Iluzia „umbrelor“, convenţia realităţii re-prezentate şi reprezentabile, se suspendă (spontan) prin contactul direct cu realitatea.

Astăzi, când ne aflăm bine aşezaţi în lumea re-reprezentării, experienţa directă a realităţii pare neinteligibilă şi zenul, obscur.

Psihanaliza este un domeniu (şi) al reprezentării, al teoriei, pentru că este o ştiinţă creată din interiorul realităţii re-prezentate şi reprezentabile. Cunoaşterea intermediată a lumii conferă stabilitate prin faptul că poate fi structurată şi structurantă.

Evoluţia psihismului a condus spre emergenţa logicii (simbolice, clasice şi speculative), a procesului de decupaj al realităţii; era nevoie de „desprinderea“ din câmpul realităţii, de subiect, pentru a o putea reflecta, ca obiect.

Cunoaşterea directă a realităţii, a-duală, nu permite forma(lizarea) ei, crearea de structuri reprezentative: orice structură cognitivă este (re)absorbită în câmpul originar. A fi realitatea, înseamnă a o cunoaşte a-dual; a percepe realitatea, înseamnă a o cunoaşte obiectual.

Logica ne securizează în raport cu realitatea prin faptul că defineşte obiectele; un lucru trebuie să-şi păstreze identitatea pentru a fi lucru şi nu poate să existe şi să nu existe în acelaşi timp sau să existe în mai multe locuri concomitent. Dacă identitatea se pierde, este haos; o lume în care obiectele apar în superpoziţii (acelaşi obiect în mai multe locuri, simultan) este neinteligibilă, este haotică: dacă aceeaşi particulă se află în sute de locuri concomitent, atunci operatorul esenţial al realităţii obiective – identitatea – se dizolvă, odată cu întreaga realitate.

Omul de ştiinţă, pentru a se feri de astfel de constatări siderante, care nici măcar nu mai sunt paradoxuri, trebuie să se situeze dincolo de propriile credinţe. De aceea, doreşte să „palpeze“ obiectul cunoaşterii de multiple ori şi să priceapă ceea ce pricep şi confraţii săi (intersubiectiv), pentru a spune „da“ realităţii.

(Pagina 77)

Featured Image by Free-Photos from Pixabay