Transcenderea nivelurilor conştiinţei – Scara spre Iluminare – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

continuare din Politica eului/Ura

Un studiu al istoriei civilizaţiei dezvăluie rapid că nu numai indivizii, ci şi popoare întregi, s-au prăbuşit şi au dispărut ca o consecinţă directă a incapacităţii minţii omeneşti de a face diferenţa între adevăr şi falsitate. Milioane de oameni, ţări şi generaţii întregi sunt devastate în mod repetat de credinţe, false iluzii, precum şi de eşecul în a-i recunoaşte pe liderii non-integri. Astfel, renumita lucrare a lui Mackay “Deziluziile populare extraordinare şi nebunia mulţimilor” a fost editată în mod constant, începând din 1841.

Pentru că evoluţia conştiinţei este progresivă atât la nivel individual, cât şi colectiv, trecutul, prin selecţie, pare a fi negativ comparativ cu prezentul. Învăţăturile se pot trage numai prin trăirea experienţelor pe parcursul unui continuum temporal; prin urmare, există întotdeauna ceva în plus faţă de ceea ce poate fi cunoscut ipotetic. Astfel, în realitate, la 25 de ani nu putem deţine toate informaţiile care se acumulează până la vârsta de 50 de ani. Toţi ne spunem “dacă aş fi ştiut, aş fi făcut altfel”. În felul acesta, cu ajutorul umilinţei, putem observa că fiecare moment dat include o limitare. Ceea ce am fost cândva nu mai există în acest moment – suntem alţii. Greşelile fac parte integrantă din procesul de învăţare, iar aceasta este soarta condiţiei umane însăşi.

Dat fiind că mintea conştientă este limitată, ea compensează acest lucru substituind supoziţii (care nu-s altceva decât o “ghicire” mai educată) şi, prin urmare, la nivel operaţional, alegerile şi deciziile se bazează pe opţiunile care par a fi cele mai bune, aşa cum spune şi dictonul lui Socrate.

Vinovăţia spirituală este o consecinţă a sistemelor morale, etice şi religioase care, deşi contribuie la sentimentul de culpabilitate, mai includ şi nişte procedee, verificate în decursul timpului, menite eliberării din ghearele acesteia. De exemplu: confesiunea, iertarea, penitenţa, rededicarea către principiile spirituale, precum şi faptele bune, serviciile făcute în mod dezinteresat ori eforturile umanitare. Culpabilităţii i se poate da şi o utilizare pozitivă: ca motivator al schimbării în bine. În plus, o vinovăţie aflată în marje rezonabile reprezintă şi dovada faptului că avem o conştiinţă şi că, prin urmare, suntem corijabili. Psihopaţilor le lipseşte acest element, iar asta îi face să meargă înainte orbeşte, repetând încontinuu aceleaşi greşeli şi scufundându-se prin  urmare din ce în ce mai adânc. Astfel, persoanele orientate spiritual pot fi recunoscătoare că deţin nişte standarde după care îşi pot construi viaţa şi care pot juca rolul unor ghizi interni realişti ai propriului comportament.