Fragmente din Transcenderea nivelurilor conştiinţe – Scara spre Iluminare - David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
Nivelurile amintite (ale conştiinţei) erau stratificate în conformitate cu valoarea lor calibrată numeric de putere, pe o scală logaritmică de la 1 la 1000, unde 1 indică existenţa, iar 1000 cel mai înalt câmp energetic posibil în domeniul uman, atins doar de câţiva oameni în tot cursul istoriei, numiţi în mod tradiţional Marii Avatari (fondatorii celor mai importante religii ale lumii, precum Iisus Hristos, Buddha, Zoroastru şi Krishna). Aceştia au fost iluminaţi de către Prezenţa Divină ce a înlocuit mintea umană obişnuită, lineară şi limitată cu realitatea nonlineară. Sinele indică prezenţa Divinităţii imanente şi este numit uneori în literatura clasică prin termenul de Minte Universală. Prin transcedenţă, sinele eului e înlocuit de Sinele non-eului (vezi Hawkins, 1995, 2001, 2003).
Acest fenomen a fost numit în mod tradiţional Iluminare.
Paradoxal, noaptea neagră a sufletului este adesea semnul unui progres spiritual semnificativ pentru că, în realitate, nu sufletul (Sinele superior), ci eul se află în întuneric. Putem obţine un oarecare confort dacă ne reamintim dictonul spiritual conform căruia putem urca doar în măsura în care cândva am fost jos, respectiv de faptul că Iisus Hristos a transpirat sânge în Grădina Ghetsemani, sau că Buddha a relatat că s-a simţit ca şi cum oasele i-ar fi fost rupte în timp ce-l atacau demonii.
În străfundurile disperării spirituale şi în cea mai neagră lipsă a speranţei este necasar să urmăm învăţătura care spune că orice frică reprezintă o iluzie. Raţiunea pentru care este în regulă să abandonăm tot ceea ce îndrăgim, laolaltă cu credinţa că esenţa eului reprezintă sursa vieţii, rezidă în faptul că aceasta nu este sursa, indiferent cât de intensă ar părea această experienţă.
Ultima barieră pe care trebuie să o depăşim şi s-o abandonăm în
favoarea lui Dumnezeu este substratul aparent ireductibil al existenţei înseşi. Odată cu abandonarea a ceea ce pare a fi sursa şi esenţa ireductibilă a vieţii, uşa se deschide larg, la momentul cel mai potrivit din punct de vedere karmic, iar Prezenţa străluceşte prin Radianţa Divinităţii.
Alături de minte, sinele personal se dizolvă în Sinele infinit şi etern, aducând o pace profundă şi o stare de Unitate absolută, dincolo de orice noţiune de timp. Această stare nu este o consecinţă a minţii sau eului, ci o înlocuire a acestora, ce survine atunci când ele încetează să mai funcţioneze. Ultimele trepte presupun curaj, convingere şi abandonare. În acest punct, Adevărul, în forma vibraţiei şi aurei unui adevărat învăţător oferă maximum de ajutor (aşa-numita “graţie a maestrului”), după cum se întâmplă şi la invocarea salvatorului ales sau a realităţii spirituale ultime, fie aceasta Buddha, Hristos sau Dumnezeu direct.