Fragment din volumul Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Politica eului / Ura

Eul structurat dualist se autopropagă printr-o poziţionalitate care tinde să vadă totul în termenii de făptaş / victimă (clasica eroare relativistă a lui Karl Marx).

Din cauza acestei poziţionalităţi arbitrare, eul divizează evenimentele în perechi antagonice, iar sentimentul de vinovăţie care rezultă poate fi direcţionat către sine (sub forma culpabilităţii), după cum poate fi proiectat către exterior (sub forma manifestărilor de ură sau paranoia). Astfel, eul are tendinţa de a judeca şi, involuntar, devine propria sa victimă. Dacă urăşte, se simte vinovat în mod inconştient de violarea adevărului şi poate să-şi reprime vinovăţia acumulată, fapt care adaugă şi mai multă energie urii proiectate. Aşa cum vom mai discuta într-unul din capitolele următoare, acest lucru contribuie şi la nivelul de frică, pentru că eul se aşteaptă în mod inconştient să primească înapoi exact ceea ce proiectează în exterior.

În ciuda instrumentelor sale redutabile, eul nu poate scăpa de consecinţe, fie că-şi dirijează atacul spre interior sau exterior.

Falsitatea inerentă a poziţiei eului este aceea că, de fapt, nu persoana resimte vinovăţia sau ura, ci doar eul însuşi. Sinele adevărat rămâne neafectat, pentru că adevărul este imun la falsitate. Astfel, jocul de-a ura/culpabilitatea este o politică operaţională doar la nivel interior, în cadrul căreia o serie de voci diferite caută să domine şi să câştige puterea.

Eul este invidios pe ceea ce intuieşte a fi superior limitelor sale şi, în consecinţă, urăşte şi denunţă ceea ce nu poate să înţeleagă. Are chiar un interes personal în a critica şi denigra ceea ce nu poate să înţeleagă. Astfel, scepticul urăşte la nivel subtil adevărul spiritual sau conştiinţa superioară, precum şi valorile acestora (iubirea, adevărul, Divinitatea, frumuseţea). Ura îndreptată împotriva purităţii sau esteticii este exprimată prin obscenitate şi vulgaritate grosolană, ca şi prin profanare (distrugerea Pietei, pângărirea feminităţii, insultarea erudiţiei, defăimarea integrităţii, etc).

O mare parte a pretinselor critici (vezi mascarada “discursului liber”) nu reprezintă altceva decât ură deghizată şi însoţită de justificări bazate pe raţiune, în vederea diminuării vinovăţiei. Ura ideologică alimentează dezbaterea publică asupra majorităţii  subiectelor şi problemelor actuale ale societăţii, iar eul preia de aici ceea ce percepe el a fi un câştig – faptul că e în centrul atenţiei.

Adesea, ura ia forma culpabilităţii proiectate prin învinovăţire. În mod analog, politicile eului îşi au corespondentul în societate, care este foarte preocupată de învinovăţire. Deşi indivizii joacă şi ei un rol, evenimentele nefericite reprezintă adeseori un eşec al procesului social însuşi, din cauza unor politici în mod inerent greşite. Si, deşi pedepsirea vinovaţilor satisface publicul, de obicei acest lucru îl şi înşeală, pentru că soluţia trebuie căutată şi descoperită prin examinarea a chiar procesului în cauză.

Vinovăţia care îşi are originea în nişte judecăţi greşite din trecut este depăşită cu ajutorul unor instrumente reparatorii precum confesiunea, rededicarea morală şi compensarea prin intermediul faptelor bune (procesul de “anulare” a răului/greşelii).

Umilinţa vine şi ea în sprijinul reabilitării prin recunoaşterea faptului că o parte importantă a vinovăţiei îşi are originea în mândrie, de exemplu: “Nu ar fi trebuit să fac greşeala asta”.

Există o eroare în cuvântul “ar trebui”, ce reprezintă ipoteticul. Ipoteticul nu este niciodată o realitate, el fiind, de fapt, o abstracţiune idealizată. În consecinţă, ipoteticul reprezintă o fantezie.

Astfel, istoria noastră personală trecută reprezintă cel mai bun lucru pe care l-am fi putut face în condiţiile date, ceea ce include percepţiile şi starea noastră mental-emoţională din momentul respectiv. Greşelile pot avea un efect pozitiv, pentru că ele servesc menţinerii unei smerenii realiste. Eul reprezintă de fapt o busolă defectă, care arată de multe ori direcţia greşită.