Marele psihanalist elveţian Carl Jung a subliniat mereu şi mereu relaţia existentă între artă şi demnitatea omului, ca şi importanţa spiritului uman pentru artă. Jung însuşi şi opera sa calibrează la cel mai înalt nivel dintre toţi psihanaliştii celebri ai istoriei. (Mulţi dintre aceştia, aliniaţi la modele de atracţie de genul determinismului material, produc scoruri mult inferioare.)

Într-un fel – prin faptul că este cel mai puţin tangibilă – muzica este cea mai subtilă formă de artă. Totuşi, lăsând în urmă raţionalitatea emisferei cerebrale stângi pentru a face apel direct la subconştientul nostru din emisfera cerebrală dreaptă, ea este totodată şi cea mai emoţională. De asemena, muzica oferă cel mai bun exemplu al modului în care modelele ordonează realitatea: dacă doriţi să înţelegeţi diferenţa dintre haos şi sens, atingând prin aceasta o definiţie adecvată a artei, reflectaţi, pur şi simplu, la diferenţa dintre zgomot şi muzică.

Compozitorul estonian contemporan Arvo Part, a cărui operă este descrisă adesea ca transcendentală sau mistică, rezumă – în descrierea pe care o face procesului de creaţie – multe din cele observate de noi în legătură cu rolul crucial al geniului artistic în dezvăluirea modelelor de atracţie:
Pentru a scrie, trebuie să mă pregătesc o lungă perioadă de timp. Uneori, aceasta îmi ia chiar şi cinci ani…..în viaţa, muzica, munca mea, în ceasurile sumbre ale existenţei mele am sentimentul sigur că orice altceva exterior acestui unic lucru este lipsit de semnificaţie.
Complexitatea şi multilateralitatea nu fac decât să-mi dea o stare de confuzie, pentru că eu trebuie să caut unitatea. Ce este oare acest lucru unic şi cum de reuşesc să mă pun de acord cu el? Indiciile acestui lucru apar în multe forme şi tot ceea ce este neimportant păleşte…aici sunt singur cu liniştea. Am descoperit că este suficient ca o singură notă să fie cântată frumos. …. Acesta este ţelul meu.
Timpul şi atemporalitatea sunt legate. Clipa şi eternitatea se luptă în noi.
 

Putere versus forţă – determinanţii ascunşi ai comportamentului uman, David R.Hawkins