Dacă ne privim viaţa îndeaproape, ne dăm seama că ea constituie, în esenţă, o lungă şi complicată luptă pentru a încerca să scăpăm de temerile noastre interioare şi a ne îndeplini aşteptările pe care le-am proiectat asupra lumii. Presărate printre acestea, sunt momentele de bucurie în care ne-am eliberat temporar de temeri, însă acestea nu au dispărut definitiv şi sunt tot acolo, aşteptându-ne. Am ajuns să ne temem de sentimentele noastre pentru că acestea conţin atât de multă negativitate încât ne e teamă că, dacă le-am analiza mai îndeaproape, negativitatea ne-ar putea copleşi. Ne temem de aceste sentimente pentru că nu deţinem niciun mecanism conştient prin care să le putem stăpâni în cazul în care ar ajunge să ne potopească.
Fiindu-ne teamă să le confruntăm, ele continuă să se acumuleze şi, în final, ajungem ca, în secret, să privim moartea ca pe o izbăvire de toată această durere. Nici gândurile, nici faptele nu sunt dureroase, ci sentimentele care le însoţesc. Gândurile în sine nu dor, ci dor sentimentele care le dau naştere!
Presiunea acumulată a sentimentelor dă naştere gândurilor.
Un singur sentiment, de exemplu, poate zămisli mii de gânduri într-o anumită perioadă de timp. Luaţi o amintire dureroasă din copilărie, un imens regret care a stat până acum ascuns. Uitaţi-vă la toţi anii aceia în care gândurile s-au asociat acelui unic eveniment. Dacă am putea alina sentimentul dureros care a stat la baza lor, toate acele gânduri ar dispărea pe dată, iar noi am uita evenimentul respectiv.
Această observaţie se bazează pe consideraţii ştiinţifice. Teoria ştiinţifică Gray – La Violette integrează psihologia şi neurofiziologia. Studiile lor au arătat că tonalitatea sentimentelor organizează gândurile şi memoria (Gray – La Violette, 1981). Gândurile sunt arhivate în baza de date a memoriei în funcţie de diferitele nuanţe ale sentimentelor asociate cu gândurile respective. De aceea, atunci când renunţăm sau abandonăm un sentiment, ne eliberăm şi de toate gândurile care i se asociază.
fragment din Capitolul 2 – Mecanismul renunțării