„William Stillman este unul dintre puţinii oameni capabili să le explice neurotipicilor funcţionarea minţii autiste şi face uz de această abilitate pentru a pune în discuţie eternele întrebări filosofice. De unde ştim ce este adevărat? Există, oare, o forţă superioară prin intermediul căreia putem ajunge la înţelegerea mai profundă a noastră şi a celorlalţi? Cum să comunicăm cu cei care nu se pot exprima singuri? Din fiecare pagină a Esenţei autismului răzbate crezul fundamental al lui Stillman despre persoanele cu autism sau cu tulburări asemănătoare: indiferent cum pare o persoană la prima  vedere, trebuie întotdeauna să prezumăm existenţa inteligenţei şi să-i respectăm inteligenţa şi sufletul.” – Lisa Jo Rudy, About.com Guide to Autism Spectrum Disorders

Gândindu-se la genul de suport material de care are nevoie, un bărbat autist pe nume Izzy a alcătuit răspunsul: „Nu sunt sigur în privinţa detaliilor tehnice şi nici nu prea ştiu cum să explic asta, dar eu mă racordez la bătăile inimii celorlalţi – cu unii oameni este posibil, dar nu cu toţi – şi atunci pot să formez cuvinte şi încep să comunic.”

Acest concept este în acord cu cercetările din domeniul incipient al neurocardiologiei – studierea „creierului” inimii – iniţiat de Institutul HeartMath, din Boulder Creek, California. În cartea sa, Biologia Transcendenţei, autorul Joseph Chilton Pearce arată cum aceiaşi neurotransmiţători (precum serotonina, dopamine şi norepinefrina) care se găsesc în creier şi care ne influenţează conştiinţa, au fost descoperiţi şi în ganglionii inimii, care, prin intermediul unor structuri interne complicate, afectează ţesuturile corpului, structura muşchilor şi organele interne. Cu toate acestea, a observat Pearce, ganglionii, care de obicei „întrerup” sau interpretează comunicarea dintre inimă şi părţile corpului mai sus menţionate, sunt nemediaţi atunci când fac legătura între structurile neuronale ale inimii şi regiunile emoţionale şi cognitive ale creierului. Altfel spus, departamentul de neurocardiologie de la Institutul HeartMath susţine că se poartă un „dialog” neîntrerupt sau că există un schimb fluent între inima şi creierul nostru, prin intermediul acestor căi neuronale.

Mai mult decât atât, atunci când frecvenţele inimii şi ale creierului îşi sincronizau aspectul formelor de undă – ceva de genul echivalării citirilor EKG şi EEG –, se înregistrau tipare armonioase care au fost denumite „antrenare”.12

Aceste forme de undă sincronizate pot trece de la o persoană la alta. Acesta este modul în care se creează legătura dintre mamă şi sugar în timpul alăptării sau în care îndrăgostiţii ajung simultan la apogeul plăcerii lor erotice prin contact sexual direct. Printre exemplele de fiecare zi care-mi vin acum în minte: ne gândim la o persoană iubită, iar aceasta ne telefonează sau ne trimite un email exact în acelaşi moment, rostim simultan acelaşi lucru cu un prieten de suflet (un lucru pe care, în momentul respectiv, nu-l cunoaşte nimeni altcineva în afară de noi şi el) sau râdem în acelaşi timp cu prietenul nostru. Exact acest concept a fost descoperit într-un studiu din 2006, efectuat în Suedia, la Universitatea Uppsala, şi anume că „bebeluşii învaţă să prezică acţiunile celorlalţi cam în aceeaşi perioadă în care învaţă ei înşişi să realizeze acele acţiuni”.

12 În întregul univers există o tendinţă spre alinierea ritmică, numită entrainment.  Creierul uman tinde să urmărească ritmuri. Activitatea electrică a creierului este de tip ritmic şi definită prin unde cerebrale. Acest efect de urmărire a frecvenţei de către undele cerebrale ca răspuns la o stimulare ritmică se numeşte antrenarea undelor cerebrale. (sursa: http://www.matigrupmedical.com/David%20Delight/AVE.html). Antrenarea poate fi înţeleasă, intuitiv, şi ca fenomen de intrare a undelor cerebrale în rezonanţă oscilatorie.

Fragmente din cartea

Esenţa autismului – Dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omeneşti – o perspectivă dincolo de etichetări de William Stillman