Dacă analizăm opiniile, vom vedea că acestea sunt câtă frunză şi iarbă. Omul de pe stradă are o mulţime de opinii despre o mulţime de subiecte, opiniile sale se schimbă de la un moment la altul şi pot fi influenţate de orice tendinţă trecătoare a modei, de propagandă sau de diverse capricii. Opinia „la modă“ astăzi este opinia desuetă de mâine. Opinia pe care o avem dimineaţa este deja perimată până spre după-amiază.

Ne putem întreba: „Oare chiar ţin să devin mai vulnerabil la atacuri, identificându-mă atât de mult cu aceste gânduri trecătoare pe care le consider „ale mele“?“ Toată lumea are o opinie despre orice. Şi ce-i cu asta? Analizând calitatea acestor opinii, vom înceta să le mai acordăm atâta importanţă. Examinându-ne viaţa retrospectiv, vom vedea că fiecare greşeală de-a noastră s-a bazat pe o opinie.

Vom fi mai puţin vulnerabili dacă ne vom plasa gândurile, ideile şi convingerile într-un context diferit. Le putem privi ca pe nişte idei care ne plac sau ne displac. Anumite gânduri ne fac plăcere şi atunci ne plac. Însă nu este nevoie să pornim o cruciadă pentru ele doar pentru că le agreăm astăzi. Ne place un anumit concept atât timp cât se dovedeşte util pentru noi şi ne produce bucurie. Fireşte că ne debarasăm de el cu destulă uşurinţă când încetează să mai constituie o sursă de satisfacţie pentru noi. Când ne vom analiza opiniile, vom vedea că cele care le conferă o anumită valoare sunt în primul rând emoţiile.

În loc să simţim mândrie faţă de ceea ce gândim, de ce nu am încerca doar să iubim aceste gânduri? De ce nu am iubi un anumit concept datorită frumuseţii sale, datorită faptului că el constituie o sursă de inspiraţie pentru noi sau pentru că ne este util? Dacă privim gândurile în acest fel, nu mai avem nevoie de orgoliul dat de a „avea dreptate“. Dacă privim astfel atât preferinţele cât şi aversiunile noastre, nu mai suntem înclinaţi spre ceartă. Dacă, de exemplu, ne place muzica unui anumit compozitor, nu mai simţim nevoia să-i luăm apărarea. Am putea spera să-i placă şi partenerei/partenerului nostru însă, în caz contrar, lucrul cel mai rău care s-ar putea întâmpla ar fi să simţim o uşoară dezamăgire pentru că nu putem împărtăşi cu altcineva o activitate pe care o preţuim şi care ne aduce bucurie.

Dacă încercăm să procedăm în acest fel, vom constata că oamenii nu ne mai atacă preferinţele, aversiunile sau conceptele. În locul reacţiei defensive, aceştia vor obţine din partea noastră apreciere. Vor înţelege că apreciem anumite lucruri şi că de aceea gândim cum gândim. Vor înceta, însă, să ne mai critice sau să ne atace. În cel mai rău caz, poate că vor glumi la adresa atitudinii noastre sau vor fi derutaţi de aceasta. Atunci când mândria nu este prezentă, atacul este absent.

Acest principiu este cu atât mai valabil în domenii precum politica şi religia, care au vocaţia istorică de a stârni discuţii în contradictoriu, însă aceste diferende pot fi depăşite în cercurile înalte ale societăţii. Vom constata şi că, dacă ne iubim religia, oricare ar fi aceasta, nu ne va ataca nimeni sub acest pretext. Dacă, însă, acţionăm din orgoliu, va trebui să evităm cu totul acest subiect pentru că mânia – ca produs secundar al mândriei – îşi va face repede apariţia. Când apreciem ceva cu adevărat, înălţăm acel lucru cu mult peste nivelul degradator al unei certe pe tema respectivă.

Ceea ce venerăm şi preţuim cu adevărat este protejat de însăşi veneraţia noastră. Dacă spunem cuiva că facem un anumit lucru pentru că acesta ne face plăcere, persoanei respective nu-i rămân prea multe de spus, nu-i aşa? Dacă, însă, dăm de înţeles că facem lucrul în cauză pentru că aşa este corect, vom vedea cum interlocutorului nostru îi sare muştarul pentru că are şi el un punct de vedere asupra a ceea ce este corect.

Fragment din Capitolul 9: Mândria

Letting Go-Calea renunțării – David R.Hawkins M.D.,Ph.D.