Michael Newton: Destinul sufletelor – fragment din Capitolul Moarte, durere şi alinare

Am combinat termenii clinici de „legatură somatică“ şi, respectiv, „atingere terapeutică“ pentru a descrie metoda pe care o folosesc sufletele neîncarnate, direcţionând razele de energie către diferitele părţi ale unui trup încarnat. Vindecarea nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se întorc spre a-i alina pe cei rămaşi în viaţă caută locurile cele mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui fapt în cazul I (Tammano insistând asupra unui punct situat în spatele urechii stângi a soţiei sale).

Energia transmisă de emiţător devine terapeutică în momentul în care se formează o punte între mintea acestuia şi cea a receptorului prin transmisia telepatică.

Formarea unei astfel de punţi, prin intermediul gândurilor, către un trup ce suferă este somatică în măsura în care metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă a organelor trupului, obţinându-se anumite reacţii emoţionale, care pot include şi folosirea simţurilor. Aplicate cu pricepere, razele de enegie pot evoca recunoaşterea prin vedere, sunet, gust şi miros.

Ideea principală a recunoaşterii este de a convinge persoana îndurerată de faptul că acela pe care îl iubeşte şi pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află încă în viaţă. Scopul atingerii somatice este de a permite persoanei zdrobite de durere să accepte situaţia în sensul că absenţa celui dispărut reprezintă doar o schimbare de realitate şi nu un final.