Fragment din Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare, David R. Hawkins

Eliminarea fricii reclamă subjugarea imaginaţiei care îşi află originea în copilărie, atunci când diferenţierea între realitate şi fantezie nu este încă bine dezvoltată. Astfel, în copilărie, imaginile înfricoşătoare şi emoţionale există în imaginaţia noastră şi nu sunt supuse controlului. Ele se pot transforma în superstiţii şi imagini înfricoşătoare, consolidate prin basme şi programarea mass-mediei. Desenele animate conţin de obicei o multitudine de imagini şi producţii grafice înspăimântătoare, constituind în felul acesta o sursă frecventă de spaime pentru copii. Este important de notat că toate cercetările asupra activităţii cerebrale arată cum creierul unui copil nu poate face distincţia între realitate şi violenţa televizată (Lohmann, 2004). Adulţilor le plac filmele de groază pentru că au capacitatea să controleze procesul de instalare a fricii prin distanţarea prudentă caracteristică spectatorului.

Totuşi, această capacitate imaginativă a minţii umane poate fi utilizată terapeutic în programe de desensibilizare prin intermediul tehnicilor “virtuale”.

Frica are tendinţa de a se auto-consolida şi constituie o piedică în calea dezvoltării competenţelor de adaptare. Frica de eşec are ca rezultat apariţia unor inhibiţii şi scade încrederea socială. Teama de dezaprobare socială conduce la retragere în sine şi sărăcie emoţională. Cât priveşte negarea sentimentului de frică, ea poate avea un rezultat contrar, manifestat printr-o supracompensare sub formă de bravadă sau comportament inutil riscant.

Şi acest articol despre frică şi religie