În esenţă, Pământul are aceleaşi structuri de energie ca şi fiinţele umane. Are o aură, chakre (numite şi vortexuri, situri sacre sau locuri de putere) şi meridiane cunoscute sub denumirea de „linii Ley“. Rolul acestor structuri de energie este acela de a transmite informaţii din universul mai mare, prin intermediul pământului, tuturor formelor de viaţă şi fiecăreia în parte. Prin această activitate, Pământul primeşte transmisiile de energie ale altor corpuri planetare, iar, după vechii mayaşi, şi din dimensiunile spirituale. Aura pământului, la rândul ei, transmite frecvenţa colectivă a planetei în univers, oferind informaţii despre locuitorii acesteia. Fiinţele umane fac parte din sistemul de feedback conştient către Univers, ajutând la dirijarea evoluţiei întregului.

Structurile de energie ale Pământului acţionează în vederea transformării şi reducerii frecvenţelor superioare, făcându-le mai adecvate pentru interacţiunea cu fiinţele umane. Popoarele indigene aveau cunoştinţă despre structurile energetice ale pământului şi organizau ceremonii pentru utilizarea puterii inerente anumitor locuri. Codicele vechilor mayaşi („cărţile mayaşe“) ne dezvăluie că templele lor au fost construite în locuri în care energia pământului era mai puternică, denumite k’ul, pentru a intensifica puterea sacră a construcţiilor. Străvechile situri megalitice precum Stonehenge şi Avebury din Anglia par să fi fost construite tot ţinând cont de cunoştinţele despre energia pământului.

Energia care pătrunde în pământ prin aura sa, este fixată în planeta noastră prin sistemul de chakre al Pământului. Aşa cum corpul uman are şapte chakre majore, se crede că şi Pământul are şapte chakre principale, cunoscute şi sub denumirea de locuri de putere. (6) Acestora li se adaugă mii de chakre mai mici, care apar la intersecţia liniilor de energie sau a liniilor Ley, unde creează un vortex. Populaţiile indigene considerau vortexurile ca fiind locuri sacre datorită energiei benefice pe care o emană. Cercurile de piatră megalitice, precum Stonehenge, au fost ridicate pe vortexuri, la fel ca şi templele construite de chinezii antici, de tibetani, mayaşi, hinduşi şi egipteni.

Ideea că diverse locaţii fizice au proprietăţi spirituale deosebite sau puteri speciale nu este nouă şi nici nu este specifică unui anumit sistem de credinţe. Religiile tradiţionale cred în locurile sacre, la fel ca şi curentul New Age, religiile orientale şi tradiţiile indigene.

Locurile de putere şi locurile sacre amplifică şi intensifică intenţia, astfel că orice intenţie adusă aici, bună sau rea, capătă o uriaşă amplitudine. Meditaţia, rugăciunea sau acţiunile de manifestare a energiei în aceste locaţii pot avea un impact profund asupra rezultatului urmărit. În consecinţă, locurile de putere au fost alese ca situri pentru ridicarea de temple, monumente şi locaşuri de rugăciune, cum ar fi Stonehenge şi Marea Piramidă.

Construirea pe un loc de putere poate amplifica influenţa structurii respective, mai ales dacă se folosesc principii geomantice şi elemente din geometria sacră – aşa cum am descris în Capitolul 8.  La Stonehenge, în Marea Britanie, de exemplu, blocurile uriaşe din piatră de Sarsen sunt aliniate pentru a corespunde unor evenimente planetare şi cosmice care au loc în anumite perioade ale anului, cum ar fi solstiţiul, amplificând energia naturală a locului respectiv cu influxul dat de alinierile planetare. Configuraţia pietrelor înglobează, la rândul ei, elemente de geometrie sacră pentru a antrena energia, îmbinând energia terestră a locului cu energia cosmică a aliniamentului. Rezultă un loc sacru cu o imensă capacitate de a interacţiona cu energia creatoare a oamenilor, în vederea manifestării intenţiilor acestora.

Calea Energiei, Synthia Andrews