Fragment din volumul Vindecare şi recuperare, Cap. 2, Vindecarea asistată – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.
O boală este mai degrabă strigătul conştiinţei noastre care ne cere să ne îndreptăm atenţia asupra unui lucru ce trebuie să fie observat. Există ceva de care ne simţim vinovaţi, înspăimântaţi, sau avem alte emoţii negative. Există un sistem de credinţe pe care le avem şi la care trebuie să renunţăm sau să le anulăm. Este ceva ce trebuie iertat şi ceva în interiorul nostru care trebuie să fie iubit, aşa că mulţumim pentru tot ceea ce este adus în conştienţa noastră. Vom spune: “Mulţumesc ulcerule. Înţeleg. M-ai forţat să privesc modul în care mă condamnam pe mine şi nu mă iubeam. Îţi mulţumesc hipoglicemie pentru că mi-ai aratat de cât timp trăiesc în frică.” Mulţumim tuturor bolilor noastre pentru că ele ne-au adus aici, să putem avea bunăvoinţa şi acceptarea de a ne muta într-un câmp al iubirii, iar bucuria înţelegerii în prezent, că acesta e modul prin care corpul se poate auto-vindeca.
Durerea serveşte unui scop şi acum noi înţelegem asta altfel. Vom face o limonadă chiar din lămâi. În loc să intrăm în autocompătimire sau ranchiună faţă de boală, în loc să ne plângem de milă, “sunt o victimă”, vom spune: “Ce încearcă să-mi arate acest lucru? Ce trebuie să învăţ?” Devenim interesaţi să învăţăm despre natura conştiinţei şi descoperim ceea ce se ascunde sub o boală şi cum putem să o vindecăm printr-o înţelegere mai profundă.
Primele unelte-instrumente de care avem nevoie sunt bunăvoinţa şi o minte deschisă. Bunăvoinţa de a spune că mintea vede ceva ce îi cere să fie văzut pentru a fi vindecat. Vindecarea corpului urmează vindecării minţii. Toate bolile fizice la care, până la urmă, am renunţat, s-au vindecat prin propria lor natură ca rezultat al vindecării minţii, al formelor-gând din minte. Toate vindecările sunt rezultatul bunăvoinţei de a renunţa la condamnarea de sine şi a altora, renunţarea la criticism, autocompătimire, rachiună şi toate energiile negative aflate sub nivelul 200, inclusiv regretul, îngrijorarea, anxietatea, doleanţa, condamnarea şi ura de sine. Renunţarea la aceste lucruri a determinat schimbarea câmpului energetic cu unul care aduce vindecarea. Am continuat să lucrez anulând sistemele de credinţe legate de hipoglicemie şi gută. Cum apărea o manifestare a acestei credinţe, o anulam, îi spuneam: “Nu mai cred în asta. Eu nu mai sunt subiectul acestui lucru. Acesta e rezultatul a ceea ce cred eu, iar eu am puterea de a anula aceste credinţe.” Astfel, începem să deţinem puterea de a refuza, de a respinge, de a nu crede, de a nega. “Am puterea de a refuza. Nu sunt obligat să cred în asta.”
Pentru că aceste sisteme de credinţe sunt atât de prevalente în cultura noastră, noi credem cu naivitate că ele trebuie să aibă o anumită realitate, altfel nimeni n-ar crede în ele. Singura realitate pe care o deţin este la nivelul formei-gând. Faptul că acceptăm că se găsesc la nivelul unei forme-gând nu înseamnă că este o realitate. Nu înseamnă decât că acceptăm acest lucru. Prin urmare, pot refuza să cred în sistemul colectiv de credinţe despre toate aceste boli şi pot observa cum aceste programe intră în acţiune. Refuz să cred în toate programele educaţionale bine intenţionate legate de aceste boli – hipoglicemie, gută, boli de inimă, colesterol, etc. Pe măsură ce este născocită fiecare boală, noi devenim subiecţii ei. Suntem subiecţii supuşi acelor lucruri pe care le păstrăm în mintea noastră.
Vindecare şi recuperare, David R.Hawkins