Putere versurs Forţă – Determinanţii ascunşi ai comportamentului uman – David R. Hawkins
“Dacă cineva poate scăpa de influenţa egocentrică a câmpurilor de atracţie aflate sub nivelul 200, alegând o abordare a vieţii definită de prietenie, cinste, amabilitate şi iertare (şi chiar făcând acte de caritate), atunci nivelele superioare pot fi atinse cu siguranţă – cel puţin din punct de vedere teoretic; practic, este nevoie de foarte multă voinţă.
Astfel, deşi nu este un lucru obişnuit să trecem dintr-un câmp energetic în altul în cursul unei vieţi, această oportunitate există totuşi. Rămâne ca motivaţia să activeze potenţialul, pentru că în lipsa exerciţiului alegerilor nu poate avea loc nici un progres. Este bine să subliniem din nou faptul că progresia unui nivel calibrat de putere este una logaritmică. Astfel, alegerile individuale pot avea un efect considerabil. Diferenţele existente între nivelele de putere (de exemplu, între 361,0 şi 361,1) sunt foarte importante, fiind capabile să transforme atât viaţa cuiva, cât şi efectul acesteia asupra lumii în ansamblu.”
(pag.71)