Lumina albă #oricepoatefivindecat

Fragment din cartea Orice poate fi vindecat, Partea a II-a: Sistemul oglindă – corp, Capitolul 7

Atunci când sunteţi în adâncul adâncurilor fiinţei voastre, precum un singur punct de conştiinţă scăpărând de inteligenţă, înseamnă că experimentaţi Lumina Albă. Cu alte cuvinte, în cea mai profundă parte a voastră se află sursa Luminii Albe, deşi alţi oameni aleg s-o experimenteze ca venind de sus.

Deoarece provine din şi reprezintă cea mai profundă parte din voi înşivă, ea poate să fie utilizată pentru a curăţa şi a înlătura tot ceea ce nu sunteţi voi. Unor vindecători le place să se cureţe după un proces de vindecare, dacă au sentimentul că au preluat ceva din vibraţiile sau conştiinţa celuilalt. Dacă aveţi acelaşi gen de probleme, puteţi să vă curăţaţi umplându-vă cu propria voastră Lumină Albă şi să reveniţi la starea de conştiinţă pe care o cunoaşteţi şi pe care o recunoaşteţi drept voi înşivă aflaţi în echilibru.

Din punct de vedere ezoteric Lumina Albă este cunoscută ca cea mai înaltă formă de protecţie spirituală şi este frecvent folosită pentru a crea senzaţia de protecţie împotriva ameninţărilor percepute. Atunci când vă umpleţi cu Lumina Albă şi vă înconjuraţi cu Lumina Albă, vă simţiţi protejaţi. Atunci când trăiţi aşa ceva, aveţi un sentiment de siguranţă şi sunteţi relaxaţi.

Cu cât vă relaxaţi mai mult, cu atât vă şi deschideţi mai mult, Lumina Albă străluceşte mai mult în voi şi vă simţiţi şi mai în siguranţă. Acest proces continuă până când sunteţi deschişi pe deplin şi relaxaţi complet, vă simţiţi protejaţi în întregime şi vă aflaţi complet în Lumina Albă.

Deoarece fiecare din noi este o conştiinţă cu aceleaşi capacităţi şi acelaşi echipament, suntem cu toţii egali ca fiinţe spirituale.

Nimeni nu are putere asupra voastră, decât dacă percepţia voastră le-a acordat această putere. Atunci când vă este frică de cineva, percepţia fricii sau sentimentul de a fi ameninţat este ceea ce îi conferă putere celuilalt, iar rezistenţa, frica constituie mecanismul. Dacă nu v-ar fi frică de celălalt, nu aţi stărui în percepţia că celălalt este mai puternic decât voi. Dacă nu l-aţi percepe ca fiind mai puternic decât voi, nu ar mai fi nimic de care să vă fie frică.

Lasă un răspuns