Mintea începătorului este a tuturor posibilităţilor;

mintea specialistului este a câtorva.

În ce domeniu sunteţi specialist?

Eu sunt psihoterapeut

Nevoia de predicţie este compensatorie pentru „vidul“ tuturor posibilităţilor (incontrolabile) pe care le conţine viitorul. Pe măsură ce un gânditor îşi aproprie mai mult un domeniu al cunoaşterii, în aceeaşi măsură va deveni tributar reprezentărilor realităţii rezultate din efortul său. Este efectul „minţii specialistului“ care devine treptat mai rezistentă, mai închisă la diferenţe. Este dificil de păstrat „mintea începătorului“, pe măsură ce se avansează într-un domeniu al cunoaşterii.

Zazenul este un exerciţiu al „minţii începătorului“ care nu este, deja, specialistă în „a sta“. Pentru mintea specialistului a sta pur şi simplu este un comportament epuizat în nuanţele sale.

Mintea începătorului, capacitatea de a nu trata categorial stimulii, de a-i asimila prin adaptare unor fenomene cunoscute, a fost observată experimental. Experimentele făcute de Kasumatsu (Apud C. Naranjo, R. E. Ornstein, On the Psychology of Meditation, Viking Press, New York, 1971, p. 196) şi Hirai pe practicanţi zen (cu un lot de control constituit din nepracticanţi) s-au centrat pe adaptarea la sunet repetitiv (de tip click) şi pe dispariţia reflexului de orientare la stimul. Subiecţii (conectaţi EEG) s-au aflat într-o cameră anecoică în care era generat, la fiecare cincisprezece secunde, un sunet „click“. Subiecţii din lotul de control au început procesul de adaptare după al treilea sunet (patruzeci şi cinci de secunde). Odată adaptarea realizată, nu au mai prezentat niciun reflex de orientare decelabil la nivelul activităţii electrice cerebrale. Practicanţii de zazen nu au înregistrat niciun proces de adaptare la stimul, reacţionând identic, prin reflex de orientare la toate sunetele la care au fost expuşi, ca şi cum nu ar fi produs niciun model al stimulării repetitive, reacţionând mereu ca şi cum ascultau sunetul pentru prima oară.

(Pagina 47)

Omul psihanalitic este delimitat: a gândi înseamnă a decupa, a constitui antinomi şi a genera tensiunea aferentă dintre polare: conflictul este inerent cogniţiei. A gândi este un proces susţinut de pulsiune. Pulsiunea este elementul care generează decupajul epistemic al lumii şi este sursa dialecticii. Omul psihanalitic este definit de economia psihică, de „trenurile pulsionale“ active reactive psihic; omul psihanalitic nu poate transcende dorinţa, nu se poate situa în afara naturii sale pulsionale, decât iluzoriu.

Omul psihanalitic este „un animal care caută nimbul sfinţeniei“, care îşi doreşte libertatea de a spune ce este în natura sa, dar simte că trebuie să se abţină.

Omul zen este cel care poate ieşi spontan din conflict, din dialectică, prin suspendarea spontană a dorinţei şi a gândului (aşa cum se întâmplă în somnul Nrem).

Privit din interiorul psihanalizei, Buddha este cel care s-a izolat de propria natură; din interiorul zenului nu există o reprezentare despre psihanaliză, deşi simetria ar părea legitimă; unicul element discriminatoriu este diferenţa de „ordin“.

„Ordinul“ psihanalitic ţine de dialectica psihică, „ordinul“ zen, de suspendarea spontană a acesteia.

Existenţa este certificată prin memorie: Eul se cristalizează în „siajul“ istoriei personale, iar personalitatea este un condensat al „întâlnirilor semnificative“. Întregi lanţuri asociative sunt conexe temei identităţii, prin incursiuni în trecut şi proiecţii ale viitorului.

Ruminaţia mentală permanentă închide individul într-un „cocon“ narcisic, prin care lumea îşi pierde din consistenţă.

Societatea actuală pare a instituţionaliza lipsa prezentului. Se întoarce spatele profunzimilor sufletului: de aceea nu mai este timp nici pentru psihanaliză. Se întoarce spatele profunzimilor care devin tot mai dense şi par tot mai ameninţătoare: aceasta este sursa oricăror „crize“, începând cu cea economică.

(Pagina 67)

Fragmente din volumul Nici zen, nici psihanaliză – Cartea (care trebuie) închisă de Matei Georgescu, Ph.D.

Featured Image by Ralf Kunze from Pixabay