arată în faţa ochilor noştri sau a ştiinţelor care o interpretează şi cred în „zeul“ unic, timpul. Universul real— 100% din masa calculată— este organic şi comunică în moduri pe care creierul uman le foloseşte deja, moduri ce unesc lumile şi sfidează „zeii“, ideile ce ne-au întemniţat într-un orizont mărginit şi doar… aparent.

Conform teoriei Big Bang-ului, universul observat ar avea o vârstă de 13 miliarde de ani. Şi îşi accelerează expansiunea în doar cateva decenii? Această informaţie ar fi de ajuns pentru a înţelege că ne apropiem de sfârşitul timpurilor, adică de începutul unei noi ere. Este întoarcerea la epoca de aur, prosperitatea de care rasa umană se poate bucura recunoscând arma principală a oricărei puteri: separarea, în special cea dintre cer şi pămant.

„O singură Forţă, Viaţa, uneşte şi animă lumi nesfârşite“ scria Giordano Bruno în anii 1500. Această Forţă a fost descoperită spre sfârşitul secolului XX şi i s-a dat un nume  ştiinţific: „electroslabă“, fiind ascunsă de falsa convingere că nu poate avea efecte asupra speciilor biologice. În schimb, Forţa se manifestă prin clipe fugitive pe care aparatele nu reuşesc să le surprindă, dar noi le putem simţi dacă ne îndreptăm atenţia spre noi înşine, acţiune care dilată timpul dacă abandonăm anxietatea care îl scurtează, înfruntând „cunoaşterea“ ce ignoră efectele Sale permanente.

Recunoaşterea Vieţii este un eveniment epocal care se conturează rapid fiindcă nu priveşte corpul, ci mintea minoră, cea oprimată de „zei“, corodată de ideile dominante. Acestea sunt concepţiile comune despre spaţiu, timp şi materie, stâlpii unei „cunoaşteri“ ce n-a fost confirmată niciodată, „dinozaurii mentali“ care se apropie de extincţie.

Există o Minte Superioară capabilă să comunice în direct cu Viaţa care, la fel ca orice Forţă, este eternă, independentă de spaţiu şi timp şi prezentă în ceea ce mulţi se simt îndreptăţiţi să dispreţuiască: materia, în special în cea frumoasă, organică, ce ne compune corpul şi care este dotată cu sensibilitate şi calităţi extraordinare. „Moartea“ minţii minore este, de fapt, moartea unei mentalităţi care crede in „limitele resurselor“ atât de temute şi de propovăduite de orice putere.

Dacă Viaţa este Forţa pe care fizicienii o numesc „electroslabă“, aşa cum propun eu, putem înţelege de ce „limitele“ sunt toate false, derivate din crezul în „zeul“ unic, timpul liniar, şi în toate ideile sau zeii care se prosternează in faţa pretinsei sale suveranităţi.

Astăzi, săraca minte minoră şchiopătează, nu se mai regăseşte în tabloul obişnuit şi desuet. Se ataşează de „noi“ spiritualităţi, de „noi“ idei care, însă, în multe cazuri nu explică şi nici nu rezolvă marele mister al Vieţii şi al mijloacelor sale invizibile de a comunica cu toţi şi toate.

Mintea minoră este „bestia triumfătoare“, cum o numea Giordano Bruno, în faţa unei situaţii care i se pare dramatică:

„moartea“ ideilor cu care se identifică. Este asemănătoare cu „moartea a doua“ citată în Evanghelie, efectul unei operaţii pe care primii creştini o numeau „tauroctonie“ şi pe care o sculptau in numeroasele lăcaşuri de cult închinate zeului Mithra din acea epocă. Taurul este mintea minoră ce acţionează ca o bestie, e condiţionată de credinţa în limite şi în păcat, de convingerea că acestea sunt efectele unei pedepse divine. „Uciderea taurului“ este actul necesar pentru cel care vrea libertatea şi, de aceea, îşi reduce la tăcere mintea robotică şi foloseşte Mintea Superioară.

Nu este un mit: aceasta e materia albă, cea mai insemnată şi mai nobilă porţiune a creierului uman, sediul Conştiinţei.

„Ştiinţa i-a recunoscut funcţiile cruciale, dar nu şi modalităţile prin care comunică, diferite de cele pe care ştiinţa insăşi le foloseşte: electricitatea, matematica şi atât de lăudata fizica cuantică. Aceasta din urmă este utilă multor tehnologii, dar nu rezolvă adevărata criză, care nu este financiară ci priveşte demnitatea pe care omenirea o poate recuceri, recunoscând

in cele din urmă semnificaţia „condamnărilor“ biblice şi a „păcatului originar“, adică ignorarea limbajului prin care omul şi universul comunică.“

Fragment din Introducere – Revelaţia soarelui interior, Giuliana Conforto

https://www.edituracarteadaath.ro/oferte-reduceri-cartea-daath/revelatia-soarelui-interior

„Omuleţul din ureche“ #universulholografic

Vechea artă chineză a acupuncturii este bazată pe ideea că fiecare organ şi os din corp este conectat cu puncte specifice de pe suprafaţa corpului. Prin activarea acestor puncte de acupunctură, cu ace sau printr-o altă formă de stimulare, se crede că bolile şi dezechilibrele care afectează părţile corpului conectate la aceste puncte pot fi ameliorate şi chiar vindecate. Există peste o mie de puncte de acupunctură organizate în linii imaginare de pe suprafaţa corpului numite meridiane. Deşi încă cotroversată, acupunctura e pe cale să câştige acceptarea comunităţii medicale şi a fost chiar folosită cu succes în tratarea durerilor cronice de spate ale jocheilor, participanţii curselor de cai.

În 1957, un fizician şi acupunctor francez, Paul Nogier a publicat o carte numită Tratat de auriculoterapie, în care a anunţat descoperirea sa că, pe lângă sistemul principal de acupunctură, există două sisteme de acupunctură mai mici pe ambele urechi. El le-a numit microsisteme de acupunctură şi a observat că, atunci când te joci un fel de „uneşte-punctele“, ele formează o hartă anatomică a unui om în miniatură, răsturnat ca un fetus (vezi fig.13). Fapt necunoscut lui Nogier, chinezii descoperiseră „omuleţul din ureche“ cu aproape 4000 de ani mai devreme, dar nu se publicase nici un desen cu sistemul chinez al urechii înainte ca Nogier să vină cu această idee.

FIGURA 13. Omuleţul din ureche. Acupunctorii au descoperit că punctele de acupunctură de pe ureche formează conturul unei fiinţe umane în miniatură. Dr. Terry Oleson, un psihobiolog de la Şcoala de medicină de la UCLA, crede că aceasta se datorează faptului că trupul este o hologramă şi fiecare din porţiunile sale conţine imaginea întregului. [Copyright Dr.Terry Olesson, UCLA School of Medicine. Folosit cu permisiune]

Exploatând puterile creierului holografic

De-a lungul acestui capitol două mesaje au răzbătut tare şi clar.

Conform modelului holografic, în mod fundamental, mintea-corpul nu pot distinge diferenţa între hologramele neurale pe care le foloseşte creierul pentru a experimenta realitatea şi cele pe care le invocă atunci când îşi imaginează realitatea. Amândouă au un efect spectaculos asupra organismului uman, un efect atât de puternic încât poate modula sistemul imun, să repete sau să nege efectele unor droguri puternice, să vindece rănile cu o viteză uluitoare, să topească tumori, să nesocotească programarea noastră genetică şi să ne remodeleze carnea vie în moduri care sfidează încrederea. Atunci primul mesaj este acesta: fiecare din noi are capacitatea, cel puţin la un nivel oarecare, de a-şi influenţa sănătatea şi de a-şi controla forma fizică în moduri cărora nu le lipseşte strălucirea. Suntem toţi potenţiali făcători de minuni, yoghini latenţi şi este clar din dovezile prezentate în paginile precedente că este de datoria noastră, ca indivizi şi ca specie, să dedicăm mult mai mult efort pentru explorarea şi exploatarea acestor talente.

Al doilea mesaj este că elementele care concură la formarea acestor holograme neurale sunt multe şi subtile. Ele includ imaginile asupra cărora medităm, speranţele şi temerile noastre, atitudinile doctorilor, prejudecăţile inconştiente, credinţele individuale, culturale şi încrederea noastră în spiritualitate şi tehnologie. Mai mult decât simple fapte, acestea sunt chei importante, indicatoare rutiere care arată spre acele lucruri de care trebuie să devenim conştienţi şi să obţinem stăpânirea lor, dacă trebuie să învăţăm cum să declanşăm şi să manipulăm aceste talente. Există, fără îndoială, alţi factori implicaţi, alte influenţe care dau formă şi circumscriu aceste capacităţi, dar un lucru ar trebui să fie evident. Într-un univers holografic, un univers în care o schimbare uşoară în atitudine poate însemna diferenţa între viaţă şi moarte, în care lucrurile sunt atât de subtil interconectate încât un vis poate determina apariţia inexplicabilă a unui scarabeu, iar factorii responsabili pentru o boală pot, de asemenea, să reamintească anumite tipare în liniile şi spiralele din palme, avem motive să banuim că fiecare efect are o multitudine de cauze. Fiecare verigă de legătură este un punct de plecare pentru încă o duzină, ca în cuvintele lui Walt Whitman: „O vastă similitudine ne angrenează pe toţi.“

Fragment din Cap.4, Universul holografic, Michael Talbot

Fiinţă infinită #calearenuntarii

Când ne decidem să urmăm o anumită tehnică pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi are loc o schimbare în bine, mintea manifestă tendinţa bizară de a desconsidera tehnica ce a făcut posibilă această schimbare. Este ca şi când ego-ul minţii este foarte vanitos şi nu doreşte să recunoască anumite merite atunci când este cazul.

Înainte de a trece mai departe, ar fi bine să petreceţi câteva momente în linişte şi să luaţi în sinea voastră decizia de a nu mai opune rezistenţă nivelurilor superioare de funcţionare. Aceasta înseamnă să încetaţi să mai negaţi faţă de voi înşivă existenţa nivelurilor superioare şi să vă hotărâţi să renunţaţi la toate blocajele pe care le puneţi în faţa fericirii, succesului, unei bune stări de sănătate, acceptării, iubirii şi păcii sufleteşti. În felul acesta problema este ca şi rezolvată, pentru că plasaţi întreaga experienţă într-un context care va începe să se deruleze în mod automat.

Un mod util de formulare a acestei afirmaţii pentru uzul personal ar fi:

„Sunt o fiinţă infinită şi nu sunt afectat(ă) de ……………… .“

Treptat, devine evident că trupul nu se experimentează pe sine în niciun fel. Dimpotrivă, mintea este cea care trăieşte experienţa existenţei trupului. În lipsa minţii, trupul nu poate fi perceput în niciun fel. Mâna nu-si poate percepe „mânuitatea“. Numai mintea o poate percepe. Acest fenomen constituie însăşi baza anesteziei. Când mintea este adormită, corpul nu înregistrează nicio senzaţie. Încet-încet ne dăm seama că, de fapt, nicio senzaţie nu este a corpului; singură, mintea este capabilă să îndeplinească această funcţie.

În această stare de libertate interioară individul este independent de lumea exterioară şi nu se mai află sub influenţa acesteia. Acest lucru se întâmplă când cineva transcende ceva ce a reuşit să stăpânească.

Pe măsură ce ne eliberăm de gândurile, sentimentele şi atitudinile negative, preluăm puterea pe care o încredinţaserăm lumii.

Cu cât recurgem mai frecvent la mecanismul renunţării, cu atât ştirbim mai mult seducţia pe care lumea o exercită asupra noastră. Cu cât lumea ne fascinează mai puţin, cu atât ne dictează mai puţin ce să facem. Nu ne mai aflăm sub fascinaţia lumii, deci nu mai putem fi manipulaţi de ea. Încetăm să fim vulnerabili în faţa programatorilor profesionişti din mass-media şi de pe scenele social-politice. Nu mai simţim nevoia interioară de a obţine aprobarea celorlalţi.

Trăim mai mult în prezent, fără să ne preocupe trecutul sau viitorul. Alegem să ne expunem cu încredere evenimentelor de viaţă pentru că am preluat din nou puterea pe care o încredinţaserăm lumii. Sentimentul de putere şi invulnerabilitate ne face să simţim o serenitate interioară.

Ne identificaserăm din greşeală cu fenomenele exterioare din viaţa noastră agitată – cu trupul şi trăirile sale, cu obligaţiile noastre, cu serviciul, cu titlurile deţinute, cu activităţile, problemele şi sentimentele noastre. Acum, însă, ne dăm seama că suntem spaţiul fără de sfârşit în care se întâmplă toate fenomenele.

Nu suntem imaginile pâlpâitoare care-si joacă rolul pe un ecran de cinema, ci ecranul însuşi – martorul care nu analizează ci doar observă desfăşurarea filmului vieţii, cel fără de început şi fără de sfârşit, cu potenţialul său infinit. Aceste realizări treptate ale adevăratei noastre naturi pregătesc terenul pentru realizarea absolute a identităţii conştiinţei prin însăşi divinitatea.

Letting Go – Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.

Featured Image by Schäferle from Pixabay