<<Un domeniu al limitării care este deseori trecut cu vederea de către aspirantii la spiritualitate este acela al programării sociale a sistemelor de credinţe, care este consecinţa meme-urilor (stereotipuri transmise prin sloganuri scurte şi idei repetitive), ca şi a propagandei zgomotoase şi a distorsiunii politice a implicaţiilor faptelor. Acestea se propagă prin foarte abila şi ascunsa lor seducere a vanităţii intelectuale (Dawkins, 1992; Beck şi Cowan, 1996). Acest dezavantaj al vulnerabilităţii în faţa retoricii a fost discutat pe larg în Adevăr versus Falsitate (Capitolul 12).

Ca oricine altcineva din societate, mintea aspirantului a fost şi ea, la rândul ei, involuntar programată. De multe ori acest lucru scapă atenţiei dacă nu a fost subliniat de un Învăţător. Numeroşi aspiranţi aderă la stereotipul pe care-l presupune “a fi spiritual”.

Dreaptă şi îngustă-i calea deoarece, în lipsa disciplinei interioare, energia spirituală ajunge să se împrăştie spre diverse tentaţii. Tăcerea profundă este mai influentă şi mai binefăcătoare decât o avalanşă de cuvinte şi fapte redundante născute din egoul spiritual şi din raţionalizările sale banale. Retorica spirituală nu este decât tot o retorică şi reprezintă o sofistică spirituală.

Există numeroase grupuri spirituale, tehnici, practici şi învăţături atrăgătoare, aberante, care sunt făcute să pară seducătoare, sunt popularizate, colportate şi chiar lansate pe piaţa literaturii de gen. Se mai practică şi ademenirea prin prozelitism, reprezentări promoţionale pop-culturale şi emoţionalitate vulcanică (Lewis, 2001). Toate aceste tentaţii înseamnă căutarea unui câştig prin promovarea lor. Dimpotrivă, ceea ce este integru este auto-împlinit şi, prin urmare, nu are nevoie sa fie promovat în vreun fel.>>

fragment din Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitatea devoţională – David R. Hawkins, MD, PhD