Bullying #NOIinsecolulXXI

De unde atâta dragoste când tot ce poţi tu să oferi e corpul ăla? Şi-l mai dai şi la jumătate de preţ! De-abia m-am putut abţine… Dar, cine ştie, poate până la bac i se mai leagă sinapsele… dacă au de ce, că-i vai de capul ei.

[hmm, acceptabil. Sau poate prea dur?…]

[și până la urmă, nu asta-mi doresc? Să fie cât se poate de dur?!…]

Nu-mi place fontul ăsta, mă enervează.

Nu-mi place fontul ăsta, mă enervează.

Nu-mi place fontul ăsta, mă enervează.

Poate ar trebui să găsesc ceva ca scrisul de mână… diccriticele!

Poate ar trebui să găsesc ceva ca scrisul de mână… dicriticele! Uite cu ce-mi pierd eu vremea!

[trebuie să mă hotărăsc dacă pun sau nu pun date!!! Cred, totuşi, că ar trebui. Nu ar fi prea logic ca tot romanul, toate poveştile să fie scrise dintr-o suflare, într-o singură zi. Sau da. Sau, dacă renunţ la ideea de a fi doar un jurnal în care se povesteşte totul… atunci…

Trebuie să fac schema relaţiilor dintre personaje! Că tot adaug, şi adaug…]        

Îmi spunea că-s o ciudată, că nu-s capabilă să mă integrez în grupul lor de căcat. Repeta încontinuu: Katerina, eşti un nimic şi-asta o să fii toată viaţa ta!

Nu am înţeles niciodată dorinţa ei acerbă de afiliere la grup. Probabil că ştie că ea e un nimic fără grupul ăla. Cam despre asta-i bullying-ul din şcoli: persoane pline de frustrări şi răutate care-şi văd în mod inconştient propria reflexie în alţi oameni şi-ncep să enumere tot felul de aberaţii la adresa lor, neştiind că toate pornesc, de fapt din propriul lor interior. Un interior stricat, erodat de invidie şi vulnerabilitate în faţa inferiorităţii. Sunt oameni extraordinar de slabi, care se luptă în fiecare zi cu neajunsurile realităţii lor, cu traumele din copilărie, cu faptul că nu pot schimba nicicum cine sunt ei, de fapt. Se urăsc pe ei înşişi, iar celorlalţi le dau impresia de perfecţiune, asta întotdeauna prin umilirea altora. „Victime ale societăţii”. O societate bolnavă în care libera exprimare provoacă durere. Una foarte reală!

[aici poate că ar trebui să continui ideea cu victimizarea]

Asist uneori la nişte scene de nedescris. De parc-aş trăi în trecut, în mentalităţi uitate, pline de conformism şi ură. Victimele bullying-ului fac sacrificii nenumărate pentru a nu ceda în faţa agresorilor, în faţa judecăţilor şi a opiniilor lor al căror simplu argument este dreptul la libera exprimare. Trăiesc zi de zi cu oameni care fac compromisuri ca să se menţină întregi, care duc lupte interioare de acceptare şi înţelegere. Oameni incapabili să mai lege vreo legătură pentru că-s ei mult prea dezbinaţi, desfăcuţi în bucăţi, umiliţi. Oare chiar nu există cineva în universul ăsta care să unească forţele interioare despre care povesteşte toată lumea?

Şi când crezi că te-ai adunat de pe jos, vine Andrei şi face ce vrea din tine.

[încă mă gândesc dacă să rămână personaj masculin. nu vreau să pară că am ceva cu bărbații, în general. dar… ok, oprește-te: vorbeam despre bullying.]

Pentru că Andrei are dreptul la libera exprimare. Cine e Andrei? Cine să fie? Nici el nu ştie cine e sau dacă e ceva, dar dacă faci sondaj în clasa noastră, e un nemernic. Îi citeşti în ochi dorinţa de răzbunare. Nu ştie nimeni pe ce anume vrea să se răzbune, dar observă toţi răutatea din privirea lui. Ca şi când suntem noi de vină că nu-i el fericit. Şi până la urmă, care-i faza şi cu fericirea asta? Faptul că eşti un trist şi n-ai habar cât de zdrobit eşti pe interior îţi dă dreptul să îi distrugi şi pe ceilalţi? Niciodată n-am înţeles asta. Cum primesc toţi drepturile astea, frate?! Cine le dă lor dreptul să scoată pe gură cuvinte atât de urâte şi-atât de mari? Când ei sunt atât de mici, purici! Trăim într-o societate plină de indivizi nesemnificativi care se-aşteaptă să fie respectaţi pentru simplul fapt că se impun prin idei mediocre. Sau forme mediocre, dacă eşti Miruna. Sau mai rău, prin aparenţe superficiale, ca Lia. N-am văzut om căruia să-i pese mai mult de ce spune lumea. E absolut absurd să ajungi sclavul majorităţii şi să pretinzi că, de fapt, ai propriile principii şi valori după care te conduci ca fiinţă independentă. Serios?! O ştiu pe Lia din clasa a 5-a şi nu există zi în care să nu fi trăit după ce-i spun ceilalţi. Plină de aere şi ifose, de parcă toată lumea-i aparţine, când, în realitate, lucrurile stau total altfel. E ştearsă. E fadă. E fără caracter.

 [ hmm, o temă bună: frica de a fi tu însuţi. Cum se face c-am ales-o fix pe asta?! J Nu te mai gândi acolo. Important e să termini odată schița romanului. ]

30.10.2019

Azi am văzut un clip cu un lan de lavandă. Ce stare trebuie să ai acolo, înconjurat de-atâta mov… Mi-ai apărut în minte. Firesc, nu? Şi paradoxal, în acelaşi timp. Cum se face că-mi eşti haos în gânduri, dar linişte în suflet?

pășim în lanul de lavandă

mâna ta stângă îmi mângaie fruntea

resimte miile de sărutări

și infinita grijă ce mi-o porţi,

copil fiind.

pășim în lanul de lavandă

te iert că n-ai iubit pân’la final

rămâne să-mi surprind în suflet

dorul de înc-o-mbrățișare

la apus

pășesc în lanul de lavandă

unde e liniștea?

mireasma eternității îmi cuprinde gândul

și-ncepe a zbura spre tine

spre ale noastre vechi neliniști

pășesc în lanul de lavandă.

îmi sunt eu liniște în haos.

sunt un copil, mă joc de-a viața.

tu încă-mi ești aici.

Fragment din Caietul Antoniei, volumul 3 al seriei NOI în secolul XXI

Percepţie şi paradigmă #cenaibastimnoi

Noi creăm lumea pe care o percepem. Când deschid ochii şi privesc în jur, nu văd “lumea”, ci lumea pe care echipamentul uman senzorial este capabil s-o vadă, lumea pe care sistemul meu de credinţe îmi permite s-o văd şi lumea pe care emoţiile mele vor sau nu s-o vadă. Cu toate că respingem această noţiune şi vrem să credem că există o “lume reală” pe care o putem percepe cu toţii şi asupra căreia să cădem de acord, de fapt, deseori oamenii – şi poate că întotdeauna – au o percepţie cu totul diferită a aceloraşi lucruri.

Dar dacă realitatea este holografică, este posibil să o percepem direct? Simţurile noastre sunt limitate; sunt ca formele de tăiat biscuiţi presând realitatea. Cu toate acestea, întâlnim exploratori în conştiinţă relatând că este posibil să experimentăm lumea complet, direct, întregul univers şi o boabă de nisip, totul deodată. Şi din acel punct de vedere, totul – tot ceea ce percepem prin simţurile noastre – este maya, iluzie. Deci, nu este vorba decât de punctul de vedere, de perspectivă.

Reflectaţi câteva clipe la acestea…

Ce prejudecăţi aveţi şi vă împiedică să treceţi la o nouă paradigmă?

Cum se reflectă aceste prejudecăţi în lucrurile ce formează realitatea voastră?

Care este realitatea voastră?

E posibil ca ştiind că aceste lucruri reprezintă o manifestare a gândurilor voastre, să puteţi manifesta mai uşor alte lucruri, bazate pe noua voastră paradigmă?

Enumeraţi cinci aspecte diferite între minte şi materie.

Aţi putea să priviţi aceste lucruri într-un mod diferit, percepându-le ca fiind aidoma?

Dacă gândurile pot influenţa structura moleculară a apei, atunci ce pot face gândurile voastre propriei voastre realităţi?

Ce a fost mai întâi – scaunul pe care staţi sau ideea de a lua loc pe scaun pentru a citi această carte?

Ce naiba ştim noi, de fapt? – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente

Intenţia şi generatoarele de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Aşa cum a demonstrat dr. Radin, există numeroase dovezi în sprijinul afirmaţiei că mintea dictează materiei. Un exemplu sunt experimentele cu generatoarele de evenimente aleatorii, focalizate asupra intenţiei. Aceste dispozitive (numite uneori generatoare de numere aleatorii) sunt, în esenţă, nişte sisteme electronice de dat cu banul. Ele se bazează fie pe un singur eveniment cuantic, precum descompunerea radioactivă, fie pe un compozit format din multe evenimente cuantice, precum “zgomotul” generat de circuitele electronice.

Dr. Radin ne povesteşte despre experienţa sa cu aceste experimente:

“Încă din anii 1600, când Francisc Bacon dezvolta metoda empirică în ştiinţă, el … menţiona în rândul posibilităţilor şi zarul. De fiecare dată când un zar se roteşte, el poate fi urmărit pe tot drumul său spre evenimentele cuantice ce au cauzat întoarcerea sa într-un anumit fel şi nu într-altul. Astfel, dacă zarul se roteşte de un număr de ori, el devine, în esenţă, o incertitudine a mecanicii cuantice.

După descoperirea electronicii, cineva a avut ideea de a simula mişcarea zarului în circuitele electronice. Motivul utilităţii acestui exeperiment rezida în aceea că permitea atât măsurarea uşoară şi precisă a ceea ce se întâmpla de fapt, cât şi înregistrarea automată a fenomenelor.”

Cu alte cuvinte, odată ce intră în joc electronica, observaţiile pot fi înregistrate de către dispozitiv, fapt ce elimină eroarea umană. Rezultatul nu s-a concretizat numai într-o observare şi o înregistrare mai corecte, ci şi într-o adevărată explozie a experimentelor cu generatoare de evenimente aleatorii (în limba engleză, Random Event Generator, n. tr).

Un tip de experiment cu numere aleatorii ce a fost desfăşurat de sute de ori de-a lungul ultimelor patru decenii a constat într-un generator aleatoriu, ce producea numai secvenţe de biţi aleatorii (0 şi 1), pe principiul aruncării în aer a unei monede pentru a vedea pe ce parte are să cadă. Pur şi simplu, cineva era rugat să apese pe un buton care producea 200 de biţi, fiindu-i sugerat în acelaşi timp, să încerce să facă în aşa fel încât să genereze mai mulţi biţi 1 decât 0.

Dacă examinaţi întreaga literatură de specialitate, toate sutele de experimente efectuate vreodată, puteţi pune o singură întrebare: Are vreo importanţă că oamenii încercau să producă mai mulţi biţi 1 decât 0? Iar răspunsul este că da, contează. Într-un anumit fel, intenţia e corelată cu operaţiunea, deci cu rezultatul obţinut de generatoarele de numere aleatorii. Dacă doriţi să obţineţi mai mulţi biţi 1, generatorul va face în aşa fel încât să producă mai mulţi dintre aceştia.

Analiza finală arată un rezultat de 50.000 la 1. Raportul dintre şansă şi intenţie ca fiind motivul pentru care generatoarele au adoptat direcţia respectivă este de 50.000 la 1 în favoarea intenţiei.

Descoperirile sale au fost criticate însă, pe motiv că “nu sunt altceva decât date statistice”. Dar funcţia undei cuantice e doar probabilitatea identificării statistice a unei particule într-un anumit loc, la un moment dat. Aşa că, dacă şi aici e vorba de o problemă, nu putem decât să remarcăm că se bucură de o companie bună.

Generatoare de evenimente aleatorii: mintea colectivă

Vă amintiţi de procesul lui O. J. Simpson? Cum am putea uita – sute de milioane de oameni aşteptând verdictul vinovat/nevinovat. Pentru toate aceste milioane de oameni, deznodământul avea o importanţă deosebită. Pentru Dean Radin, Roger Nelson şi Dick Shwope era o şansă de a vedea dacă nu doar intenţia, ci şi minţile coerente puteau influenţa evenimentele presupus aleatorii.

Acesta urma sa fie un moment neobişnuit în istoria umană, deoarece oamenii ştiau cu mult timp înainte că într-o fracţiune de secundă se vor rosti cuvintele vinovat sau nevinovat. Se petrecea ceva de interes major, ce urma să atragă concomitent sute de milioane de oameni.

Ei au decis să înregistreze evenimentul cu ajutorul generatoarelor de numere aleatorii, amplasând în acest scop trei asemenea dispozitive în laboratoarele din Statele Unite, unul în Amsterdam şi unul în Princeton. Având toate cele cinci generatoare de numere aleatorii gata pregătite să înregistreze momentul anunţării verdictului, savanţii au aşteptat să vadă ce se va întâmpla.

“Am pornit generatoarele şi după aceea am evaluat rezultatele. Astfel, în două locuri, am observat un vârf ce ar fi putut apărea întâmplător într-un singur caz dintr-o mie. Primul a fost atunci când camera de luat vederi a schimbat imaginile din exteriorul tribunalului cu cele din interiorul sălii de judecată (fapt ce a cauzat o creştere uriaşă a atenţiei, reflectată în generatoarele aleatorii), celălalt fiind momentul citirii verdictului. Aceste momente au fost indicate precis şi coerent de toate cele cinci generatoare simultan.

Termenul vârf de coerenţă se referă la reprezentarea grafică a principiului aleatoriu. În mod normal, generatoarele de evenimente aleatorii dezvoltă 50% biţi 1 şi 50 % biţi 0, astfel încât reprezentarea grafică a raportului dintre 1 şi 0 e constantă. Dar, dintr-un anumit motiv, atunci când milioane de oameni şi-au focalizat atenţia asupra aceluiaşi lucru, graficul a deviat abrupt de la 50/50, exact în momentele cele mai dramatice ale concentrării. Acest fapt contrazice o premiză fundamentală a teoriei cuantice – şi anume aceea că evenimentele cuantice sunt pur aleatorii.”

Începând din acel moment, Radin şi colegii săi au lansat Proiectul Conştiinţei Globale. În cadrul acestui experiment, generatoarele de evenimente aleatorii amplasate pe tot mapamondul funcţionează 24 de ore pe zi şi trimit rezultatele la serverul din Princeton la fiecare 5 minute. Astfel au fost observate vârfuri semnificative în timpul unor evenimente precum Y2K, 11 septembrie sau funeraliile Prinţesei Diana.

Statisticile sunt instrumente valide ale cercetării şi, aşa cum Bill Tiller spune despre experimentele sale, “rezultatele sunt solide”.

Dispozitive electronice de fixare a intenţiei

Bill Tiller a condus Departamentul de Ştiinţe Materiale de la Standford. Dar, cu decenii în urmă, el a decis să părăsească această poziţie executivă din cadrul departamentului, comisiile guvernamentale şi poziţiile de putere pentru a se concentra asupra “celeilalte chestiuni”.

Mai exact, şi-a propus să verifice experimental dacă intenţia umană influenţează sau nu sistemele fizice. Nu “doar” să înceteze o funcţie ondulară sau două, sau să declanşeze un simplu eveniment cuantic aleatoriu – ci să influenţeze de-a dreptul un atribut macroscopic al materiei.

Astfel, el a construit un dispozitiv electronic de fixare a intenţiei. E vorba de o simplă cutie cu câteva diode, un oscilator, câţiva rezistori şi condensatori. Apoi:

“L-am aşezat pe o masă în jurul căreia s-au aşezat patru meditatori foarte bine calificaţi, care au intrat într-o stare meditativă adâncă; ei au curăţat mediul, transformându-l într-un spaţiu sacru, folosindu-şi în acest scop mintea şi intenţia. După aceea, unul dintre cei patru a rostit o intenţie specifică pentru acest dispozitiv.

Intenţia priveşte influenţarea unui anumit experiment ţintă.

De exemplu, creştea pH-ului apei purificate cu o unitate întreagă sau descreşterea acestui pH cu o unitate întreagă; creşterea activităţii termodinamice a unei enzime hepatice specifice, fosfataza alcalină. Sau influenţarea unui experiment in vivo cu larve de insecte menit creşterii aportului de energie moleculară din corpul lor în vederea reducerii perioadei dezvoltării larvare. Am folosit aceste dispozitive pentru toate cele patru experimente amintite mai sus şi am obţinut succese notabile.

Pe lângă aceste cutii, au fost pregătite şi dispozitive de control, asupra cărora nu s-a fixat nicio intenţie. Cutiile au fost îmbrăcate separat în folie de aluminiu şi trimise la un laborator situat la o mie de mile distanţă.

Aici, ambele tipuri de cutii, de control şi de fixare a intenţiei, au fost plasate la aproximativ zece centimetri de ţintă şi apoi pornite. A durat trei sau patru luni pentru ca ele să “condiţioneze spaţiul la o stare de simetrie superioară”, sau, cu alte cuvinte, să înceapă să funcţioneze. Au fost observate contraste marcante atât în cadrul fiecărei perechi, cât şi colectiv. Cât priveşte efectele notabile observate, acestea aveau o probabilitate statistică mai mică de unu la mie.”

Mai simplu spus, doctorul Tiller a cerut celor patru meditatori să se concentreze asupra unei cutii electronice simple având în minte o anumită intenţie – precum schimbarea pH-ului apei cu o întreagă unitate. Ei au închis cutia, plasând-o în apropierea unei cantităţi de apă, pentru ca după câteva luni pH-ul acesteia să se schimbe. Şansa ca această schimbare să se fi petrecut natural este mai mică de unu la mie, mai cu seamă dacă ţinem cont de faptul că schimbarea amintită nu s-a petrecut şi la unităţile de control.

Dar cât de mare este o unitate de pH, ne veţi întreba? Ne răspune dr. Tiller: “Dacă pH-ul din corpul vostru se modifică cu o unitate întreagă, sunteţi morţi…”

Cât priveşte acceptarea acestei teorii, dr. Tiller notează: “oamenii de ştiinţă tradiţionalişti întâmpină dificultăţi… intervine efectul de boogle. Ochii lor se măresc a uimire, iar ei preferă să nu mai continue conversaţia”.

Reflectaţi câteva clipe la acestea…

􀁺 Ce prejudecăţi aveţi şi vă împiedică să treceţi la o nouă paradigmă?

􀁺 Cum se reflectă aceste prejudecăţi în lucrurile ce formează realitatea voastră?

􀁺 Care este realitatea voastră?

􀁺 E posibil ca ştiind că aceste lucruri reprezintă o manifestare a gândurilor voastre, să puteţi manifesta mai uşor alte lucruri, bazate pe noua voastră paradigmă?

􀁺 Enumeraţi cinci aspecte diferite între minte şi materie.

􀁺 Aţi putea să priviţi aceste lucruri într-un mod diferit, percepându-le ca fiind aidoma?

􀁺 Dacă gândurile pot influenţa structura moleculară a apei, atunci ce pot face gândurile voastre propriei voastre realităţi?

􀁺 Ce a fost mai întâi – scaunul pe care staţi sau ideea de a lua loc pe scaun pentru a citi această carte?

Fragment din cartea Ce naiba ştim noi, de fapt? (What the Bleep Do We Know!?) – William Arntz, Betsy Chasse, Mark Vicente