Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde  – David R. Hawkins

De-a lungul istoriei, rarii devotaţi spirituali care au experimentat stările superioare ale conştiinţei – sau chiar iluminarea – erau numiţi mistici şi etichetaţi adesea drept eretici, fiind astfel persecutaţi, excomunicaţi şi arşi pe rug. Învăţăturile lor constituiau ameninţări pentru structurile de putere fundamentate pe erorile spirituale. Într-adevăr, domnia vinovăţiei, a păcatului şi a fricii era serios periclitată de un Dumnezeu infinit de milos, plin de compasiune şi iubitor.

Până acum, înţelegerea omului nu a cuprins faptul că adevărul aduce pacea, iar falsitatea – teama. Prin intermediul acestui semn, se poate observa diferenţa.

La sfârşitul anilor ’80, nivelul conştiinţei omenirii a sărit de la 190 (unde stagnase multe secole), depăşind şi pragul critic 200 (nivelul Integrităţii), pentru a ajunge, în cele din urmă, la actualul nivel de 207. Acest nivel superior al conştiinţei nu mai este defel propice cruzimii şi urii, lucru confirmat şi de faptul că o mare parte a societăţii – inclusiv bisericile – au renunţat să mai accentueze păcatul şi teama. Ele vorbesc acum despre Dumnnezeul iubirii. Actualul Papă se pronunţă împotriva uciderii, execuţiilor şi inchiziţiei, recunoscând totodată şi eşecul apărării nevinovaţilor.

(Cartea a apărut în versiunea originală engleză în anul 2001, deci sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. N.tr.)

Este pe cale să se ivească promisiunea unei noi ere a înţelegerii umane cu privire la Dumnezeu. Nivelul conştiinţei omenirii este suficient de ridicat acum pentru ca, în locul adorării dumnezeului urii şi vinovăţiei, să poată fi recunoscut adevărul Dumnezeului Iubirii.

Omenirea se găseşte astăzi la marele prag al adevăratei treziri, care poate constitui adevărata natură a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos de care vorbesc scripturile. După ce aproape a atins punctul autoexterminării nucleare, civilizaţia „s-a dat cu capul de  prag“ şi s-a reîntors spre Lumină. Subvergenţa adevărului spiritual în contrariul său se poate petrece numai dacă nivelul conştiinţei omenirii se găseşte sub pragul valorii de 200, dar începe să se corecteze atunci când nivelul predominant al conştiinţei umanităţii depăşeşte linia Adevărului şi Integrităţii (situată la acelaşi nivel 200).

Imediat ce trecem de nivelul 200 al conştiinţei, Dumnezeu este văzut ca esenţă a dreptăţii, egalităţii şi libertăţii. El devine binevoitor şi prietenos. Paradisul poate fi atins – iată un fapt care devine o realitate plauzibilă, pe măsură ce răsar noi speranţe din abisul de disperare al generaţiilor lipsite de speranţă ale omenirii.

Umanitatea este într-un proces de renaştere, iar Dumnezeul bucuriei îl înlocuieşte pe cel al ororii şi al fricii.