Vă scrie editorul sau editoarea sau Daniela Marin. În felul acesta lămurim de la bun început modul singular şi nu va trebui să vă întrebaţi de ce nu se vorbeşte/scrie la plural, că doar este o firmă. Se scrie la singular, dintr-o inimă sinceră la picioarele căreia mintea se bucură că poate sta în pace.

Definiţia din dex recunoaşte poezia ca pe o modalitate a literaturii, una care exprimă un mesaj artistic. Cum reuşeşte să exprime acest mesaj artistic? Folosind imagini expresive, într-un limbaj concentrat, dedicat trăirilor afective, dar şi ideilor, un limbaj care foloseşte sau nu foloseşte rima, se construieşte, însă, respectând ritmul, dinamica, armonia şi, consider eu şi, muzicalitatea.

Sunt poezii care se transcriu pe sine, născute fiind din Inspiraţie, poezii care se scriu, pornind de la o scânteie de inspiraţie, o asociere de cuvinte ce naşte o scormonire după celelalte cuvinte care să exprime o stare. Sunt poezii care povestesc şi poezii care fotografiază, poezii care filmează şi poezii care pictează. Ele sunt creaţiile artistice ale celor cu har. Pot fi şi ale “meşteşugarilor”, deşi, se simte întotdeauna o răceală, un ton mult prea cizelat, o căutare forţată a cuvintelor până când acestea convin unui intelect pretenţios sau pretins evoluat.

Apoi, poezia depinde extrem de mult de starea cititorului. Rareori se întâmplă, şi acelea sunt diamante poetice, ca lectura unei poezii să zguduie într-atât starea cititorului, încât să fie absorbit în câmpul ei, să nu mai aibă loc de alte gânduri, să rămână într-o sublimă renunţare sau, dimpotrivă, o regăsire de sine. Să rămână acolo, în şi cu poezia, dincolo de timp şi de orice altă limitare conceptuală, nu este, însă, doar apanajul poeziei în sine. Cititorul trebuie să aibă deschiderea, bunăvoinţa, respectul şi devotamentul faţă de creaţia artistică, în general, şi, în particular, pentru poezie. Posibil ca această dependenţă de starea cititorului să fie cauza nenumăratelor războaie dintre poeţi, să fie nerecunoscuta cauză a criticilor pasionale. Cum orice creaţie este pur subiectivă, nu putem ignora faptul că fiecare scriitor de poezie şi-a dăruit ce a putut mai bine în clipa în care a transmis creaţia sa lumii.    

Dintr-o poezie prezentată public putem descifra poezia lăuntrică a creatorului său, existenţa sau inexistenţa acestei trăsături în omul-autor, o trăsătură ce-şi pune amprenta asupra felului în care vede, înţelege, trăieşte viaţa şi lumea, poezia interioară fiind un har pe care îl are sau nu îl are. Harurile nu sunt aptitudini comune latente. Dar, da, pe măsură ce scrie din ce în ce mai mult, fiinţa dedicată poeziei se deschide şi intră în jocul cuvintelor-imagini, pe nebăgate de seamă schimbându-şi şi felul în care îşi trăieşte-experientizează viaţa. Poate că autorul nu-şi conştientizează schimbările, dar atunci când Poezia poposeşte în viaţa lui, nimic nu mai e la fel. Aş putea asemui acest fenomen cu îndrăgostirea, cu starea aceea de înălţare, de ridicare din subsolurile cotidianului a multor calităţi pe care, altfel, persoana, uzată de hainele pe care trebuie a le purta în lume, nu le manifestă. Dar atunci când se îndrăgosteşte, devine altcineva. Un cineva mai frumos, mai bun, mai deschis, acela ascuns privirilor strivitoare ale lumii, se descoperă în clipele îndrăgostirii. Deopotrivă şi în clipele în care se lasă posedat de Poezie. E ca şi cum Poezia se coboară necondiţionat, în fiecare fiinţă, fie ea hăruită sau nu. Când vine, Poezia nu lasă loc refuzului. Cucereşte fiecare firidă, chiar şi pe cele ocupate cu treburile zilnice. Ca un tăvălug, Poezia rostogoleşte orice i-ar sta în cale, lăsând curat şi senin spaţiul contemplaţiei.

Desigur, putem analiza o poezie, îi putem analiza structura, tema, tonul, figurile de stil, imaginile vizuale folosite, putem să ne exprimăm opinii despre impactul poeziei asupra noastră, dar nu putem cunoaşte ce a trăit autorul ei atunci când a creat-o şi nici “ce a vrut să spună”, adică să transmită lumii. Probabil că nevoia asta de a transmite, de a lăsa în lume o mărturisire este evidentă mai ales în cazul poeziei. Nu este la fel de simplu cu romanul sau proza scurtă. Din acest motiv am spus că am apreciat fiecare autor care şi-a transmis poeziile, că le-am citit cu respect şi apreciere pentru curajul de a le împărtăşi. Ceea ce nu am spus până acum este că m-am pus în această ingrată situaţie în primul rând pentru a duce mai departe un experiment al cărui subiect principal sunt eu.

Nu mi-au plăcut niciodată concursurile şi nici n-am participat la vreunul, în afară de Cântarea României, cu mulţi ani în urmă şi asta deoarece era obligatoriu pentru a mă putea înscrie la examenul de admitere la ATF. (Academia de Teatru şi Film se chema pe vremuri UNATC -ul de azi şi, nu, nu am reuşit la examen.) Cum am stat departe şi foarte departe de lumea literară (şi nu doar de aceasta) vreme de mulţi ani, nu ştiu mai nimic despre poezia contemporană. Am încercat să caut, să citesc, să găsesc poezii care să se adune în acest proiect special, Antologia Poetica, şi voi continua să caut. Dar şi să aştept.

 În tot ceea ce am făcut de-a lungul anilor, pornind de la producţiile muzicale şi până la cărţile publicate, am vrut să aduc în lumină pe cei buni, dar mai puţin cunoscuţi ori pe cei pe care i-a trimis universul, într-un anumit fel, numai de univers ştiut. 

Am lansat acest concurs de poezie ştiind că voi avea nevoie de un juriu. L-am invitat pe poetul Liviu Antonesei, poet, scriitor şi sociolog să mi se alăture, oferindu-i tacit şi rolul de preşedinte al juriului. Aşa am gândit eu, fără să-i comunic şi dumnealui, că aşa se cuvinte. Preşedintele neştiut a acordat singura notă de 10 din acest concurs, apreciind astfel poeziile trimise de concurentul F3. Astfel a poposit Premiul I la Danya Ştef, care, după cum ne-a mărturisit în întânirea pe care am avut-o cu câştigătorii, nu a mai participat niciodată la un concurs literar. Iată, se poate să participi pentru prima oară şi să câştigi! Premiile II şi III au mers la Anica Andrei Fraschini şi Mihai Cotea. Domnul Antonesei nu a cunoscut numele participanţilor în concurs, deoarece am preferat să salvez grupajele de poezii sub un cod. La rândul meu, am lăsat să treacă câteva zile după această codificare şi am parcurs fişierele fără să văd şi numele concurentului. La început am marcat prin culori ceea ce se potrivea cu proiectul meu, nu am vrut să dau note. Apoi, mi-am zis că trebuie să merg până la capăt cu experimentul acesta şi am pus acolo nişte note. Am remarcat existenţa unui potenţial artistic cu note cuprinse între 6 şi 7, iar cele potrivite proiectului au fost notate cu 8 şi 9.

Mi-am dorit să putem discuta despre textele primite, să dăm un feedback celor care au participat la concurs, dar în ziua în care trebuia să se întâmple asta, domnul Antonesei nu a mai putut participa din cauza întreruperii curentului electric în oraşul unde locuieşte. Poate exact aşa trebuia să se desfăşoare totul şi nu cum mi-am imaginat eu, pentru că eu chiar cred că toate se întâmplă exact aşa cum este potrivit să se întâmple. Chiar dacă asta ne supără uneori, dar, în realitate, fiecare clipă este exact aşa cum este. Odată devenită trecut, nu mai poţi face nimic pentru ea.

Prezenta clipă o dedic tuturor celor care nu au fost premiaţi, rugându-i să citească multă poezie, din toate timpurile şi din toate culturile cu putinţă, dar şi să pătrundă în esenţa poeziei interioare mai înainte de a căuta cuvinte potrivite.

Fragmente din întânirea pe care am avut-o cu câştigătorii, dar şi rostirea unui poem dintre cele înscrise de fiecare dintre ei în concurs se regăsesc în clipurile de mai jos pe care le puteţi urmări accesînd linkul din spatele fiecărui nume.

Închei această scrisoare dorindu-vă sănătate, bucurii şi Inspiraţie!

Danya Ştef

Anica Andrei Fraschini

Mihai Cotea