Un „meme“ (un slogan) este o idee sau o frază embrionară care te captivează şi tinde să fie repetată până când, doar prin simpla repetiţie, devine unanim acceptată ca şi cum ar fi un fapt real.

O înţelegere a modului eronat în care sofistica se propagă secol după secol este furnizată de aceste două concepte :

1. Nivelul vulnerabil al conştiinţei de 130-195 caracterizează un procent mare al populaţiei lumii din fiecare generaţie, acesta însemnând că distribuţia curbei învăţării este o consecinţă a evoluţiei conştiinţei.

2. Răspândirea sau persistenţa unei idei printr-un termen, concept sau cuvânt cheie se numeşte „meme”. Calitatea esenţială a unui meme este că, asemenea unui virus de calculator, se auto-răspândeşte, este imitativ şi are puterea de atracţie a unei fraze captivante. Prin repetiţie, ideii i se acordă importanţă sau statut şi, în consecinţă, o acceptare prezumtivă ca şi când ar fi vorba de o axiomă de viaţă reuşită. Richard Dawkins a inventat termenul «meme» în cartea Gena Egoistă (The Selfish Gene) (Dawkins, 1989,1992).

Ideea centrală a unui meme este că încearcă să atragă repetiţia şi elaborarea imaginativă, ca o poveste ce creşte progresiv şi acumulează implicaţii sugestive. Este un factor de schimbare culturală pozitivă, ca şi de persistenţă a superstiţiilor, propagandă vicioasă şi eroare, aşa cum sunt cele propagate prin bârfe, massmedia, dar şi prin internet, care a devenit cea mai mare bibliotecă de falsuri şi dezinformare din toate timpurile. De asemenea, memeurile pot fi concepte germinale şi constructive care facilitează accesul la valorile culturale. Studiul lor se numeşte „memetică” şi are o importanţă sociologică semnificativă (Csikszentmihelyi,1993; Beck şi Cowan, 1996).

Umanitatea a avut norocul ca Joseph Goebbels să moară pentru că azi ar fi inundat Internetul cu propaganda sa de extremă dreaptă, astfel încât procentul de eroare ar fi depăşit chiar şi nivelul actual de 65 % (În prezent, sunt mai mult de 5000 de site-uri ale urii [cartea a fost publicată în SUA în anul 2005]). El a fost un expert al difuzării meme-urilor şi a urii disimulate. Aceeaşi tehnică este utilizată acum de experţii financiari ai extremei stângi, în atacurile politice extremiste organizate (O’Reilly, 2005) care plasează poveşti mincinoase pe reţeaua de bloggeri.

Meme-urile negative sunt distorsiuni bine regizate ale raţiunii care ascund forţele motivaţionale fundamentale ale răului şi hrănesc dezintegrarea socială şi demonstraţiile de protest (care sunt pretins spontane şi autentice, fiind, de fapt, în mod expert puse la cale în 75 % din cazuri). Ele sunt proiectate pentru a influenţa publicul naiv şi credul, precum şi mijloacele media. Partidul comunist a învăţat această tehnică cu mai mult de un secol în urmă. Aceleaşi principii de manipulare a maselor se utilizează şi în ziua de azi pentru o mare varietate de „cauze” presupuse. Există mii de oameni dependenţi de pasiunea de a protesta doar de dragul protestului. Realitatea şi adevărul nu au, de fapt, nicio relevanţă.

Socrate ne-a învăţat că toţi oamenii se află în căutarea exclusivă a ceea ce este „bun”, dar, de fapt, nu ştiu ce este bun (de exemplu, câştigul material imediat, un câştig al eu-lui ‚să ai dreptate, sau dezvoltarea spirituală pe termen lung). Astfel, rezolvarea şi nivelul de calibrat al conştiinţei fiecărei decizii reprezintă un acord de karmă, intenţie, câmpuri apropiate cu influenţe complexe, şi factori cunoscuţi şi necunoscuţi. Criticile ulterioare sunt, de asemenea, supuse greşelii în virtutea comparaţiei prezentului real cu cel ipotetic şi cu „Monday-morning quarterback”. Chiar şi unele intenţii, în aparenţă integre, pot avea ca rezultat un dezastru social (conform tezei că „La acel moment părea o idee bună”)

În timp ce aproximativ 90 % din manifestarea publică a protestelor sociale este motivată în principal de egotismul idealizat, cele 10 procente restante includ integritatea intenţiei, percepţia corectă, interpretarea tuturor factorilor şi justificarea bazată pe lucruri confirmabile şi nu doar pe puncte de vedere emoţionale. Dacă justificarea se bazează pe erori făcute de propagandă, atunci eroarea este indusă. Nici convingerea morală nu este o bază de acţiune în care ne putem încrede.

Fiecare revoluţie are justificarea şi retorica sa, făcând apel la segmentele societăţii. Eului fiecăruia îi place să se gândească că este implicat într-o „cauză nobilă”, chiar dacă aceasta include barbari, hoarde de invadatori, militanţi religioşi, terorişti care amplasează bombe, terorişti sinucigaşi care dinamitează şcoli, etc.

Fragmente din Adevăr versus falsitate, David R. Hawkins