Fragment din What the Bleep Do We Know!? Ce naiba ştim noi, de fapt?!
Devine, probabil, mai uşor de înţeles de ce cele două domenii, ale fizicii şi misticismului, se iau în răspăr. Lucruri separate, dar întotdeauna în atingere (non-local); electroni mutându-se de la A la B, dar niciodată între; materie apărând (matematic) pentru a fi o funcţie undă distribuită, devenind spaţial existentă atunci când e măsurată.
Misticii par să nu aibă probleme cu aceste idei, în special cu acceleratorul de particule. Mulţi dintre fondatorii cuanticii au avut un interes major în problema spirituală. Niels Bohr, folosind simbolul Ying/Yang pe coatele hainei sale; David Bohm a purtat lungi discuţii cu înţeleptul indian Krishnamurti; Erwin Schrödinger ţinea seminarii despre Upanişade.
Dovedeşte fizica cuantică punctul de vedere mistic?
Dacă întrebaţi fizicienii, veţi obţine tot felul de răspunsuri. Puneţi această întrebare la o petrecere de fizicieni şi afirmaţi empatic o părere şi s-ar putea (cuantica este probabilitate, până la urmă) să obţineţi o bătaie cu pumni.
Dincolo de materialiştii mascaţi, pare a exista un consens în ceea ce priveşte faptul că ne aflăm în stadiul analogiei, că paralelismul este mult prea uluitor pentru a fi ignorat, că tiparul minţii de a păstra o imagine paradoxală despre lume este la fel atât în cuantică, cât şi în Zen. Aşa cum îl citam mai devreme pe dr. Radin: “Este însă un alt fel de a gândi despre lume care este sugerat; este arătat de mecanica cuantică”.
Întrebări despre ce cauzează colapsul funcţiei undă sau dacă evenimentele cuantice sunt cu adevărat aleatorii, sunt însă fără răspuns. Dar, dacă necesitatea de a produce un concept unificat despre realitate, care ne include pe noi, şi care răspunde misterelor cuanticii este irezistibilă, filosoful contemporan Ken Wilber cere, de asemenea, precauţie:
“Munca acestor fizicieni – Bohm, Pribram, Wheeler şi alţii – este mult prea importantă pentru a fi diminuată de speculaţii forţate asupra misticismului. Iar misticismul însuşi este mult prea profund pentru a fi asociat cu teoretizarea ştiinţifică. Lăsaţi-le să se aprecieze una pe alta şi permiteţi ca dialogul lor şi schimbul mutual de idei să nu se oprească niciodată…
De aceea punctul meu de vedere este că a critica anumite aspecte ale noii paradigme este, în mod clar, nu o acţiune împotriva perpetuării vreunui interes pentru viitoare încercări, ci este mai degrabă o chemare pentru precizie şi claritate în prezentarea subiectelor-problemelor care sunt, până la urmă, extraordinar de complexe.” Ken Wilber – Paradigma holografică (Boston: Shambhala. 1985)
Concluzii
Concluzii? Probabil glumiţi! Vă rog, dacă aveţi cumva oarece concluzii, mergeţi mai departe cu ele. Indiferent dacă aveţi sau nu concluzii, bine aţi venit în extraordinara, năucitoarea, discutabila lume a gândiriiabstracte. Ştiinţa, misticismul, paradigmele, realitatea – priviţi ce investigăm, descoperim şi dezbatem noi, oamenii. Uitaţi-vă la felul în care mintea omenească a explorat această lume ciudată în care se pare că ne-am găsit pe noi înşine. Aceasta este adevărata noastră măreţie.