Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – David R. Hawkins

Din CAPITOLUL 13 – Transcenderea identificării cu egoul/sinele

Eliminarea identificării cu egoul/sinele reprezintă punctul central de interes al evoluării spirituale şi enigma care a pus în încurcătură până şi minţile cele mai luminate din istorie. Dificultatea esenţială a problemei o constituie identificarea greşită cu însuşirile funcţiei de procesare a egoului/minţii deja identificate cu linearitatea localizării fenomenelor. Dar aceasta este o consecinţă firească, asociată realităţii fizice a experimentării vieţii în corpul uman. Problema principală o reprezintă identificarea greşită a sursei actuale a subiectivităţii şi presupunerea că ea este localizată, în loc de nelocalizată.

O analogie pentru cele de mai sus ar fi electricitatea, care este un tip generic de energie şi, din această cauză, „impersonală”. Atunci când electricitatea străbate prăjitorul de pâine sau ventilatorul, dispozitivul s-ar considera în mod eronat pe sine ca sursă primară a electricităţii, fără să realizeze că nu este decât o unitate de ieşire. Fără „viaţa” pe care i-a dat-o energia electrică, orice unitate receptoare ar rămâne inertă.

Egoul/sinele se identifică pe sine cu diversele sale funcţii şi însuşiri pe care le etichetează, ca urmare a sentimentului de proprietate, drept „eu” şi afirmă că aceasta este „cel care sunt”. Toate acestea au drept rezultat vanitatea calităţii de autor, o eroare care a apărut pe parcursul evoluţiei ca urmare a identificării cu experienţele simţurilor. În felul acesta ia naştere concluzia tipică după care „eu” simt furnicături, în loc de „corpul meu” simte furnicături. Aceeaşi greşeală a asumării calităţii de autor/proprietar intervine şi în cazul sentimentelor şi al gândurilor, şi anume faptul că observatorul se identifică cu subiectul şi conţinutul experimentatorului.