Pe măsură ce ştiinţa a săpat din ce în ce mai adânc în universul său mort, a dat peste şi a dezlegat un mister.
La începutul secolului al XX–lea, laţul strâns al materialismului a fost desfăcut de oameni de ştiinţă precum Albert Einstein, Niels Bohr, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger şi alţi fondatori ai teoriei cuantice care au spus lumii: sondează destul de adânc în materie şi aceasta dispare şi se dizolvă în energie nemăsurabilă.
Dacă îl urmărim pe Galileo şi încercăm să descriem în mod matematic, se dovedeşte că universul nu este deloc material! Universul fizic este în mod esenţial non-fizic şi s-ar părea că apare, se iveşte, dintr-un câmp care este mult mai subtil decât energia însăşi, un câmp care arată mai mult ca informaţie, inteligenţă sau conştiinţă decât ca materie.
Dacă ştiinţa şi spiritul cercetează natura realităţii nelimitate – şi, în mod evident, cu cât este mai nelimitată, cu atât este mai apropiată de realitate – atunci, în mod inevitabil, vor trebui să-şi intersecteze drumurile. Cele mai vechi scripturi cunoscute, Vedele, vorbesc despre lumea fizică ca fiind o iluzie, maya.
Fizica cuantică spune că realitatea nu este aşa cum o vedem; mai degrabă este, în cel mai bun caz, aproape goală, şi chiar mai mult, seamănă cu nişte valuri/unde de un nimic fără de substanţă (n.t. în engl. no-thing / nici un lucru).
Buddhiştii tibetani vorbesc despre originea interdependentă a tuturor lucrurilor. În fizică există starea de legătură/interconectarea (entanglement) care spune că toate particulele sunt conectate şi au fost aşa de la big bang încoace (când au devenit legate pentru prima oară). Şi mai poetic, găsim în Zen şi faimosul koan: “Care este sunetul aplauzelor unei singure mâini?” care se aude în ecou în întrebarea fizicii: “ Cum poate o particulă să existe în două locuri în acelaşi timp?”
Profesionişti de ambele laturi ale gardului despărţitor au cercetat adânc în disciplinele lor, cu toate că istoria progresului uman arată că evoluţia apare prin includerea unor arii de studiu din ce în ce mai largi şi prin integrarea acestora.
Care este sunetul sărutului dintre doi adversari? – Will Arntz
Două feţe ale aceleiaşi monede
În prezent, moneda rămâne împărţită, având religia pe o parte şi ştiinţa pe cealaltă. De ce? Nu pentru că realitatea este împărţită, ci pentru că adepţii viziunii asupra lumii lor sunt oameni. Mai ţineţi minte de ce oamenii nu pun Mari Întrebări? Pentru că răspunsul pe care-l primesc s-ar putea să nu fie cel pe care şi-l doresc.
Ce-ar fi dacă mintea şi materia nu sunt despărţite? Dacă între cele două există unde observabile de feedback? Suntem în secolul al XXI-lea şi totuşi ştiinţa de bază încă refuză să privească la acest aspect.
Dr. Dean Radin, cel mai de seamă om de ştiinţă al Institutului Noetic Sciences, urmăreşte investigarea fenomenelor fizice, cu o strictă aderare la metoda ştiinţifică. Chiar şi aşa, el întâmpină rezistenţă din partea comunităţii ştiinţifice generale.
Aşa cum spune Dr. Radin:
“Aceştia (oamenii de ştiinţă importanţi) cred în mod personal că au evoluat datorită experienţei lor, dar nu vorbesc despre asta în public pentru că în public, cel puţin în cadrul lumii academice, nu trebuie să vorbeşti despre asta. Şi aceasta este una dintre puţinele arii în academie unde acest tabu nu numai că este puternic, dar a persistat cel puţin un secol. Cunosc foarte, foarte mulţi colegi doctori în ştiinţe… oameni distinşi în domeniile lor – în psihologie, în neurologie cognitivă, în neurologie generală, în fizică… care, în mediu privat sunt foarte interesaţi de … fenomenul psihic. Unii dintre ei obţin rezultate bune în experimentele lor. Păi, de ce nu auzim despre asta? Deoarece cultura lumii academice spune că nu poţi vorbi despre asta. Aşa că, noi trăim în parabola hainelor celor noi ale împăratului. Vreau să spun, chiar şi acum tabuul este atât de puternic, încât nici măcar n-ai voie să vorbeşti despre el. E ca un fel de proiect secret al guvernului în care însăşi existenţa proiectului este în sine un secret. În fine, tabuul este secret, nimeni nu are voie să vorbească despre el. Odată ce tabuul este enunţat, s-a făcut şi primul pas în a-l face să se dizolve, şi în acel moment veţi găsi un interes enorm din partea acestor oameni de ştiinţă de a studia aceste lucruri.”
Fragment din cap.2- Ştiinţa şi religia: marele divorţ