Î: Care sunt aspectele cognoscibile ale morţii fizice?
R: Teama de moartea fizică implică multe alte anxietăţi umane şi, prin urmare, este foarte utilă o clarificare a ceea ce înseamnă ea, de fapt. Există două aspecte cu adevărat importante, care nu sunt însă prea cunoscute.
Primul este că nu ne experimentăm propria moarte fizică, deoarece în momentul decesului corpului, facultatea de a experimenta (sau de conştienţă) părăseşte instantaneu şi fără durere corpul, iar noi ne simţim imediat liberi şi puternic uşuraţi. Surpriza constă în descoperirea faptului că nu suntem nicidecum morţi, ci chiar foarte vii. Fostul corp este perceput ca nemaifiind nici măcar atractiv sau dezirabil. Sinele renăscut devine acum fascinat de redescoperirea imortalităţii şi a noilor potenţialităţi la care s-a trezit. Corpul a fost ca o cuşcă din care ne simţim acum eliberaţi. Corpul nu a constituit niciodată sursa sentimentului sinelui sau a existenţei, ci, mai degrabă, doar o parte a identificării acestora cu conţinutul.
Al doilea aspect interesant şi eliberator, care are menirea de a elimina o parte însemnată din anxietatea legată de moarte, este acela că momentul morţii fizice a fost deja stabilit, din punct de vedere karmic. Dar, cu toate că momentul este hotărât la naştere, natura şi circumstanţele în care va surveni nu sunt prestabilite, ci influenţate de alţi factori sau opţiuni. Acestea din urmă pot implica procese psihologice cum ar fi sentimente de vinovăţie, alegerea mecanismelor simbolice ale morţii, asumarea riscului, decizii legate de sănătate, modele culturale şi, foarte important, sisteme de credinţe ale eului/minţii.
Simplul fapt de a şti că nu ne putem experimenta propria moarte fizică şi că momentul acesteia este deja prestabilit, uşurează o mare parte din grijile inutile. Singura „moarte“ reală care este posibil a fi experimentată este moartea finală a eului, adică încetarea identificării noastre eronate cu acesta. Dar nici chiar această încercare teribilă nu trebuie obligatoriu experimentată, deoarece poate fi refuzată atât de mult timp cât dorim. Această moarte, cu adevărat efectivă, nu poate surveni fără consimţământul interior al persoanei în cauză.
Deoarece eul presupune că este un corp, el crede că „nimeni nu a supravieţuit vreodată morţii pentru a ne povesti cum a fost“. Aceasta este o credinţă eronată, care dispare dincolo de nivelul 600 al conştiinţei, unde nu numai că încarnările anterioare şi morţile fizice sunt rememorate cu uşurinţă, dar şi circumstanţele şi semnificaţia fiecărei morţi sunt reamintite foarte clar.
În general, dacă conştiinţa entităţii se află sub nivelul 200, moartea poate cauza unele reacţii de durere, mânie, resentiment sau de pierdere. Peste nivelul 200, moartea reprezintă o oportunitate de învăţare care serveşte creşterii conştienţei. La nivelurile mai înalte, moartea reprezintă o oportunitate pentru salturi majore ale conştiinţei.
Nu caracterul fizic al vieţilor anterioare e cel important, ci lecţiile spirituale care au fost învăţate. Uitându-ne la o succesiune de vieţi, putem vedea evoluţia conştiinţei prin variatele stadii de învăţăre ale acesteia.
Sinele -realitate si subiectivitate, David R.Hawkins