Dorul de acasă #calatoriasufletelor

Călătoria sufletelor – Michael Newton

Fragmente din Introducere

Dacă încetarea funcţiilor vitale ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor care ţin de persoana noastră, atunci viaţa s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuşi, o anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne închipuim o lume de apoi şi să simţim o legătură cu o putere superioară şi chiar cu un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara universului nostru fizic? Şi cum arată? Ce facem când ajungem acolo? Există vreo fiinţă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi ca omenirea însăşi şi vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre noi.

Răspunsurile adevărate la taina vieţii de apoi rămân, pentru majoritatea oamenilor, încuiate în spatele unei uşi spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conştient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câţiva ani marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp şi apoi s-au întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare şi chiar cum au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări scrise în multe cărţi despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire sumară asupra a tot ceea ce trebuie ştiut despre viaţa de după moarte.

Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conţinutul acestei cărţi, nu par aşa. În calitate de consilier şi psihoterapeut m-am specializat în modificările comportamentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienţilor mei, stimulându-i să-şi conecteze gândurile şi emoţiile care să favorizeze un comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înţelesul, funcţia şi consecinţele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare mintală nu este imaginară.

La începutul practicii mele mă opuneam rugăminţilor oamenilor de a analiza vieţile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradiţională. În timp ce foloseam hipnoza şi tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea amintirilor neplăcute şi a traumelor din copilărie, am simţit că orice încercare de a ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost neortodoxă şi neclinică. Interesul meu pentru reîncarnare şi metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu un tânăr pentru controlul asupra durerii.

Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinţei este antrenarea subiectului în a-şi mări durerea, pentru ca subiectul să poată învăţa şi cum s-o micşoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din şedinţele noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat şi-a imaginat că este înjunghiat pentru a-şi crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la urmă i-am descoperit şi existenţa anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul celui de-al doilea război mondial în Franţa, şi cu această ocazie am putut elimina şi durerea în întregime.

Încurajat de clienţii mei, am început să fac experimente, trimiţându-i pe unii dintre ei în trecutul şi mai îndepărtat, înainte de ultima lor naştere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a nevoilor curente, a credinţelor şi stărilor de teamă ar putea da naştere la fantezii, imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de experienţe trecute prea reale şi legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să înţeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi întâmplările vieţilor noastre anterioare, dar şi cine suntem noi astăzi.

Apoi am dat peste un lucru de proporţii imense. Am descoperit că era posibil să privesc lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect sub hipnoză care ar putea să-mi relateze despre viaţa dintre vieţile de pe Pământ.

Cazul care mi-a deschis uşa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a doua şi care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre stările ei de singurătate şi de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai a terminat să-şi amintească de cea mai recentă viaţă anterioară. Această persoană neobişnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conştiinţă modificată. Fără să-mi dau seama, iniţiasem o comandă exagerat de scurtă pentru această acţiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. În acelaşi moment, am folosit, din greşeală, unul din cuvintele declanşatoare pentru amintirea spirituală. Am mai întrebat-o şi dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi era dor.

Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu şi de aceea sunt atât de singură pe Pământ“. Mi-era neclar şi am întrebat-o mai departe despre locul în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns ea simplu, şi chiar acum mă uit la ei toţi“!

După ce am terminat cu această clientă şi am reascultat înregistrările şedinţelor cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei vieţii anterioare.

Există multe cărţi despre vieţile anterioare, dar n-am găsit niciuna care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o cercetare şi, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea spirituală prin intermediul subiecţilor mei. De asemenea, am mai învăţat că găsirea locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ.

Featured Image by Engin Akyurt from Pixabay

Lasă un răspuns