Cazul 8

Dr.N: De ce te referi la această entitate ca la o „ea“? Nu sunt spiritele asexuate?

S: Aşa e, în sens literal, deoarece putem avea ambele atribute. Rachel vrea să mi se arate ca femeie pentru identificarea vizuală şi mai este şi un lucru mental la ea.

Dr.N: În timpul existenţei voastre spirituale sunteţi fixaţi în atribute feminine sau masculine?

S: Nu. Ca suflete, există perioade în existenţa noastră când suntem mai înclinate spre un gen sau altul. În cele din urmă, preferinţele noastre naturale vor ieşi la iveală.

Dr.N: Ai vrea să descrii cum ţi se pare că arată sufletul lui Rachel în acest moment?

S: (încet) O femeie tânără… aşa mi-o amintesc cel mai bine… mică, cu trăsături delicate… cu o expresie de hotărâre pe faţa ei… atâta dragoste şi cunoaştere.

Dr.N: Adică ai cunoscut-o pe Rachel pe Pământ?

S: (răspunde cu nostalgie) Odată, de mult, mi-a fost apropiată în viaţă… acum este păzitorul meu.

Dr.N: Şi ce simţi când o priveşti?

S: Calm… linişte … dragoste…

Dr.N: Tu şi Rachel vă uitaţi una la alta cu ochii, ca oamenii?

S: (ezită) Într-un fel… dar diferit. Vezi mintea în spatele a ceea ce noi considerăm a fi ochi, deoarece la asta ne raportăm pe Pământ. Fireşte, putem face acelaşi lucru şi ca oameni, pe Pământ…

Dr.N: Ce poţi să faci pe Pământ cu ochii din ce faci în lumea spiritelor?

S: Când te uiţi la ochii unei anumite persoane pe Pământ, chiar la oameni pe care de-abia i-ai cunoscut, şi vezi o lumină pe care o cunoşteai dinainte… ei bine, asta îţi spune ceva despre ei. Ca fiinţă omenească nu ştii ce, dar sufletul tău îşi aminteşte.

Notă: Am auzit de lumina identităţii spirituale care se reflectă în ochii umani ai sufletului pereche exprimată în diverse moduri de mulţi clienţi. În ceea ce mă priveşte, am trăit în mod conştient experienţa recunoaşterii imediate numai o dată în viaţă, în momentul în care am văzut-o pe soţia mea. Efectul este neliniştitor şi chiar şi un pic straniu.

Dr.N: Vrei să spui că uneori pe Pământ, când doi oameni se privesc, ar putea să simtă că s-au cunoscut înainte?

S: Da, este un déjà vu.

Dr.N: Să ne întoarcem la Rachel în lumea spiritelor. Dacă paznicul tău nu şi-a proiectat propria imagine într-o formă umană în faţa ta, ai fi putut oricum s-o recunoşti?

S: Bine, fireşte că putem întotdeauna să ne identificăm unii pe alţii cu mintea. Dar este mai drăguţ aşa. Ştiu că sună nebuneşte, dar este un… lucru social… vederea unei feţe cunoscute te uşurează.

Dr.N: Atunci ar fi un lucru bun să vezi trăsăturile umane ale oamenilor pe care i-ai cunoscut în vieţile anterioare, în special în perioada de readaptare, chiar după ce ai părăsit Pământul?

S: Da, altfel te simţi un pic pierdut la început… singur… şi poate şi confuz… văzându-i pe oameni aşa cum arătau mă ajută să mă obişnuiesc mai repede cu lucrurile de aici cînd mă întorc pentru prima oară, şi este o mare bucurie să o văd pe Rachel.

Dr.N: Rachel se prezintă în faţa ta în formă umană, imediat după fiecare moarte a ta pe Pământ, ca un mod de a te face să te readaptezi la lumea spiritelor?

S: (cu nerăbdare) O, da, aşa e! Şi îmi dă un sentiment de siguranţă. Mă simt mai bine când îi văd şi pe cei pe care i-am cunoscut înainte…

Dr.N: Şi vorbeşti cu oamenii aceştia?

S: Nimeni nu vorbeşte, comunicăm cu ajutorul minţii.

Dr.N: Telepatic?

S: Da.

Dr.N: Este posibil ca sufletele să aibă conversaţii private care să nu poată fi interceptate telepatic de ceilalţi?

S: (pauză)… pentru intimitate… da.

Dr.N: Şi cum se procedează?

S: Prin atingere – se numeşte comunicarea prin atingere.

Notă: Când două spirite se apropie atât de mult unul de celălalt acestea sunt unite, şi subiecţii mei spun că pot trimite gânduri intime prin atingere, care trec printre ei ca nişte „impulsuri sonore electrice“.

În majoritatea situaţiilor, subiecţii sub hipnoză nu doresc să-mi vorbească despre aceste lucruri personale.

Fragment din Cap. 3, Întoarcerea Acasă

Călătoria sufletelor – Michael Newton