Vocea #poemuldeazi #inlecturaautoarei

Aud o voce subţire, parcă bătătorită de vreme.

Un mic fior îmi străpunge fiinţa.

Nu vreau să o aud.

Nu ştiu ce pot ascunde vorbele sale.

Dar sunt nevoită.

Glasul destăinuie poveşti despre o floare.

Fiecare petală are propria tulpină care să o înalţe către cer .

Numai una se uita uimită în sus către soarele amăgit.

„M-ai ofilit”

spune aceasta.

Chipul pare să-i plângă.

Dar sufletu-i e prea uscat pentru lacrimi.

Închid ochii şi îmi imaginez povestea.

Sunt acolo sus, deasupra tulpinii mele.

Sunt o petală care simte adierea vântului.

Privesc în jos şi-ţi întâlnesc privirea.

„Spune că m-am ofilit singură”

îmi zici arătând către razele soarelui.

Acum durerea mă apasă.

N-am să-ţi mai surprind surâsul.

N-am să-ţi mai simt atingerea timidă.

N-ai să-mi mai fi.

Obrazul îmi simte lacrima care vine spre tine.

Îţi atinge creştetul.

Învii din durerea mea.

Atunci îmi furi un zâmbet.

Te privesc şi aştept să-mi fii.

Să mă înalţi.

Să creştem împreună

Dar nu eşti.

Nu ai fost nicicând.

Văd cum te ridici spre cer şi îmi ignori glasul care te striga.

Îmi deschid ochii şi mă trezesc la realitate.

‚‚Opreşte-te“

îi spun vocii.

‚‚Nu ştiu cine eşti şi nici ce vrei. Pleacă!“

În întuneric, urechile-mi aud un zâmbet.

‚‚Tu mi-ai fost lacrima. Chiar credeai că o petală ofilită

îţi poate fi tulpina care să te înalţe?“

poem din volumul 3 al colecţiei NOI în secolul XXI, Caietul Teodorei

Din poemele Antoniei

croiesc zeci de infinituri

în neteda piele

ce astăzi mi-e culcuș de suflet.

în adâncimi de întuneric

găsesc speranță

și-mi cutreier existența prin tine

căci în lumină am orbit

și mi te-am regăsit

fad, în cântec larg al nemuririi.

mă porți tăcut în piele

iar ea își urlă ființa.

sărută-mi rana ce mâine o să-mi plângă,

promite-mi nemurire în negura de dor

căci goală sunt de mine

în setea de-a-ți fi.

desen de Doris Ciucur

Îmi aștern dorințele pe un portativ. Te cânt. Ritmul apăsat te cheamă. Ești cheia spre inima mea, iar în întregul spectacol muzical, îți sunt muză. Mă cânți prin propriile-ţi vene, iar eu îți sunt refren. Mă tulburi, prin sunet. Îmbrățișezi orice acord, iar sufletul meu îți zâmbește. Te-a recunoscut. Murmurul tău a fost mereu fundal sonor la mine-n univers.

Îți fredonez imnul tăcerii… și plec. Ne regăsim unde apune ultimul portativ.

Muzica poartă-n pântec glasul iubirii. Naște speranţa unor noi începuturi, pornind cu DOi.


în lectura autoarei

Fragment din Caietul Antoniei, NOI în secolul XXI: Volumul3

Şi aici, un nou poem, de data aceasta cântat de Antonia Isdrailă:

Ilie Stoian despre Adrian Ordean

„Adrian Ordean era cel mai cerebral, deși nu părea. De fapt, Adi nu vorbea niciodată fără rost. Poate firea lui echilibrată și potolită îl făcea să aibă un extraordinar simț al dreptății. Reacționa imediat în fața unei răutăți gratuite, la fel cum, dacă vedea pe stradă pe cineva care se chinuia să care ceva, era primul care sărea să ajute, strigând la noi: ”Ce faceți, băi, nu vedeți că femeii ăsteia îi e greu? Veniți și voi și ajutați!” De la el am învățat că, dacă trec pe lângă cineva care cântă pe stradă, să îi dau un bănuț: ”Cine știe, Ilie, pe unde o fi cântat omul ăsta, în viața lui!” În acele vremuri, sărăcia era atât de mare, încât, de multe ori, nici măcar hârtie igienică nu aveam la hotel, așa că tot de la el am învățat că, dacă mototolești bine ziarul Scânteia, vei obține ceva mai fin ca mătasea. Și, vă asigur că rar ați fi putut găsi o satisfacție mai mare, decât să te ștergi la fund cu ziarul Partidului Comunist Român, bine mototolit și porționat corespunzător! Tot el era acela care o avea ca primă admiratoare pe Dida, pentru cât de bine compunea, pentru modul lui de comportament și, mai ales, pentru dragostea pe care i-o purta soției lui de atunci, Cosette. Dida chiar mi-a mărturisit: ”Cum s-a făcut, Ilie, ca eu să nu am norocul ei, să am lângă mine un bărbat atât de bun și de blând, atât de atent și iubitor!?” Asta, sincer să fiu, nu știu. Știu, însă, că am avut șansa de a fi coleg cu toți cei amintiți aici, am avut șansa de a fi coleg și de a rămâne prieten cu Adrian Ordean. Așa a fost. Asta am făcut noi, toți cei de mai sus. Aceasta îmi este mărturia pe care o dau aici, spre știința tuturor“.

Ilie Stoian… un prieten drag.

fragment din volumul După ani şi ani – povestiri din spatele scenei de Adrian Ordean

Şi dacă tot e vorba despre prietenii lui Adrian Ordean, autorul şi editura au hotărât să le ofere lor şi tuturor celor interesaţi de această carte ocazia de a o cumpăra cu cel mai mic preţ. Astfel, timp de 15 zile, din 15 şi până în 30 aprilie, adică începând de mâine, în site-ul editurii, cartea poate fi achiziţionată cu preţul de 39 lei.