Nimic nu dispare vreodată
Nimic nu dispare vreodată. Cum ar putea ceva care este, să devină inexistent? Cum ar putea deveni existenţa, nonexistenţă? Unde s-ar duce substanţa existenţei, dacă ar fi să dispară? Unde s-ar duce fiirea ei, fiinţa ei, prezenţa ei? În ce s-ar pierde toate acestea?
Ce dispare atunci când dispare o imagine de pe ecran? Substanţa imaginii o constituie ecranul, iar ecranul nu dispare nicăieri. El ia, pur şi simplu, forma imaginii următoare.
Fenomenul poate părea mai dificil de înţeles numai pentru că noi credem că atunci când este prezent un aşa-numit obiect, acesta este prezent ca un obiect independent. Considerăm că amintirea mărului ţine de imaginaţie, dar atunci când este prezent mărul, îl considerăm real, ca obiect.
Este adevărat că amintirea mărului nu este decât o imagine formată în minte. Omitem să observăm, însă, că atunci când vedem mărul efectiv, acesta este, de fapt, tot o imagine. Tot ce cunoaştem despre măr, în acest caz, este faptul că îl vedem. Iar când îl atingem, ne este cunoscută numai atingerea, iar când îl gustăm, ne este cunoscut numai gustul şi când îl mirosim, ne este cunoscut numai mirosul.
Nu experientizăm niciodată adevăratul măr, aşa cum este el, ca un obiect de sine stătător cu o existenţă proprie, independentă şi separată.
De aceea nu există nicio diferenţă, în Experienţa noastră actuală, între substanţa mărului care-şi apare în memorie şi substanţa mărului efectiv care-şi face apariţia în „timp real”. Cunoaşterea ambelor este confecţionată de minte – din vederea, gustarea, atingerea şi mirosirea mărului – iar substanţa minţii o constituie numai şi numai Conştienţa. În ceea ce numim „măr”, este prezentă cu adevărat numai Conştienţa. În Experienţă nu regăsim nicio altă substanţă în afara Conştienţei, iar aceasta nu dispare niciodată. Fie că ne dăm seama sau nu, aceasta constituie Experienţa noastră mereu prezentă.
Cum ar putea Conştienţa să-şi experientizeze propria absenţă sau dispariţia? Experienţa noastră directă, intimă şi imediată este aceea că această mereu prezentă, continuă existenţă care suntem, este unica substanţă a întregii Experienţe. De fapt, mărul, obiectul sau chiar lumea constituie aparenta uitare a simplului fapt al Experienţei.
Această uitare, însă, are loc numai în minte. Prezenţa nu se uită niciodată, cu adevărat, pe sine însăşi.
Dacă ne poziţionăm în minte, atunci pacea şi fericirea inerente Sinelui nostru, Prezenţei Conştiente, par a fi ascunse.
Ce anume este acel ceva care se poziţionează în minte? Mintea! Numai gândirea îşi poate imagina un „ceva” imaginar! Sinele interior imaginar este real numai din punctul său imaginar de vedere.
Prezenţa este numai aparent ascunsă de această imaginaţie, ea nefiind niciodată ascunsă cu adevărat. Este numai cunoaşterea mereu prezentă a sa însăşi.
Fragment din Prezenţa – Intimitatea Experienţei de Rupert Spira