Sinele: Realitate şi Subiectivitate – David R. Hawkins

<<Dacă examinăm scala arbitrară a binelui versus răului dincolo de condiţia umană, în privinţa efectelor sale asupra vieţii, atunci toată moralitatea şi judecăţile dualiste se dispersează într-un context mai larg. În sine, viaţa nu are nici o opinie; ea doar „este“.

Viaţa trece dintr-o formă în alta fără nici o reacţie sau rezistenţă înnăscută, fără efort şi foarte rapid. Nici măcar nu înregistrează vreo reacţie la schimbarea de formă. Viaţa, la fel ca lumina, este în mod înnăscut lipsită de formă şi dincolo de preferinţe, rezistenţă sau reacţie.

Dilema morală este rezolvată prin înţelegerea învăţăturilor lui Iisus Christos, conform cărora răul sălăşluieşte în ochiul celui care observă; cu toate acestea, în mod paradoxal, transgresarea rezultatelor produce consecinţe serioase pentru omul care ignoră  realitatea spirituală şi comite păcatul în mod voit. Evoluţia spirituală aduce cu sine noi responsabilităţi şi consecinţe karmice.

Pentru viaţă, moartea nu este posibilă. În acest punct, se poate face o comparaţie cu o umbră care întunecă temporar (dar nu ucide) lumina. Adevărul nu este înrăutăţit sau negat de către falsitate – singura care poate fi înţeleasă sau reprezentată greşit este expresia sa. Nu există nici un contrariu al vieţii, al lui Dumnezeu, al Adevărului sau un contrariu al Totalităţii Realităţii.

Paradoxul „Binelui“ versus „Răului“ – pag. 203