focul aduce ploaia
care se iubeşte cu pământul
după ce-ţi spală ţie picioarele
zbaterea aripilor… aer
călcatul picioarelor… pământ
Focul din ea naşte lacrimi ce n-ajung pe pământ.
Pământul o ceartă că nu-i dă apă să crească cuvânt.
Depinde de ea să-nalţe pământul în zbor cât mai sus
de-aceea nu lacrimi, nu apă, ci foc doar i-a pus
căci numai cenuşă pământul să zboare-n lumină-ar putea.
Depinde de ea
să-l înalţe în bolta senină
ca aripi să-i crească
din nou să renască
iubire
din aer, şi apă, şi foc.
Din volumul Amintiri
https://www.edituracarteadaath.ro/martisor-cadouri-reduceri/poezii-daniela-marin-amintiri