Programarea inteligenţei – fragment din Ochiul Sinelui

Fragmente din cartea Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R.Hawkins, M.D., Ph.D.

<<Copilul va crede cu inocenţă tot ce i se va spune. Apoi, conştiinţa neprotejată a copilului cade pradă ignoranţei colective, dezinformării şi falselor sisteme de credinţă (care au distrus în ultimile milenii capacitatea omului de a fi fericit).
În realitate, programarea rezultată astfel este necorectabilă, ca şi cum n-ar exista vreun mecanism disponibil pentru a testa autenticitatea materialului cu care este programată mintea copilului.
La suprafaţă, ar părea că până la 78% dintre informaţii nu vor fi numai false, ci şi distructive. La acestea se mai adaugă şi faptul că mintea umană nu este prea bine dotată din punct de vedere genetic pentru a rezista la această programare. Mai mult de o treime din totalul populaţiei umane posedă un creier care nu furnizează suficientă serotonină pentru transmisia nervoasă, fapt ce atrage după sine incidenţa crescută a depresiilor şi dependenţei, supraalimentarea sau ieşirile de comportament. Însăşi capacitatea de a raţiona poate fi distrusă complet într-o clipă de o izbucnire necontrolabilă a emoţiei.
Mai mult, capacitatea de raţionare este minată de realitatea biologică a prezenţei minţii animale (atât din punct de vedere anatomic, cât şi funcţional) şi de activitatea atavică a acesteia, care continuă să exercite un instinct animal universal şi consolidează tendinţele prădătoare şi agresivitatea. Toate instinctele animale persistă în om şi influenţează (sau chiar domină) o mare parte a comportamentului şi a stărilor emoţionale. Emoţiile animalice sunt mereu prezente la suprafaţă. Aceste tendinţe sunt ele însele vulnerabile la antrenare şi la manipulare prin programare socială şi propagandă.
Prin urmare, omul porneşte la drum cu o minte nedezvoltată din punct de vedere biologic, cu instincte animalice, iar inteligenţa şi informaţiile sale sunt programate sistematic cu date incorecte, false, negative şi distrugătoare cel puţin 78% din timp.

În cadrul nivelului 500 devin evidente limitele capacităţii de alegere. Iese la iveală copilul din fiecare dintre noi, iar inocenţa primordială a acestuia devine mai vizibilă şi înclină să înlăture recursul la răzbunare care, în societatea noastră, ia adesea forma crimei sau chiar o formă mai rea.>>

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.