Alinierea ritmică a inimilor şi a minţilor („entrainment” în engleză) este exact ce descria Izzy ca fiind posibilă între el şi anumite persoane. Sincronizarea undelor cerebrale a fost cu siguranţă cheia care i-a îngăduit lui Carl să intuiască dorinţele colegei sale de clasă sau lui Mary Ann să-şi conceapă curriculum-ul educaţional. La un alt nivel, alinierea undelor cerebrale – şi, respectiv, absenţa acesteia – a contribuit cu siguranţă la studiile care au demonstrat – sau infirmat – validitatea pictogramelor. Antrenarea undelor cerebrale accentuează efectul abordărilor bazate pe existenţa unei relaţii afective în susţinerea persoanelor cu diferenţe de dezvoltare, alianţe care-i acceptă ca având o inteligenţă comparabilă cu a noastră pe prietenii noştri autişti şi care izvorăsc din prezumţia existenţei inteligenţei. (Armonizarea undelor cerebrale este, aşadar, inexistentă în controlul comportamentului şi în gestionarea mediului de lucru.)
Doc Lew Childre, coautor al cărţii Cum îi învăţăm pe copii să iubească, este de aceeaşi părere: „Armonizarea inimii şi a creierului prin intermediul iubirii poate clădi o inteligenţă completă, un sine întreg; armonizare este atunci când un copil poate privi viaţa, dându-şi seama că nu există situaţii fără ieşire, că există întotdeauna oportunităţi…”.
Această contopire a fost dovedită, în mod repetat, de nenumăratele declaraţii de iubire pe care le-am primit când mă aflam în preajma persoanelor cu autism. Îmi amintesc şi cuvintele lui Michael, pe care le-am citat în introducerea cărţii, când acesta recomanda: „Dacă vreţi să ştiţi dacă un lucru este corect, întrebaţi-vă cum vă face el să vă simţiţi la nivel emoţional, nu fizic… simţirea emoţiei are o fundamentare eternă. Este energia care ne alcătuieşte.”
Cât se poate de ciudat este că presupusele cauze ale autismului (vaccinuri, taţi de vârstă medie şi sprayul nazal fiind numai câteva dintre ele) sunt tot atât de variate pe cât este spectrul însuşi al tulburărilor autiste, şi totuşi fiecare cauză se manifestă prin simptome identice – ce coincidenţă! În încercarea noastră înverşunată de a găsi o „vindecare” pentru autism, să fi bătut la porţi greşite?
Ar trebui să nu permitem scăderea nivelului aşteptărilor, în schimbul alterării şi al reglării cu precizie a relaţiilor noastre personale. Atunci, ne vom concentra asupra cauzelor autismului şi nu asupra a ceea ce autismul cauzează. În loc să constituie o „epidemie”, poate că autismul este remediul pentru suferinţa lumii. Gândiţi-vă numai la ce s-ar putea întâmpla dacă am încerca să-l integrăm, în loc să-l vindecăm: o întâlnire a inteligenţelor, comunităţi de vindecători, intuitivi şi vizionari – o adevărată colonie de cunoscători ai inimii!
În ceea ce priveşte autismul şi harul spiritual, puterea antrenării – legătura de iubire care se formează între persoane unite prin voinţa divină – devine garantul unei explorări mai aprofundate.
Nu aveţi nevoie decât de iubire
Ceva mai demult, când discutam cu prietenul meu Carl, îi sugerasem că singurătatea în care trăia – el şi alţii asemenea lui – nu era lipsită de o anumită finalitate. Filosoful spiritualist dr. Wayne Dyer a denumit acest gen de contemplare introspectivă permanentă – „în-Spirit”. Conceptul creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu trebuie înţeles ca o interpretare literală (adică două mâini, două picioare, doi ochi ş.a.m.d.), ci ca o referire la structura însăşi a sufletului, la esenţa fiinţării „în-Spirit”. Când suntem „în-Spirit” cu ceilalţi, arată dr. Dyer, „existăm în aceeaşi energie vibraţională ca şi Sursa noastră şi atragem energia aceea în fiecare din noi.” Dacă iubirea este legătura care ne uneşte, atunci şi formula ecuaţiei următoare este adevărată: a fi în armonie metafizică (în-Spirit) + armonizare fiziologică (îndrăgostit) = tipare armonioase (inspirat) = posibilităţi nelimitate (infinit).
Fragmente din Esenţa autismului – Dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omeneşti – o perspectivă dincolo de etichetări