O altă parte a experienţei din pragul morţii care posedă multe caracteristici holografice este trecerea în revistă a vieţii. Ring se referă la aceasta ca la „un fenomen holografic prin excelenţă.“ Grof şi Joan Halifax, medic antropolog la Harvard şi coautor cu Grof al cărţii Întâlnirea umană cu moartea, au făcut şi comentarii pe marginea aspectelor holografice ale revederii vieţii. Conform celor spuse de câţiva cercetători ai experienţelor din pragul morţii, inclusiv Monroe, mulţi subiecţi ai fenomenului folosesc ei înşişi termenul „holografic“ când descriu această experienţă.
Motivul pentru care fac această caracterizare este evident de îndată ce începi să citeşti relatările despre trecerea în revistă a vieţii. Iar şi iar, subiecţii folosesc aceleaşi adjective pentru a o descrie, referindu-se la aceasta ca la o reluare tridimensională, încolăcită în jurul lor, incredibil de vie, a întregii lor vieţi. „E ca şi cum te-ai căţăra în interiorul unui film despre viaţa ta,“ spune unul dintre ei. „Fiecare moment din fiecare an al vieţii tale este desfăşurat cu detalii senzoriale complete. O aducere aminte totală, totală. Şi totul se petrece într-o clipă.“ „Toată treaba era cu adevărat stranie. Eram acolo; priveam, de fapt, aceste reluări scurte/ flashback-uri; umblam în realitate printre ele şi era atât de rapid. Totuşi, era destul de lent ca să pot înţelege totul,“ spune altul.
În timpul acestei aduceri aminte instantanee şi panoramice, subiecţii treceau din nou prin toate emoţiile, bucuriile şi tristeţile, care însoţiseră toate evenimentele din viaţa lor. Mai mult decât atât, simţeau şi toate emoţiile oamenilor cu care interacţionaseră. Simţeau fericirea tuturor indivizilor cu care fuseseră amabili. Dacă răniseră pe cineva, deveneau conştienţi în mod acut de durerea pe care victima lor o simţise ca rezultat al nechibzuinţei lor. Şi nici un eveniment nu părea prea neînsemnat ca să fie omis. În timp ce retrăia un moment din copilăria sa, o femeie a simţit deodată toată pierderea şi neputinţa pe care le simţise sora sa după ce ea (pe atunci copil) i-a smuls o jucărie.
Whitton a dezvăluit dovezi că actele nechibzuite nu sunt singurele lucruri care provoacă remuşcări indivizilor în timpul revederii vieţii. Sub hipnoză, subiecţii săi relatau că visele şi aspiraţiile ratate – lucrurile pe care speraseră să le realizeze în timpul vieţii lor, dar nu reuşiseră – le provocau şi ele accese de tristeţe.
Gândurile, de asemenea, sunt reluate cu fidelitate în timpul revederii vieţii. Reverii, feţe zărite o dată dar purtate în amintire ani întregi, lucruri care te-au făcut să râzi, bucuria pe care ai simţit-o când te-ai uitat la o anumită pictură, griji copilăreşti şi vise cu ochii deschişi de mult uitate – toate îţi zboară prin minte într-o clipă. Aşa cum rezumă un subiect: „Nici măcar gândurile noastre nu sunt pierdute … fiecare gând era acolo.“
Şi astfel, revederea vieţii este holografică nu numai prin tridimensionalitatea sa, ci prin capacitatea uimitoare de stocare a informaţiilor pe care o arată acest proces. Este holografică şi într-un al treilea mod. Precum litera „aleph“ din Kabbala, un punct mitic în spaţiu şi timp care conţine toate celelalte puncte în spaţiu şi timp, este un moment care conţine toate celelalte momente. Chiar abilitatea de a percepe reluarea vieţii pare holografică prin faptul că este o facultate capabilă să experimenteze ceva care, paradoxal, este în acelaşi timp atât incredibil de rapid, cât şi destul de lent ca să poată fi urmărit în detaliu. Aşa cum a spus în 1821 un individ care a trecut prin experienţa din pragul morţii, aceasta este capacitatea de „a înţelege simultan întregul şi fiecare parte.“ De fapt, revederea vieţii dezvăluie o asemănare remarcabilă cu scenele cu judecata de apoi descrise în textele sacre ale multor mari religii ale lumii, de la egipteni la iudeo-creştinism, dar cu o diferenţă esenţială. Ca şi subiecţii lui Whitton, cei care au trecut prin experienţele din pragul morţii raportează toţi că nu sunt niciodată judecaţi de fiinţele de lumină, ci simt numai dragoste şi acceptare în prezenţa lor. Singura judecată care are loc vreodată este autojudecata şi se naşte numai din sentimentele de vinovăţie şi regret ale persoanei. Uneori, fiinţele de lumină se fac simţite, dar în loc de a se comporta de o manieră autoritară, ele acţionează ca ghizi şi sfătuitori al căror scop este să îi înveţe.
Această lipsă totală a unei judecăţi cosmice şi/sau a oricărui sistem divin de pedeapsă şi răsplată a fost şi continuă să fie unul dintre cele mai controversate aspecte ale experienţelor din preajma morţii printre grupările religioase, dar este una dintre trăsăturile experienţei relatată cel mai adesea. Care este explicaţia? Moody crede că este la fel de simplu pe cât este de polemic. Trăim într-un univers care este mult mai benevolent decât realizăm.
Se pare că în minţile fiinţelor de lumină, compasiunea este barometrul graţiei, iar de fiecare dată când sufletele se întreabă dacă vreun act comis a fost bun sau rău, fiinţele răspund la frământările lor cu o singură întrebare: Ai făcut asta din iubire? Motivaţia ta a fost iubirea?
De aceea am fost trimişi aici pe Pământ, spun fiinţele, să învăţăm că iubirea este cheia. Ele recunosc că este o sarcină dificilă, dar lasă să se înţeleagă că este crucială, atât pentru existenţa noastră biologică, cât şi pentru cea spirituală, în moduri pe care poate că noi nici măcar nu am început să le înţelegem. Chiar şi copiii se întorc din tărâmul de lângă moarte cu acest mesaj imprimat puternic în gândurile lor. Un băieţel care, după ce a fost lovit de o maşină, a fost călăuzit în lumea de dincolo de două persoane în robe „foarte albe“, declară: „Ceea ce am învăţat acolo este că cel mai important lucru este să iubeşti cât timp eşti în viaţă.“
Al doilea lucru pe care fiinţele îl subliniază este cunoaşterea. În mod frecvent, cei care trec prin experienţele în pragul morţii comentează că fiinţele par mulţumite ori de câte ori un incident implicând cunoaşterea sau învăţătura pâlpâie pe acolo în timpul revederii vieţii. Unii sunt sfătuiţi deschis ca după ce se întorc în corpul fizic, să se îmbarce pentru căutarea cunoaşterii, în special a cunoaşterii legate de dezvoltarea sinelui sau sporirea capacităţii de a ajuta alţi oameni. Alţii sunt înghiontiţi cu formulări ca: „învăţătura este un proces neîncetat şi continuă chiar şi după moarte“ şi „cunoaşterea este unul dintre puţinele lucruri pe care le vei putea lua cu tine după ce vei muri.“
Superioritatea cunoaşterii în dimensiunea de după viaţă este evidentă şi în alt mod. Unii subiecţi au descoperit că în prezenţa luminii aveau deodată acces direct la toată cunoaşterea. Acest acces se manifesta în câteva modalităţi. Uneori venea în răspunsul la investigări. Un bărbat a spus că tot ce avea de făcut era să pună o întrebare, ca de pildă, cum ar fi să fii o insectă, şi a avea instantaneu această experienţă. Un alt subiect a descris acest lucru spunând: „Poţi să te gândeşti la o problemă … şi imediat afli răspunsul la ea. Aşa simplu. Şi poate fi orice întrebare, indiferent ce. Poate fi despre un subiect despre care nu ştii nimic, pe care nu eşti în situaţia să îl înţelegi măcar şi lumina îţi va da instantaneu răspunsul corect şi te va face să îl înţelegi.“
Unii subiecţi care au trecut prin experienţa din pragul morţii relatează că ei nici măcar nu au trebuit să pună o întrebare ca să aibă acces la biblioteca infinită de informaţii. Urmărind revista vieţii lor, pur şi simplu au ştiut brusc totul, toată cunoaşterea care era de aflat de la începutul timpului şi până la sfârşit. Alţii au intrat în contact cu această cunoaştere după ce fiinţa de lumină a făcut anumite gesturi, de pildă şi-a unduit mâna. Alţii spun că, în loc să îşi însuşească cunoştinţele, şi le-au amintit, dar că au uitat majoritatea lucrurilor pe care şi le amintiseră de îndată ce s-au întors în corpurile fizice (o amnezie ce pare a fi universală printre subiecţii care sunt informaţi de asemenea viziuni). Oricare ar fi cazul, se pare că odată ce suntem în lumea de apoi, nu mai este necesar să intrăm într-o stare de conştiinţă modificată pentru a avea acces la domeniul informaţional transpersonal şi infinit interconectat experimentat de pacienţii lui Grof.
Pe lângă faptul că este holografică în toate modurile descrise deja, viziunea cunoaşterii totale are şi o altă caracteristică holografică. Subiecţii spun adesea că în timpul viziunii informaţiile sosesc în „calupuri“ care se înregistrează instantaneu în gândurile lor. Cu alte cuvinte, mai degrabă decât să fie înşirate în manieră liniară precum cuvintele într-o propoziţie sau scenele într-un film, toate faptele, detaliile, imaginile şi informaţiile năvălesc în conştiinţă într-o clipă.
Cineva s-a referit la această năvală de informaţii ca la „baloturi de gânduri.“ Monroe, care a experimentat şi el asemenea explozii instantanee de informaţii în timp ce era afară din corp, le numeşte „ghemuri de gânduri.“
Într-adevăr, oricine are o capacitate psihică apreciabilă este familiarizat cu această experienţă, pentru că aceasta este forma în care se primesc şi informaţiile paranormale. De pildă, câteodată, când întâlnesc un necunoscut (iar uneori chiar când aud doar numele unei persoane), un ghem de gânduri cu informaţii despre acea persoană străfulgeră instantaneu prin conştiinţa mea. Acest ghem de gânduri poate include factori importanţi despre firea psihologică şi emoţională a persoanei, sănătatea acesteia şi chiar scene din trecutul său.
Descopăr că sunt îndeosebi înclinat să primesc ghemuri de gânduri despre oameni care sunt în vreun fel de criză. De exemplu, am întâlnit recent o femeie şi am ştiut instantaneu că plănuia o sinucidere. Am ştiut şi unele dintre motive. Aşa cum procedez întotdeauna în asemenea situaţii, am început să vorbesc cu ea şi am împins cu atenţie conversaţia spre subiecte din sfera paranormalului. După ce am văzut că este receptivă la acest subiect, am confruntat-o cu ce ştiam despre ea şi am făcut-o să vorbească despre problemele sale. Am făcut-o să promită că va cere sfatul unui consilier profesionist în loc de opţiunea mai întunecată pe care o avea în vedere.
A primi informaţii în această manieră este similar cu modul în care devenim conştienţi despre informaţii în timp ce visăm. Practic, oricine a avut un vis în care să se găsească într-o situaţie şi să ştie deodată tot felul de lucruri despre aceasta, fără să-i fi fost spuse. De exemplu, ai putea visa că eşti la o petrecere şi de îndată ce eşti acolo ştii pentru cine este dată şi de ce. Similar, fiecare a avut un gând detaliat sau o inspiraţie care să-i treacă prin minte ca un fulger. Asemenea experienţe sunt versiuni minore ale efectului de ghem de gânduri.
Din Cap.8 – Călătorind în superhologramă