Mintea raţională preferă să păstreze adevărata cauză a emoţiei în afara conştienţei şi, în acest scop, se foloseşte de mecanismul proiecţiei. Învinovăţeşte evenimentele exterioare sau alte persoane de „provocarea“ unui anumit sentiment, iar pe sine se vede ca pe victima nevinovată şi neajutorată a cauzelor exterioare. „Ei m-au înfuriat.“ „El m-a supărat.“ „Asta m-a speriat.“ „Evenimentele care se petrec în lume sunt cauza anxietăţii mele.“

De fapt, lucrurile stau exact pe dos. Sentimentele suprimate şi reprimate caută o supapă de ieşire şi folosesc evenimentele exterioare ca declanşatori sau scuze pentru a se manifesta. Suntem ca nişte vase sub presiune pregătite să scoată aburi atunci când se iveşte ocazia. Declanşatorii noştri sunt armaţi şi pregătiţi să intre în acţiune.

În psihiatrie, acest mecanism poartă denumirea de deplasare. Pentru că suntem deja furioşi, evenimentele exterioare ne înfurie. Dacă, printr-o renunţare constantă, am reuşit să ne eliberăm de frica înăbuşită în noi, atunci este foarte greu, dacă nu imposibil, ca cineva, oricine, sau o situaţie oarecare, să reuşească să ne mai înfurie.

Acelaşi lucru este valabil pentru toate celelalte sentimente negative, din momentul în care s-a renunţat la acestea.

Letting Go-Calea renunţării, David R. Hawkins, M.D.,Ph.D.