Cum apar lucrurile în univers? La început a fost Lumina, şi Lumina lumina peste toate şi ea reprezintă expresia lui Dumnezeu ca univers: neîntrerupt, prezent continuu, fără început şi fără sfârşit. Din această infinită potenţialitate, natura lui Dumnezeu este nemanifestată ca potenţial infinit. Chiar şi în domeniul fizicii, un centrimetru cub de spaţiu gol are mai multă putere decât puterea reprezentată prin greutatea întregului univers. În fizica teoretică avansată acestea sunt egale. În domeniul non-liniar, până şi asta este minusculă. Nu există vreo limită a puterii, a puterii potenţiale, în niciun infinit de mic punct din spaţiu. Vom explica de ce este aşa.
Tot ceea ce există, există. Atunci, Sursa tuturor celor ce există este Nemanifestatul. Sursa tuturor celor care există este Dumnezeu manifestat ca ceea ce pare să existe drept creaţie. Apare secvenţial datorită faptului că desfăşurarea universului este percepută prin intermediul percepţiei care se dezvoltă în timp, care, la rândul său, este o iluzie a ego-ului. Nu există niciun lucru ca “timpul”. Nici ca “spaţiul”. Ceea ce pare că se întâmplă şi cum apare va explica karma. Aveţi grijă ce se întâmplă cu voi după ce părăsiţi corpul, etc.
Atunci, spiritul este ca “tine” sau “spiritul” tău sau cum vrei să-l denumeşti, entitate. Este un grăunte de praf. Mişcarea fiecărui grăunte de praf depinde de puterea câmpului gravitaţional care domină tot ceea ce se află în această sală. Câmpul gravitaţional nu se mişcă, dar dacă este un câmp electromagnetic gigant, orice se află în interiorul lui se mişcă în funcţie de încărcătura particulei şi de polaritatea şi mărimea ei, şi de poziţia ei printre alte particule. Karma este încărcătura particulei, este spiritul dinăuntrul tău. Atunci, datorită diverselor alegeri şi decizii, datorită dezvoltărilor tale, spiritul dinăuntrul tău este analog cu o anumită polaritate, o anumită poziţie, în relaţie cu fiecare particulă. Deci, totul din univers este absolut perfect aliniat cu locul unde este datorită a ceea ce este. Orice este ceea ce este şi, ca rezultat al fiirii acesteia, soarta sa este pecetluită.
Deoarece viaţa este continuă, raiurile, iadurile, purgatoriile nu sunt nimic altceva decât prelungirea non-fizică a vieţii. Datorită non-dualităţii Realităţii, nu există decât viaţa. Nu există un asemenea lucru ca “ne-viaţa”. Şi, dacă acum ai viaţă, nu poţi să devii “ne-viaţă”. Dumnezeu nu poate deveni “ne- Dumnezeu”. Ceea ce este nu poate deveni non-este. Pe cale de consecinţă, ceea ce este spirit, când părăseşte corpul, gravitează, pur şi simplu, în propria sa armonie gravitaţională. Este evident.
Fragment din Cap.2, Există o singură variabilă
Din primul volum al seriei Seminarii 2002 – Progresul spiritual, cum să transcenzi ego-ul şi să experimentezi Prezenţa lui Dumnezeu
