Fragment din volumul

Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu – non-dualitate devoţională, David R. Hawkins M.D., Ph.D.

Deşi, în mod obişnuit, se consideră că creştinismul nu face referiri la karmă, acest lucru nu este adevărat. Face acest lucru, numai că nu foloseşte termenul ca atare. Creştinismul ne învaţă că păcatul şi virtutea au consecinţe foarte diferite pentru suflet după moarte. Aceasta cuprinde nu numai alternativele karmice ale raiului şi iadului, ci şi purgatoriul. În plus, o învăţătură tradiţională susţine că omul „s-a născut în păcat” ca urmare a izgonirii din rai a lui Adam şi a Evei şi că este, de aceea, afectat karmic prin cedarea în faţa tentaţiei şi refuzul de a se supune lui Dumnezeu. În consecinţă, iertarea lui Dumnezeu este reprezentată de apariţia unui mântuitor, născut de dragul răscumpărării păcatelor omului. Aşa cum a afirmat Iisus: „Nimeni nu ajunge în rai decât prin Mine.” În buddhism există Ţara Lotusului (Raiul), unde un aspect al lui Buddha vorbeşte ca un avocat. Într-o altă cultură şi în alte vremuri Krishna a afirmat, la rândul lui, că cei care îl venerează şi îl iubesc pe Dumnezeu – indiferent cum l-ar numi -, sunt „ai Mei şi dragi Mie”. Este aceeaşi învăţătură care apare şi în Psalmul 91.

Darul spiritual cel mai însemnat al existenţei umane este oportunitatea ca, prin opţiunea făcută de liberul arbitru al fiecăruia, Divinitatea poate fi îmbrăţişată sau respinsă indiferent de numele prin care este cunoscut Dumnezeu. Astfel, viaţa în formă umană şi permisiunea de a se încarna în forma aceasta sunt daruri de nepreţuit prin ele însele, aşa cum a arătat Buddha.

Treburile lumii sunt percepute şi interpretate în concordanţă cu nivelul individual al conştiinţei. De aceea, lumea poate părea dramatică, tristă, plină de nefericire, cauzatoare de teamă sau, dimpotrivă, atractivă, pasionantă şi provocatoare. La pragurile superioare ale nivelului de 500 ea este privită cu compasiune şi percepută ca frumoasă. La 600, este văzută ca plină de pace, iar la 700, aşa cum a spus Ramana Maharshi, „Lumea pe care o „vedeţi” (adică lumea percepută) nici măcar nu există; lăsaţi-o, aşadar, în seama lui Dumnezeu”.

Viaţa umană reprezintă o oportunitate spirituală majoră pentru conştiinţă, ca să evolueze şi chiar să atingă Iluminarea.

Este o expresie a darului vieţii prin care se poate, în final, ajunge la realizarea Sinelui. Viaţa temporală lumească este trecătoare şi de scurtă durată, însă consecinţele sale se întind pe o perioadă foarte îndelungată. Cel mai bine este, aşadar, să preţuiţi, cu recunoştinţă, această oportunitate. Strădania spirituală este, în sine şi prin sine, o expresie a aprecierii acestui dar al vieţii.