Într-un fel, materializarea provoacă cel mai mult ideile noastre convenţionale despre realitate, pentru că deşi putem, cu efort, să introducem în concepţia noastră curentă despre lume lucruri ca psihokinezia, crearea unui obiect din văzduh clatină chiar temelia acestei concepţii despre lume. Totuşi, asta nu este tot ce poate face mintea. Până acum am privit miracole care implicau numai „părţi“ ale realităţii –exemple de oameni mutând psihokinetic părţi în jur, de oameni modificând părţi (legi ale fizicii) pentru a se face imuni la foc şi oameni materializând părţi (sânge, sare, pietre, bijuterii, cenuşă,
nutrienţi şi lacrimi). Dar dacă realitatea este cu adevărat un întreg neştirbit, de ce miracolele par să implice numai părţi? Dacă miracolele sunt exemple ale capacităţilor latente proprii minţii, răspunsul, desigur, este pentru că noi suntem atât de profund programaţi să vedem lumea în termeni de părţi. Aceasta implică faptul că, dacă nu am fi atât de înrădăcinaţi în a gândi în termeni de părţi, dacă am vedea lumea în mod diferit, miracolele ar fi, de asemenea, diferite. Mai mult decât să găsim atât de multe miracole în care să fie transformate părţi ale realităţii, am găsi mai multe exemple în care ar fi transformat întregul realităţii. De fapt, câteva asemenea exemple există, dar sunt rare şi constituie o provocare încă mai mare ideilor noastre convenţionale despre realitate decât este materializarea.

….

Cât despre mine, ca un rezultat al experienţelor proprii, sunt de acord cu Don Juan când declară: „Suntem perceptori. Suntem o conştiinţă; nu suntem obiecte; nu avem soliditate. Suntem fără limite. Lumea obiectelor şi a solidităţii este o cale de a face trecerea noastră  pe Pământ convenabilă. Este doar o descriere care a fost creată să ne ajute. Noi, sau mai bine spus, raţiunea noastră, uităm că descrierea este numai o descriere şi astfel prindem totalitatea sinelui nostru în cursa unui cerc vicios din care rareori ieşim în timpul vieţii noastre.“

Altfel spus, nu există nici o realitate deasupra şi dincolo de aceea creată prin integrarea tuturor conştiinţelor, iar universul holografic poate fi potenţial sculptat în moduri virtual nelimitate de către minte.

Un incident care subliniază suplimentar natura holografică şi imaterială a corpului poate fi găsit în fenomenele produse de un medium din Islanda, numit Indridi Indridason. În 1905 câţiva savanţi de frunte ai Islandei au hotărât să cerceteze paranormalul şi l-au ales pe Indridason ca unul din subiecţii lor. La acea vreme, Indridason era doar un ţărănoi fără experienţe anterioare cu lucruri psihice, dar a dovedit rapid că era un medium spectaculos de talentat. Putea intra rapid în transă şi producea etalări dramatice de psihokinezie. Dar cel mai bizar lucru din toate, uneori, în timp ce era în transă, diferite părţi ale corpului său se puteau dematerializa complet. Pe când savanţii uimiţi priveau, un braţ sau o mână se ştergea din realitate, numai pentru a se rematerializa înainte ca el să redevină conştient.

Asemenea evenimente ne oferă din nou o privire aţâţătoare asupra potenţialelor enorme care pot să zacă latente în noi toţi. Aşa cum am văzut, înţelegerea ştiinţifică curentă a universului este complet incapabilă să explice fenomenele variate pe care le-am  examinat în acest capitol şi ca urmare, nu are altă alegere decât să le ignore. Totuşi, dacă cercetători ca Grof şi Tiller au dreptate, iar mintea este capabilă să intervină în ordinea implicită, placa holografică care dă naştere hologramei pe care o numim univers, şi astfel să creeze orice realitate sau legi ale fizicii vrea, atunci nu numai că asemenea  lucruri sunt posibile, ci practic orice este posibil. Dacă acest lucru este adevărat, aparenta soliditate a lumii este numai o mică parte a ceea ce este disponibil percepţiei noastre.

Fragment din Universul holografic de Michael Talbot