Vrei împlinire în viaţă? Încearcă recunoştinţa.

Vrei ca viaţa ta să capete un sens? Încearcă recunoştinţa.

Vrei libertate şi putere asupra deciziilor tale? Încearcă recunoştinţa.

Recunoştinţa nu e un sentiment, nu e o emoţie.

Când folosesc aceste cuvinte (sentiment, emoţie) am senzaţia de efemer, ceva care apare şi dispare. Recunoştinţa nu e asa ceva. E o stare.

Stare – stă – stabil.

Recunoştinţa e o stare pe care nu o primeşti, ci o descoperi. Poţi găsi chiar punctul din care izvorăşte. Chiar aşa e! E un izvor energetic aflat în interiorul tău. În momentul în care descoperi locul de unde izvorăşte şi îl eliberezi, recunoştinţa va ţâşni din miezul fiinţei tale, mai întâi delicat şi timid, ca un fir, transformându-se apoi în râu, apoi în fluviu, apoi în mare. Atunci devine o stare; ceva care este, fără început şi fără sfârşit, chiar dacă locul izvorului îl ştii şi îl simţi mereu.

Și dacă ţi se pare la un moment dat că ai pierdut starea, fii pe pace, du-te la locul izvorului şi priveşte de acolo în afară.

Vei vedea că marea, starea de recunoştinţă există, doar că a devenit natura ta, e continuă, nu simţi nevoia să o mai comunici, s-o mai fluturi ca pe un steag. Marea ta s-a liniştit.

Nu vei mai fi niciodată la fel. Acum observi şi înţelegi.

Recunoştinţa nu se pronunţă, nu se articulează, nu dă peafară.

Recunoştinţa nici măcar nu se simte, ea se trăieşte, fiinţează în fiinţa ta.

P.S. – Nu căuta recunoştinţa, nu încerca, nu te strădui să o descoperi, nu o fabrica. Sigur, te poţi juca de-a recunoştinţa, poţi exersa, îţi poţi imagina cum ar fi să fii recunoscător, dar adevărata stare de recunoştinţă va trăi în tine doar atunci când izvorul va avea pietre curate pe care să îşi curgă strălucirea.

Din Volumul 2, NOI în secolul XXI, Caietul Dariei – Daria Gănescu