În Tibet, noi spunem că multe boli pot fi vindecate cu medicamentul unic al iubirii şi al compasiunii. Aceste calităţi reprezintă sursa primă a fericirii, şi nevoia noastră de ele se găseşte în adâncul fiinţei noastre. Din păcate, iubirea şi compasiunea au fost prea multă vreme omise din prea multe sfere ale interacţiunii sociale. De obicei asociate cu familia şi casa, practicarea compasiunii şi a iubirii în viaţa publică este considerată nepractică, chiar naivă.Asta-i tragic. În viziunea mea, practicarea compasiunii nu este doar un simptom al idealismului ireal, ci modul cel mai eficient de a urmări atât interesele celorlalţi, cât şi pe ale noastre. Cu cât mai mult – noi, ca naţiune, grup sau indivizi – depindem de ceilalţi, cu atât mai mult este propriul nostru interes să ne asigurăm bunăstarea.

O minte dedicată compasiunii este ca un rezervor arhiplin ce dă pe dinafară, o sursă constantă de energie, determinare şi bunătate. Această minte e ca o sămânţă – dacă este cultivată ca atare, dă naştere multor altor calităţi, precum iertarea, toleranţa, puterea lăuntrică şi încrederea de a depăşi frica şi nesiguranţa. Mintea plină de compasiune este ca un elixir – este capabilă să transforme situaţiile rele într-unele benefice.

Aşadar, nu trebuie să ne limităm exprimarea iubirii şi a compasiunii numai la familie şi la prieteni. Cum nici compasiunea nu este doar responsabilitatea clericilor, a lucrătorilor din domeniul sănătăţii sau a asistenţilor sociali. Este treaba fiecărei părţi a comunităţii umane.

Fragment din cartea-dialog Închipuie-ţi toţi oamenii – O conversaţie cu Dalai Lama despre bani, politică şi viaţă aşa cum ar putea fi , dialog realizat de Fabien Ouaki în colaborare cu Anne Benson, publicat in 1999 de Wisdom Publications.