Discernământul

Ideea existenţei forţelor binelui şi răului este prezentă în toate doctrinele noastre. Ni se spune că trebuie să ne aliniem la forţele pozitive ale universului, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă pozitiv înseamnă yin sau yang. Iar dacă o considerăm pe una dintre acestea bună, înseamnă că trebuie să ne luptăm cu cealaltă? Gândiţi-vă la faptele care sunt săvârşite în numele lui Dumnezeu atunci când câmpurile emoţionale ale oamenilor sunt manipulate astfel încât aceştia îşi ataşează bombe pe corp sau participă la cruciade, jihad-uri, Inchiziţii, vânători de vrăjitoare şi holocausturi. Să fie acestea tot binele pe care ni-l putem imagina?

În dezvoltarea noastră interioară suntem confruntaţi la un moment cu întrebarea cea mai importantă pe care ne-o putem pune noi, oamenii: cum poate frumuseţea şi iubirea pe care le simţim în prezenţa lui Dumnezeu/a Divinităţii/a Totului să existe în paralel cu suferinţa pe care o simţim în faţa unei pierderi catastrofale? Ne întrebăm cum pot exista un sens şi un scop în viaţă atunci când suferinţa noastră are puterea de a nimici tot ce există? Din această suferinţă am creat conceptele de bine şi de rău pentru că, în mod cert, numai răul ne-ar putea îngenunchea în felul acesta.

Aceasta este, poate, dihotomia cea mai mare: întregul univers conţine atât durere cât şi plăcere – noi înşine suntem şi umani, şi divini. Când oamenii trăiesc experienţa unei expansiuni, viaţa lor se transformă. Ca şi în cazul suferinţei date de pierderea cuiva apropiat, al experienţelor din apropierea morţii, călătoriilor în afara corpului şi trezirii energiei Kundalini, realitatea se modifică iar noi  evoluăm. Corpul nostru sporeşte efectiv în energie şi reuşim, cumva, să cuprindem întregul. În acel moment trăim o stare de extaz, o clipă de iubire transcendentă.

Când revenim, suntem schimbaţi pentru totdeauna; nu mai vedem lumea aşa cum o vedeam înainte. Vor mai fi prilejuri în care vom fi nerăbdători, mânioşi sau vom lua decizii neinspirate; acum, însă, deţinem o înţelegere care nu va mai dispărea niciodată. Frumuseţea experienţei pe care am avut-o ne transformă şi trăim pentru ceva mai grandios, indiferent cât de stângaci îl facem să se manifeste. S-ar putea să nu mai trăim niciodată ceva asemănător şi, cu toate acestea, nu ne îndoim în niciun fel de realitatea sau de înţelesul experienţei pe care am trăit-o.

Trebuie să vă previn, însă, că şi iluzia poate crea senzaţia trecătoare a unei expansiuni. Ne putem alătura unor persoane manipulatoare care ne vor umple de energie numai ca să ducem la îndeplinire unul sau altul din planurile lor. Sau un aspect nedezvoltat al sinelui nostru s-ar putea ataşa la o forţă care să-l dilate, iar noi vom fi făcuţi să credem că suntem mai avansaţi spiritual decât este cazul. Falşii guru, drogurile sau chiar tulburările mentale precum schizofrenia pot produce astfel de efecte; există, însă, deosebiri care ne ajută să le discernem.

O evoluţie spirituală autentică:

·Este urmată de acţiuni echilibrate, productive şi de o mai bună eficienţă în viaţă.

·Nu are nevoie de impulsuri continue de energie pentru a fi menţinută vie. Va înregistra creşteri şi scăderi, la fel ca toate experienţele, dar nu va fi niciodată pierdută.

·Ne face să fim într-o mai mare armonie cu frumuseţea lumii şi aspectul divin al vieţii deşi nu s-a schimbat nimic din circumstanţele exterioare.

·Sporeşte toleranţa şi iubirea faţă de ceilalţi.

Experienţele născute din iluzie:

·Sunt adesea urmate de incapacitatea de a fi eficienţi în viaţă sau de acţiuni violente.

·Se risipesc dacă nu primesc impulsuri repetate de energie prin intermediul drogurilor sau al unor guru.

·Sunt adesea urmate de depresie şi disperare – un mesaj din partea corpminţii care ne spune să analizăm situaţia cu mai multă atenţie. Oamenilor li se pare adesea că lumea este un loc urât.

·Intensifică dorinţa de a emite judecăţi critice în privinţa altor persoane.

Frecvenţa pe care o numim Divinitate este frecvenţa Întregului care guvernează ciclurile existenţei. Prin expansiunea conştiinţei încercăm să interacţionăm mai bine cu acest Întreg şi cu toate părţile sinelui nostru. Încercăm să pătrundem şi să călătorim în aceste sfere; siguranţa ne este asigurată de emoţii şi de intenţia cu care pornim la drum.

Iubirea reprezintă conştiinţa care îmbrăţişează Divinitatea; ea este liantul realităţii. Dacă dorim să străbatem în siguranţă nivelurile de conştiinţă cu care intrăm în contact, aliatul la care trebuie să ne aliniem este iubirea.

Fragment din ultimul capitol al cărţii Matricea emoţiilor, de Synthia Andrews