La o primă observaţie, mintea pare a fi o maşină de vorbit cu program non-stop, cu un bagaj constant de neîncetate gânduri, idei, concepte, înţelegeri, amintiri, planuri, rezolvări, îndoieli şi repetiţii fără înţeles. Apoi, apar fragmente de muzică, întâmplări din trecut, povestiri, scenarii, opinii, presupuneri, imagini ale unor obiecte şi oameni ce aparţin deopotrivă trecutului ori prezentului. Urmează închipuiri, fantezii, reverii, temeri, speculaţii şi multă fantasmagorie. Apoi, în toată această bolboroseală sunt întreţesute fragmente de ştiri, evenimente media, secvenţe din filme, showuri de televiziune şi conversaţii pe internet. În fruntea tuturor acestora sunt grijile financiare şi pentru afaceri, facturile ce trebuie plătite, planurile, familia, cultura, politica, neliniştile şi aşa mai departe, la infinit.
La o primă vedere, totul pare a fi o încurcătură copleşitoare şi de nerezolvat, asupra căreia avem foarte puţin control – dacă îl avem şi pe acesta. Prin intermediul atenţiei şi concentrării se pot cristaliza anumite succesiuni logice ale gândurilor dar, imediat după aceea, mintea cade iarăşi, mereu şi mereu, neîncetat, în noianul ei de gânduri, imagini şi fantezii. Putem înţelege ceva din toate acestea? Există oare vreun loc din care să putem începe măcar să ne apropiem de acest balamuc total?
Buddha spunea că în pauza dintre gânduri poate fi întrezărit adevăratul sine; cu toate acestea, nu pare a exista nici o întrerupere a nesfârşitelor activităţi ale minţii. Iar dacă totuşi intervine aşa ceva, mintea dă impresia că se angajează într-o activitate interminabilă şi plină de frenezie, de parcă o clipă de linişte ar îngrozi-o mai mult decât orice altceva. Se teme, oare, că tăcerea va însemna propriul ei sfârşit? Oricum, pare să-şi lege speranţa de supravieţuire de o pălăvrăgeală interminabilă. De fapt, chiar şi cea mai mică posibilitate de linişte va fi umplută rapid de către minte cu rime de neînţeles sau cu sunete fără sens; ea va începe să cânte cha-cha-cha, itty-bitty-boo sau bee-bop-a-boo – orice numai să nu fie linişte. Oare ce se întâmplă cu mintea?
Toate teoriile şi speculaţiile cu privire la natura gândurilor pleacă de la premisa existenţei unui „gânditor“ intern, un homunculus invizibil care răspunde de acest set neîntrerupt de procese cu factori multipli, numit gândire.
Calculatoarele moderne studiază aceste fenomene şi se speră că ele, graţie unor programe extrem de complexe de inteligenţă artificială, le vor da de cap. Cu toate acestea, chiar şi în cel mai bun caz, acestea nu fac decât să imite anumite procese logice limitate. Procesele complexe şi multifaţetate ale întregii minţi sunt non-lineare şi, prin urmare, nu pot fi cuprinse în paradigma newtoniană. Acest lucru înseamnă că nu sunt potrivite computerizării.
Fragment din Ochiul Sinelui, de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins M.D., Ph.D.
de citit si