Graţia este expresia puterii sensibilităţii estetice; întotdeauna manifestarea puterii implică graţie, indiferent că aceasta din urmă se manifestă în frumuseţea liniei sau a stilului de expresie. Noi asociem graţia cu eleganţa, rafinamentul şi economia de efort. Ne minunăm în faţa graţiei atletului olimpic, după cum, la fel de bine, contemplarea unei arcade gotice ne înalţă. Modelele de putere caracterizate de graţie recunosc şi sprijină viaţa, respectă şi susţin demnitatea celorlalţi; graţia este un aspect al iubirii necondiţionate. De asemenea, graţia implică generozitate – nu neapărat o generozitate materială, ci generozitate a spiritului, ca de exemplu disponibilitatea de a aduce mulţumiri sau de a recunoaşte importanţa celorlalţi în vieţile noastre. Graţia este asociată cu modestia şi cu smerenia.

Puterea nu are nevoie să se împăuneze, în timp ce forţa trebuie întotdeauna să facă acest lucru, deoarece ea generează îndoială de sine. Marii artişti sunt îndatoritori pentru puterea lor, oricare ar fi expresia acesteia, pentru că ei ştiu că această putere este un dar primit întru binele omenirii, care aduce cu sine şi responsabilitate pentru ceilalţi.

Frumuseţea s-a exprimat – de-a lungul timpului şi în diferitele culturi – în atât de multe forme, încât avem motive suficiente şi temeinice pentru a afirma că esteticul constituie una dintre cele mai subiective facultăţi umane; frumuseţea depinde de ochiul celui care o contemplă. Ar trebui să notăm, totuşi, că singurul aspect supus diferitelor modificări e vehiculul frumuseţii, forma în care e percepută frumuseţea, esenţa acesteia rămânând mereu acceaşi, neschimbătoare. Este interesant că oamenii dotaţi cu o conştiinţă avansată sunt capabili să vadă frumuseţe în toate formele. Pentru ei, nu numai că tot ce înseamnă viaţă este sacru, dar toate formele acesteia exprimă frumuseţea.