Cel mai puternic afrodisiac este acel sens, acel simţământ de a fi viu, iar pe măsură ce această “viiciune” se intensifică, este ca şi cum ar trezi totalitatea noastră, tot ceea ce suntem noi. Acel sentiment de iubire, de bunătate este cel mai grozav afrodisiac dintre toate. Vorbim despre erotismul inimii în loc să vorbim despre sexualitatea corpului. Inima este atotcuprinzătoare, difuză şi include totul, generând o stare intensă de a fi în viaţă.
Aceasta este calitatea mistică a transcendenţei, un simţământ de a fi peste tot, oriunde, nelimitat. Când apare acest simţământ al unităţii este ca şi cum am transcende toate timpurile, ca şi cum am fi fost toţi bărbaţii şi toate femeile dintotdeauna. Suntem acum stăpânii sursei, suntem ceea ce determină apariţia experientizării. Nu mai suntem supuşi efectelor experienţei, ci suntem exprimarea ei, cu incredibilul sacru şi incredibila sa frumuseţe. Descoperim, uitându-ne în interior, subtilitatea acelei experienţe interioare.
Trăind experienţa acelei “viiciuni a vieţii”, unităţii şi bucuriei, pe măsură ce înaintăm către o stare de pace interioară şi completitudine (pentru că aceasta este completitudinea: pacea), descoperim că pacea este acel simţământ de unitate absolută şi de reunire cu ceea ce este unitatea.
În cadrul sexualităţii ce izvorăşte din inimă regăsim întoarcerea la experienţa de a fi complet.
Fragment din capitolul Sexualitatea- mai mult aici