31 mai, Atelierul Copiilor

Atelierul este ca un organism care se adaptează mediului.

Atelierul Copiilor, reconstruit acum pentru un alt spaţiu de desfăşurare, cel online, se adaptează vârstei şi nevoilor participanţilor. Obiectivele principale nu s-au modificat, ci felul în care lucrăm împreună pentru a le împlini. În anumite momente punem accentul pe conştientizarea corpului, antrenând astfel şi atenţia, şi inteligenţa emoţională. Creativitatea, interpretarea, construcţia de tip literar sau prin imagine, desen sau film sunt acele unelte folositoare pentru o dezvoltare intelectuală şi spirituală deopotrivă.

Părerea participanţilor şi a părinţilor lor contează. Dar dacă auzi din gura unui copil “simt că am mai multă încredere în mine”, “simt că pot mult mai mult decât credeam”, “mă bucur de fiecare dată când vin la atelier pentru că ştiu că va fi altfel”, nu poţi decât să te bucuri, rândul tău, să ştii că ceea ce ai făcut a fost cu folos. Curajul de a realiza orice lucru ţâşneşte cu mai mare uşurinţă atunci când copilul a descoperit că este proprietarul unui potenţial imens, că are o avere de descoperit în sine însuşi, când se simte puternic şi fericit.

Am publicat şi în blogul din site-ul editurii câteva rânduri despre Atelierul Copiilor din 31 mai:

https://www.edituracarteadaath.ro/atelier-copii-31-mai

Lasă un răspuns