Volumul amintiri, scris aşa, cu literă mică, deşi e titlu de carte (dar, da, aşa mi l-am dorit) e o amintire.

Ori de câte ori

     Când mi-s urâte zalele pământului, mică mă fac şi fug în zbor

când trupul mi-i rănit, mă duc în cer, aripi să-mi ţeasă din nou

tu nu vedeai că eu am aripi

eu nu vedeam că nu am tălpi

ne străduiam să ne găsim un loc comun

tu n-aveai aripi

eu n-aveam drum

Memoria unei lumi

Nu-mi amintesc mişcarea din încheietura aripilor mari

îmi amintesc plutirea trupului peste iubirea ta.

Nu-mi amintesc cine erai

îmi amintesc cum mă iubeai

când lumea izvora spectaculos din oasele-ntinse pe jos

carnea în trandafirii petale

duhul fierbinte din oale

ce soarta luminii ţinea.

Nu-mi amintesc desprinderea.

Durerea arcului întins,

săgeata pieptului cuprins în sângele de dor aprins,

atât îmi amintesc,

iubirea mea.

Spirala

Punctul vieţii tresări.

În ochii tăi priveam istoria ce-avea să-mi prăfuie braţele,

în ruginire aripile.

Vântul neschimbat

în acelaşi vârtej purtându-ne pe amândoi

în aceeaşi căutare de unul, de altul.

Josul lumii

Mi-aminteam de vară-n iarnă

lumea se-ntorcea pe dos.

Toamna mi-aminteam în primăvară

lumea cu susul în jos.

Mi-am şters amintirile, iacă,

şi lumea s-a dus tot mai jos.

Gresia tinereţii

Pleoscăie lacrimile pe podea precum ploaia strecurată prin acoperişul spart.

Degeaba încerc să le şterg.

Se fac una cu piatra rozalie, carnea mea crudă zăcândă pe jos.

Nici nu mai sunt lacrimi, ci pietre ce-şi cântă căderea.

Podeaua e-aceeaşi.

Aceeaşi gresie a tinereţii călcate de-atâtea picioare-ncălţate.

Nu ştiu de ce tristeţea mă-mbracă atât de frumos

poate că râsul e vulgar sau

ziua

poate c-atât de rară-i

fericirea

că ochiurile rare mă

despoaie

mi-arată aluniţe şi piei ce se

jupoaie

şi-n urma lor rămâne carnea

crudă

din naştere şi până-n

moarte

durerea de singurătate.