Moştenirea lăsată omului de artă este una interioară; atunci când
privim frumuseţile realizate ni se inculcă o sensibilitate a frumosului
care ne permite să descoperim – şi să creăm – propriile noastre
recompense estetice în aparentul talmeş balmeş dezordonat al
existenţei. Arta şi iubirea sunt cele mai mari daruri ale omului către
el însuşi.
Fără iubire nu există artă. Arta este întotdeauna o realizare a
sufletului, o îndemânare supremă a atingerii umane, fie că această
atingere este una materială sau una a minţii şi spiritului; aşa a fost
încă din Neanderthal şi aşa va fi mereu. Vom observa astfel că arta
generată pe computer sau chiar şi lucrările marilor fotografi nu
calibrează niciodată la un nivel atât de înalt ca picturile originale. Un
experiment kinesiologic foarte interesant, pe care oricine poate să-l
efectueze, este acela de a testa puterea unei persoane ce priveşte o
pictură originală, respectiv o reproducere mecanică a acelei picturi.
Atunci când cineva priveşte o lucrare realizată manual, cunoaşte o
senzaţie de putere; când, dimpotrivă, priveşte o reproducere a
originalului, cunoaşte o senzaţie de slăbiciune, fapt ce se dovedeşte
adevărat indiferent de conţinutul respectivelor picturi. O pictură
originală, ce înfăţişează un subiect tulburător, va induce un sentiment
de putere mai intens decât o copie cu un subiect plăcut. Artiştii
dedicaţi pun iubire în operele lor. Există o mare putere deopotrivă în
atingerea şi în originalitatea umană. Prin urmare, kinesiologia oferă
un detector fără greş al falsurilor în artă.

Danae – Rembrandt

(“Rembrandt calibrează la ameţitoarea valoare 700.” – “Adevăr versus falsitate”)