A privi în tine însuţi este mai curând o atitudine decât o tehnică sau o practică spirituală. Acest lucru înseamnă să părăseşti fascinaţia faţă de conţinutul minţii şi faţă de lumea pe care o reflectă aceasta. Această detaşare poate fi resimţită la început ca o posibilă pierdere, ca şi cum ne-am afla în faţa morţii lumii şi a tuturor promisiunilor acesteia. O asemenea moarte poate fi experimentată pasiv, dar nu este altceva decât trecerea unei iluzii.

În realitate, nu de pierderea lumii ne temem, ci de plictiseală. Însă, sentimentul plictisului trece atunci când recunoaştem faptul că el este numai o consecinţă a asocierii noastre cu trecutul sau viitorul; astfel, eul este singurul care se poate plictisi. Eul doreşte noutatea şi este complet dependent de ce se va întâmpla în „continuare“.

din Ochiul Sinelui – de care nimic nu se poate ascunde – David R. Hawkins, M.D., Ph.D.

Î: Cine este cel care-ţi scrie cărţile sau cel care-ţi susţine seminariile?

R: Întrebarea în sine este greşită. Este mai corect să se întrebe „ce”, în loc de „cine”. În Realitate nu există un „cineva”, ci o însuşire sau o capacitate supraindividuală, autonomă şi spontană. Intenţia catalizează potenţialitatea să devină realitate.

Realitatea/Sursa este Învăţătorul interior, care este Prezenţa Sinelui. Verbalizarea este rezultatul utilizării capacităţii intelectuale a minţii pentru servirea Minţii. Suveranitatea îi aparţine Minţii, pentru care mintea verbalizată nu este decât o simplă unealtă pragmatică.

Cunoaşterea este nonlineară, însă elucidarea ei, din considerente de comunicare umană, este lineară. Totuşi, simultan există şi un nivel de comunicare nonverbală, care îi facilitează ascultătorului înţelegerea. Aceasta are loc prin intermediul cărţilor scrise şi cu atât mai mult în prezenţa învăţătorului.

În Învăţător, Cunoscătorul este Cunoscutul. În gândirea obişnuită, cunoscutul şi cunoscătorul sunt distincţi. Într-un Învăţător nu există dualitatea Cunoscătorului, fiindcă, în virtutea identităţii, ei sunt unul şi acelaşi. Sinele oferă răspunsul la întrebări; nu le preia de la „altcineva”. Cunoscătorul/Sinele este iniţiatorul/sursa vorbitorului.

din Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională