Nicio persoană din afară nu ne poate spune ce ar trebui să facem sau ce cale să alegem. Cea mai mare provocare a timpurilor pe care le trăim constă în a învăţa să ascultăm şi să avem încredere în simţurile pe care le-am neglijat.
Astfel, putem lua decizii în sfera politică, să acţionăm pe plan social, să iubim mai mult, să reciclăm, să refolosim şi să reparăm. Putem trăi mai simplu şi exploata mai puţine resurse. Orice decidem să facem trebuie să vină dintr-un impuls interior şi să reflecte un adevăr interior. Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de practica meditaţiei pentru a echilibra contradicţiile interioare existente în fiecare dintre noi. Sunt mulţi cei care consideră că sistemul actual este nefuncţional şi că trebuie să aşteptăm prăbuşirea sa înainte de a începe să clădim ceva mai bun.
[…]
Ne-am cedat puterea personală unor lideri care nu conduc. Admirăm oameni celebri care duc o viaţă plină de excese şi cumpără acţiunile unor companii care pun profitul mai presus de oameni şi de planetă. Alegerile noastre dezvăluie faptul că preţuim banii, puterea şi confortul.
Schimbarea care este pe punctul de a se manifesta are legătură cu ceea ce preţuim în viaţă şi cu lucrurile cărora alegem să le dăm atenţie. Trebuie să încurajăm tot ceea ce susţine viaţa în mod benefic şi să reflectăm asupra consecinţelor acţiunilor noastre. Este imperativ să preluăm din nou puterea, care este a noastră, şi să ne dăm seama că tot noi producem combustibilul care face sistemul să înainteze.
[…]
Planeta Pământ dispune de mecanisme de menţinere a homeostaziei şi de transformare a dioxidului de carbon în oxigen prin acţiunea plantelor şi în special a copacilor, care mai sunt numiţi şi plămânii planetei. Pădurea tropicală este una din uzinele de conversie a carbonului ale Pământului. Suntem în situaţia în care activitatea solară şi cea umană fac să crească nivelul dioxidului de carbon şi, în acelaşi timp, distrugem unul din principalele mecanisme de echilibrare ale pământului.
Activitatea vulcanică este un alt mecanism prin care planeta poate reduce temperatura. Cenuşa răspândită de vulcani în atmosferă este un material reflectorizant care poate devia radiaţia solară înapoi în spaţiul cosmic. Printre schimbările numeroase care au loc pe Pământ se înscrie şi activarea acestor mecanisme, declanşate de echilibrarea forţelor interne şi externe ale planetei.
[…]
Schimbarea accelerată alimentează tulburările sociale. Evenimentele se succed atât de repede încât nu se mai face distincţia între cauză şi efect, iar situaţiile ies de sub control cu o viteză înspăimântătoare. Internetul este un foarte bun exemplu în acest sens: deşi permite accesul instantaneu la informaţia de pe tot globul, disputele sunt exagerate în cadrul unor reţele complexe, minciunile sunt introduse în istorie drept adevăr, iar adevărul este permanent distorsionat. Devine din ce în ce mai greu de stabilit nivelul de adevăr conţinut de o informaţie şi sunt din ce în ce mai dificil de înţeles motivele care stau la baza acţiunilor guvernului, companiilor sau indivizilor. Deşi este uşor să ne retragem într-o izolare autoprotectoare, fiecăruia dintre noi i se cere să ia atitudine şi să evalueze informaţiile care ne contrazic simţul interior al adevărului.
Dificultăţile întâmpinate în urma schimbărilor accelerate ne obligă să devenim mai conştienţi. De noi depinde să răspundem provocării şi să ne deschidem minţile spre expansiunea conştiinţei care ne va lumina drumul.
Fragmente din La marginea realităţii – Colin Andrews, Synthia Andrews – Editura Cartea Daath, 2014