Ce pasăre…
Ce pasăre măiastră mă cuprinde
Când prea reci îmi par zorile,
Priveliştea prea nouă?
Ce pasăre măiastră mă zboară
Când văd şi aud florile
Îngânând cerul cu clopoţei de rouă?
Ce pasăre măiastră mă cântă
Când, una cu viorile,
Mă dau, armonic, vouă?
E pasărea ce gândul nu ţi-o ştie
Timpul n-o-ncape, mintea n-o descrie
Ea, pur si simplu, este.
E Fiire.
Vrei să-i dai un nume?
Zi-i şi tu
IUBIRE.
SUNT
„Sunt frate cu apa ce poartă Cuvântul
Ce-nvieţuie floarea şi susură cântul.
Sunt frate cu focul nestins al Iubirii
Topesc gheaţa minţii pe talerul firii.
Sunt frate cu ţărna ce-ngreună trupul
Şi-i pat pentru grână şi duce heirupul.
Sunt frate cu firul de aer ce leagă
Manifestarea şi-o face întreagă.
Sunt plus şi sunt minus şi doi sunt şi unu
Şi tot şi nimic” – zise Rigăi, Nebunu`
Tolba
Tolba Mea de cuvinte
m-ajută să râd cu săgeţi,
da’ nu m-ajută să cânt
bujorul-minune în dimineţi.
Tolba Mea de cuvinte
Vorbeşte din cărţi,
Scrie etichete,
Desluşeşte hărţi,
Da’ nu m-ajută să denumesc
Gustul de măr domnesc.
Tolba Mea de cuvinte
Descrie veşminte,
Concepe discursuri de preşedinte,
Dezleagă careuri
Şi scrie poeme
Susţine dezbateri, rezolvă probleme,
Da’ nu ştie
Descrie
Iubirea, fericirea…
Are doar păreri, opinii
Da’ nu ştie de ce miros aşa crinii
Şi altfel trandafirii.
Poate produce eseu, după eseu,
Da’ nu-l poate descrie pe Dumnezeu.
Poezii de Ioan Gyuri Pascu din volumul “Clovnul de caro”
Conceptul grafic al acestui volum aparţine designer-ului Irina Maria Gănescu
Absolut minunate, de o finețe sufletească aparte…
Mulțumim, Daniela… La mulți ani de poezie!
Multumesc, Anica! La multi ani de poezie!